Serbarea si sarbatoarea

Inca nu mi-am dat seama ce sa simt vizavi de serbarile de sfirsit de an. Pe ale mele nu mi le mai amintesc deloc (amintiri reprimate sau indiferenta totala? hard to say), cu exceptia uneia singure. Eram o vulpe dintr-o fabula, aveam o coada de blana sintetica legata cu un snur in jurul mijlocului si un discurs viclean. Aveam si foarte mari emotii, drept care cind mi-a venit rindul sa-mi spun rolul, am pasit in fata, pe scena, in fata marelui public si am inceput. Fara sa-mi dau seama, imi tot flenduram coada aia pe la nas, ceea ce l-a determinat pe un copil spectator din primul rind sa-mi zica: “Vezi sa nu ti-o inghiti!” Pina aici, respect pentru actori! Am plecat de pe scena, refuzind sa mai evoluez in fata unui public atit de ignorant.

Aaa, si inca o serbare. Ia uite cum ies la iveala ca iepurii psihotici. Serbarea de la sfirsitul clasei 1, cind am fost, spre nemultumirea mea totala, sedila lui S. Da, in serbarea alfabetului, n-am mai apucat o litera ca lumea, caci eram mai multi copii in clasa decit ele. Si totusi…Poezia mea se termina cu “Nu uita sa ma pui”. Scriu aici si-mi aduc aminte. Incredibil. Terapie pura. Cred ca dupa o sedinta de psihanaliza, v-o recit pe toata. Simt cum ma apuca furia din nou. Aveam si pampoane din alea stupide. Si uniforma. Si un viitor luminos in fata. Iar eu eram o amarita de virgula.

Am reusit vreodata sa depasesc aceste momente dificile? As fi devenit eu Angelina Jolie de Romania daca n-as fi clacat in rolul de vulpe? As fi fi scris cu diacritice pe blog, daca n-as fi fost o diacritica in copilarie? Omenirea nu are inca un raspuns la aceste intrebari.

Revenind in prezent, Ozonu’ a avut doua serbari: una de engleza si una de final. Continutul n-a mai fost o surpriza pentru noi, am avut parte de un spoiler duminica. Pe drumul Brasov-Bucuresti, timp de o ora jumatate, ne-a recitat/ cintat toate poeziile si cintecele din serbare. Cred ca toti le invata pe toate, sa fie siguri.

Surpriza a fost sa-l vad in costumul de pitic si sa constat ca am uitat cu desavirsire ca educatoarea imi spusese sa-i aduc eu niste dresuri/pantaloni rosii sau verzi. Mi-am adus aminte cu cinci minute inainte de inceperea serbarii cind scotoceam dupa pantaloni, usor disperata, in punga cu costumul. And then bang! Trebuia sa ma ocup. Am uitat, drept care, a fost un pitic in fundu’ gol.

Cel mai simpatic din lume, daca e sa ma intrebati pe mine. Si acum urmeaza poza pentru care o sa ma injure peste citiva ani si o sa ma roage sa o scot. O s-o scot, si o sa pun una cu mine – vulpe:

11263785_10204435364468635_373677389_n-2

 

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *