Tesaturi periculoase

Am fost cu cei doi la Antipa, la expozitia de paianjeni si scorpioni vii si periculosi. Recunosc ca nu stiu ce sa mai inventez sa nu ajung (iarasi) in parc, m-am plictisit rau de parcuri si na, o spun, desi nu cred ca-i prea frumos din partea mea.

Ne-am distrat in mica noastra aventura urbana. Am luat metroul, ocazie cu care Ozonu’ a cumparat singur prima lui cartela cu doua calatorii.

IMG_5034

Apoi am luat metroul si n-am stiut sa-i raspund care trenuri sunt fabricate in Romania si care nu. Apoi m-am opintit la carat carutul si incurcat pe la Victoriei pina am reusit sa iesim, evident, pe cea mai indepartata iesire. Pe bancile din fata muzeului, am facut o pauza, ca eram deja epuizata.

Am atacat frontal tarantulele si scorpionii. Sunt aproximativ 30 de exponate (sper sa nu gresesc, nu prea sunt buna la aproximari), unii mai ascunsi, unii mai la vedere. Am citit aproape toate informatiile de pe cartonase, mai putin cele care se repetau: adica, din punctul meu de vedere, tarantula cu genunchi rosii e cam la fel cu cea cu genunchi albi. Doua lucruri ar putea fi imbunatatite, de fapt, adaptate mai bine la publicul tinta. Primul ar fi inaltimea piedestalurilor pe care stateau acvariile cu creaturi. Pentru ca erau prea inalte pentru Ozon, il ridicam in brate sa poata vedea ce e inauntru (exceptie au facut tarantulele care stateau lipite de geam sau prin colturi si dadea nas in nas cu ele cind se ridica pe virfuri). Adica am ridicat pe rind cind 15 kg, cind 8, ceea ce mi-a mai redus din entuziasm pe parcurs. Al doilea ar fi – textele despre ele. Sunt prea seci, prea stiintifice, prea ca la carte: lungime, latime, habitat, venin mai mult sau mai putin periculos. Cred ca ar fi si mai interesant daca ar adauga mai mult trivia la capitolul “observatii”, asa cum au facut la Scorpionul Imparat. “Este o specie calma, dar a carei intepatura este dureroasa, desi in principiu nu e periculoasa. Toti scorpionii sunt mame bune, dupa nastere puii sunt purtati pe spate pina li se intareste armura, iar la aceasta specie, mama marunteste prada pentru ei”. Alta viata, nu? 🙂

Cel putin doi vizitatori s-au distrat azi:

Si nu au putut sa treaca nepasatori prin magazinul de suveniruri de la intrare/ iesire. Le-am cumparat un sarpe, ceea ce s-a dovedit o greseala fatala pe care am reparat-o 5 minute mai tirziu.

1. Sarpe in iarba

IMG_5058

2. Scandal in iarba

IMG_5059

3. The winner takes all in iarba

IMG_5070

4. The other winner takes another snake in iarba

IMG_5072

Mama cara si marunteste. Dar macar a fentat parcul azi.

Expozitia “Tesaturi periculoase” e deschisa pina pe 26 iulie. Un bilet pentru adulti costa 15 lei, unul pentru copii peste 3 ani/ elevi/ studenti: 10 lei. Un sarpe cu doua capete din cauciuc e 15 lei, iar unul lipicios, scirbos, gelatinos care se lipeste de pereti si geamuri si face copilul fericit – 5 lei.

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *