Sonomobilul. O masinarie de facut bani, daca iese cum trebuie

In ultima vreme (vreme de vacanta, asa), Ozonu’ a facut o pasiune pentru a stringe bani la pusculita. Nimic deosebit, reusea cum necum sa se mai lipeasca de un rest, de vreo moneda care cadea din buzunare, etc. Marele scop nobil, v-ati prins, achizitionarea unui nou Lego.

Pina intr-o zi, cind am avut asa, o revelatie. Mi-am dat seama ca el economisea banii nostri. Adica cum? Asta e mare gaselnita? Sa aduni banii altora fara sa faci nimic in schimb?

Am luat atititudine. Dura, de neclintit, cum ma stiti. Am zis: “Baietelule, e misto ca stringi bani, da’ nu banii nostri. Ar trebui sa-ti stringi banii tai!”. “Cum sa fac banii mei?” m-a intrebat si i-am zis ca revin cu o varianta pentru el. Aveam nevoie de o zi de gindire, la urma urmei, mie mi-a luat 18 ani sa gasesc un raspuns.

Am facut sedinta cu Babicu’ si ne-am sfatuit, si ne-am gindit care ar fi cea mai buna metoda. Cel mai simplu ar fi fost sa-l “stimulam” sa faca lucrurile pe care nu le face din proprie initiativa, sau le face prea rar, si numai dupa ce ii spun de 100 de ori, gen: sa stringa prin casa, sa faca curat, sa spele farfuria in care a mincat, etc. Insa riscul cu monetizarea unor astfel de activitati e ca el sa ajunga sa le faca numai pentru bani. Ceea ce nu mi se pare ok, trebuie sa se implice pentru ca asa e viata de familie, pentru ca trebuie sa invete, sa fie independent, si nu un june neajutorat traind in mizerie si infometat, in asteptarea unei persoane care sa-l salveze de propria lui incapacitate.

Nu eram multumita de varianta asta, ne trebuia alta care sa-i transmita un mesaj pozitiv, sa-i dea incredere in el si in fortele proprii. Sa dai cu mopul pe jos te fereste de gindaci, dar nu iti da sentimentul ca ai facut ceva cu adevarat important pentru omenire.

Asa ca am hotarit sa-l ajutam / incurajam/ sustinem sa produca bani facind ce-i place lui cel mai mult: Lego. La urma urmei, are 5 ani si jumatate, putin optimism nu strica.

Dar inainte sa-i comunicam ca-l voi ajuta si sustine sa creeze diverse evenimente in jurul constructiilor lui pe care oricum le face, si din care ar putea si obtine bani daca e destept, l-am testat. L-am intrebat ce activitati crede ca ar putea face de pe urma carora sa faca bani. La care el raspunde repede: as putea sa-mi string jucarile, sa fac patul, sa fac curat.

Ha! Te-am prins, micutule! Niciuna dintre acestea nu va fi platita, ele intra la capitolul obligatii familiale. Asta e vestea proasta. Vestea buna, e ca exista si capitolul “drepturi familiale”, iar unul dintre aceste drepturi e cel de a visa si de a gindi. Constructiv. Creativ. Si de a beneficia de ajutorul celorlalti membri.

Pentru ca eram deja prea filozofica, bietul copil nu pricepea nimic. Asa ca i-am dat un exemplu concret. Pentru ca cel mai mult ii place sa faca Lego, ar putea organiza o expozitie Lego, cu constructiile proprii la care sa invite oameni. O expozitie cu bilete de intrare, cu limonada si fursecuri (pentru acestea din urma, ar trebui sa investeasca din banii pe care ii are deja in cumpararea ingredientelor si manopera, daca nu le face el), sa stabileasca si sa scrie texte, desene, sa gindeasca programul, sa faca calcule costuri/ preturi/ profit. Cu ajutorul nostru, oricind are nevoie de el.

Si, abia apoi, sa bage la pusculita ce produce.

S-a apucat deja de lucrat la exponate. Primul dintre ele este Sonomobilul, un mijloc de transport futurist, un prototip pentru viitor, banuiesc. Si o masinarie de facut bani, daca iese cum trebuie. 🙂

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

  1. gadjodillo says:

    Haha, perfect!
    Şi Ştefan face asta, dar pentru că oraşul nostru nu e (încă) aşa (adică bilet de intrare cred că nu intră în mintea colocuitorilor noştri), eu doar le pozez şi le strîng pentru un “portofoliu”.
    Dar da, cred că e epoca puşculiţelor. Avem una de vreo două-trei kile, îţi smulge mîna din umăr dacă nu ştii că-s monede înăuntru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *