Super Nero: I shouldn’t be alive!

Totul a inceput acum vreo doua luni. Nero a inceput sa schioapete cu o laba din fata. Ne-am gindit ca s-a lovit, nu e foarte atent, ce-i drept. Cind am vazut ca nu-i trece, ne-am dus la veterinar. Ne-a spus ca si-a dat degetul peste cap, poate chiar si l-a rupt, i-a pansat strins la laba cu pricina si am plecat acasa. Ar fi trebuit sa stea asa vreo 10 zile, sa se sudeze degetul la loc. N-a stat nici macar doua, i-am scos pansamentul pentru ca urla de durere.

Ne-am dus la o clinica privata, sa-i facem o radiografie, sa vedem exact ce are. I-au facut, si au vazut ca o portiune din os, dintre falange arata roasa. Doctorul de acolo ne-a spus ca s-ar putea sa fie o infectie sau, mai grav, osteosarcom, cea mai intilnita forma de cancer la catei batrini.

Am plecat de acolo sperind ca e infectie. I-am dat antibiotic si antiinflamator, asa cum ne-a prescris. Era un pic mai bine, parea sa-l doara mai putin, dar nu-i treacea: tot schiopata, tot plingea. Nu mai avea chef de nimic, nici macar sa iasa la plimbare.

Am revenit la clinica ce am terminat tratamentul, adica dupa vreo doua saptamini. I-au mai facut o radiografie, sa vada cum a evoluat tumoarea sau, ma rog, ce avea el. Pata nu prea evoluase: parca putin mai mare, parca la fel, nu era clar. In orice caz, nu era o tumoare din care sa poata face biopsie. In schimb, starea lui generala era din ce in ce mai proasta, il durea mai rau.

L-am intrebat pe doctor daca operatia ar fi o solutie. Ne-a spus ca e cam batrin si, cu istoricul lui de epileptic, anestezia ar putea fi fatala. I-a facut niste analize, la ficat si rinichi care au iesit proaste. Clar nu poate fi operat, nu rezista. Ne-a dat un tratament pentru ficat si rinichi, pentru o luna, urmind sa revenim sa vedem situatia dupa. I-am dat pastile, prafuri, tot ce ne-a zis. Din cind in cind, cind il vedeam cit sufera, ii mai dadeam cite un antiinflamator.

Am inceput sa ne pregatim psihic pentru decizia pe care o luasem deja: nu-l vom lasa sa sufere, il iubim prea mult. Am vorbit cu Tudor, i-am explicat situatia. Deja Nero nu mai putea cobori scari, il luam in brate. Orice plimbare era un chin pentru el, iar el trebuia plimbat mai des, caci din cauza antiinflamatorului, se scapa pe el. La cum arata, era doar o chestiune de timp pina cind ar fi trebuit sa luam o decizie. Nu ma puteam hotari, macar o Vama sa mai faca si el, macar un pic, o saptamina, doua, inca putin.

Babicu’ imi spunea sa ma gindesc la decizie, la detalii. Ce facem cu el…dupa? Nu stiam, ma gindeam ca ar fi o idee sa-l incineram si sa cumpar o urna biodegradabila cu seminte care-l va transforma in copac. Apoi ma gindeam: toata viata lui Nero a facut pisu pe toti copacii pe care i-a intilnit, ce-i fac eu acum, il transform intr-un copac la care sa vina toti ciinii cu aceleasi intentii? Dar nu e asta insasi viata, surprinsa in sublimul ei? Va aprecia el metafora sau cu prima ocazie cind ne vom intilni dincolo o sa ma intrebe: “Really? Copac? Atita te-a dus capul?”.

Ma tot framintam si atunci, in perioada asta de asteptare, laba incepe sa i se umfle incet, incet. Se tot lingea acolo. La un moment dat mi s-a parut ca miroase urit. Ii spun Babicului ca eu cred ca e infectie, ceva, sa mai mergem la un doctor, la altul.

Da Babicu’ telefoane peste telefoane, se intereseaza de cel mai bun medic si, intr-o vineri dimineata, ne ducem cu Nero la Clinica Facultatatii de Medicina Veterinara, la conf. univ. dr. Andrei Tănase Specialist în chirurgie, ortopedie, oncologie chirurgicala. Cel mai bun de profesie si cel mai rau de gura (cum el insusi se recomanda). Probabil ca, mai mult decit Nero, noi aveam nevoie de un doctor care sa ne spuna clar situatia: mai putem face ceva sau nu?

Intram. Il suim pe masa. Rezidentii ne inconjoara. Doctorul se uita la el.

– Mda, e panaritiu, zice el.

Ma uit la el, cu fata mea ingrijorata, dar timpa cind vine vorba de termeni medicali.

– Ce e asta?

Acum e rindul doctorului sa fie surprins. Imi mai da o sansa.

– Mani-pedi?, ma intreaba ridicind o sprinceana.

Ii fac un semn scurt din cap ca nu. Ce sa-i spun, ca mani-pedi pentru mine consta intr-o unghiera mare si uimirea, constanta, ca nu stiu cind mi-au crescut unghiile. Nu de asta venisem…Si totusi imi dau seama ca inainte de a aparea primul simptom cu vreo doua, trei saptamini, il dusesem la tuns. Si-i taiasera si unghiile acolo. Totul se lega…

Imi explica ce inseamna, ride de noi, il face cu ou si cu otet medicul care a facut doua radiografii unui ciine cu panaritiu, isi ameninta rezidentii ca toti vor ajunge asa, vai de mama lor, si ii roaga sa nu spuna nimanui ca le-a fost profesor si tot asa, etc, etc.

Noi il intrebam ce se poate face.

– Il operam.

– Dar rezista? Stiti, analizele…

Ne-a spus sa-l mai lasam cu analizele, si cu doctorii care i-au facut radiografii la doua saptamini si i-au dat anitinflamatoare, desi nu sta bine cu rinichii. Ne-a dat tot dosarul medical sa-l punem pe foc (a fost dragut, putea sa ne recomande sa-l ni-l bagam undeva) si l-a luat pe Nero la operatie.

Operatia a durat cu totul vreo 40 de minunte, i-a taiat degetul respectiv care era infectat. Doua falange in loc de una, cit i-ar fi taiat daca am fi ajuns mai devreme. Dar, hei, ce mai e un degetel, cind perspectiva e din nou atit de optimista? Nu-i asta concluzia tuturor episoadelor din “I shouldn’t be alive?”

A zis ca o sa mearga din nou in doua saptamini. A mers dupa prima. L-am dus in Vama care, cu o saptamina inainte parea sa fie Vama de adio, acum a fost doar deschiderea sezonului.

Nu sunt nebuna, stiu ca in lume sunt drame mai mari si suferinte nedrepte. Stiu ca ni s-ar putea intimpla lucruri mai ingrozitoare si sunt recunoscatoare in fiecare zi ca nu ni se intimpla. Stiu ca are o virsta, ca la un moment dat inevitabilul se va produce, ca vom suferi si ne vom reveni. Dar nu acum, si nu din cauza unui panaritiu.

Nu stiu, insa, ce sa fac cu ideea cu copacul. Nero, cred ca e timpul sa avem o discutie serioasa….

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 2

  1. Ana says:

    Heh, ce bine c-a trecut! stiu cat de nasoale sunt suferintele cateilor, a mea (mbine, a ramas la ai mei ..) are vreo 16 ani si acum cateva luni a urmat ceva tratament intensiv pentru o forma mai grava de artrita, a fost tot cu luat in brate si dus afara, etc. Horror!

    ps. funny gandul cu cenusa lui Nero, transformata intr-un copacel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *