Viseaza androizii oi electrice?

Tocmai am terminat de citit “Viseaza androizii oi electrice” de Philip K. Dick. Am incercat sa ies din bucla Terry Pratchett – Neil Gaiman, din fantasy in general, dar n-am ajuns prea departe. 🙂

A fost foarte ciudat sa citesc o carte a carei actiune se petrece intr-un viitor care a devenit prezent. Cartea e scrisa in 1968. Stiu ca multe dintre ideile si scenariile scriitorilor de sf au devenit realitate, s-a vorbit mult despre clarvizuinea lor, dar chiar si asa, tot este tulburator sa vezi cit de previzibila in decadere este, intr-un final, specia umana.

N-am sa va povestesc ce se intimpla, poate o cititi, e o lectura ingrijoratoare, dar placuta. O sa amintesc doar elementele sf care, well, nu-s chiar atit de sf:

– videofonul imaginat este azi un banal smartphone cu aplicatia potrivita.

– Pamintul ajunge acoperit de o pulbere radioactiva (si autorul nici n-a vazut lucrarile de pe Soseaua Pantelimon/Iancului), din cauza careia oamenii se cam cara pe Marte, atrasi fiind de o viata mai buna ce include si dobindirea unui android personal. Doar fraierii (la propriu – cei denumiti “creier de gaina” sau “speciali” in urma urma unui test de inteligenta) sau cei obligati de job mai ramin aici. Suna familiar in vreun pattern de emigrare?

– Animalele dispar, incet, dar sigur, iar cei care vor sa-si achizitioneze unul viu (o chestiune de status social si prestigiu) trebuie sa plateasca sume exorbitante, conform unui catalog care se editeaza anual. Apar, in schimb, animalele electrice, niste falsuri atit de bine puse la punct, incit cu greu pot fi deosebite de cele vii. Doar specialistii/ veterinarii stiu unde sa caute, sub blana acestora, mecanismele de pornire/oprire. Inca n-am ajuns acolo, insa lucram intens, si la distrugerea planetei, si la fabricarea animalelor astora. Au aparut deja, cred ca le-ati vazut prin reclame: catei, pisici care fac ca toate visele, “cer” de mincare si la plimbare. De ce ar cumpara cineva asa ceva ma depaseste total…

– Empatia ramine singura diferenta dintre oameni si androizi, iar un test simplu, format din citeva intrebari, o poate depista. Cu o singura conditie, si anume ca oamenii sa nu o piarda in viata de zi cu zi de pe aceasta planeta prafoasa, lipsita de viata si de speranta, numita Pamint.

Voi ce ati mai citit in ultimul timp?

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *