Sedinta cu parintii vs Intilnirea cu parintii

Cind am auzit ca azi e “parents’ meeting” la scoala, m-am gindit la “sedinta”. Cine ar fi facut altfel in locul meu sa ridice mina. Cine ar fi tradus si inteles ca meeting e o intilnire – informala, relaxata, prilej de impartasit impresii la lumina luminarilor?

In orice caz, nu eu. La sedinte am mai fost, la intilniri, nu.

Ne-au spus ca suntem asteptati la scoala, oricind intre 14.30 si 16.00, pe genul drop in, ajungeti cind puteti si vreti. Iar noi am ajuns destul de tirziu, pentru ca tocmai azi, Ana a hotarit ca are nevoie de primul somn de prinz din ultima luna.

Am tras greu sa o trezesc si a fost morocanoasa pina cind am ajuns la biscuitii de la intilnirea cu parintii.

Intr-o sala dintre cele 3 de la SFO, erau sus numitii biscuiti (facuti de educatori mai devreme chiar acolo – da, coc mereu cite ceva acolo pentru copii – piine, biscuiti, floricele), cafea cu lapte si un fel de limonado-suc pentru copii. Iti luai ce voiai, apoi te asezai si vorbeai cu ceilalti parinti. Educatorii mai treceau din cind in cind sa umple cosuletele cu biscuiti si sa mai schimbe si ei o vorba cu cei prezenti. De exemplu, Pernille a venit la mine bucuroasa si mi-a zis: “Ai vazut? I-a cazut un dinte azi, i l-am pus intr-o cutiuta. Si i se mai clatina unul!”. Da, stiam deja. Chiar cind am intrat in scoala un copil a tisnit spre mine sa-mi spuna ca Tudor e in sala si ca i-a cazut un dinte. Jumate mima- jumate daneza, cert e ca de la el am inteles tot. Singura surpriza a fost sa constat ca nu i-a cazut dintele care se clatina de doua luni, ci altul.

Copiii se plimbau pe acolo sau se jucau, ca de obicei.

Si cam atit. The end.

Ba nu, gresesc, pe hol erau doua doamne care pictau pe fatza copiii doritori.

Asa arata o intilnire cu parintii. Am socializat si eu (putin pentru omenire, dar mult pentru mine), prilej cu care m-am chinuit din nou sa pronunt numele strazii unde stam. Evident, nimeni n-a inteles nimic, drept care am aproximat salvator – very close, apoi am raspuns la ce m-au mai intrebat, desi mereu am impresia ca ei stiu tot: cine suntem si ce facem acum si, mai grav, ce o sa facem.

Stiau, de exemplu, ca lui Tudor ii place fotbalul si ca in seara asta o sa mergem la un club de fotbal. E adevarat ca Babicu’ vorbise ieri despre asta cu tatal unei fetite care mergea si ea, dar de aici si sa ajungi la clubul de fotbal si sa ai sentimentul ca esti asteptat (sau in orice caz, anuntat), e drum lung.

Sincer, cred ca (si) despre asta s-a vorbit la intilnirea cu parintii.

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

  1. Diana says:

    :))) haha, beware, da, se stie si se discuta tot . In sensul bun, de it takes a village to raise a child, dar da, in timp, veti sti cu totii tot ce se intampla in toate ograzile. Si e f fain, ai sa vezi, pe mine m-a ajutat enorm sa vorbesc (initial am zis tot, recunosc, din frici nascute de romanisme absurde cu care am venit in semi/subcontinent, sa nu cumva sa creada ceva si sa-mi ia copilul, geez, cand imi aduc aminte ce de departe am venit ) , dar acum chiar suntem o mare familie, si eu si invatatoarele citim unde nu stim si schimbam opinii – mi-a explicat una intr-o zi, de ex, cand eu si inca 2 mame ne uitam perplexe nestiind cum sa reactionam, ca baietii nostri se jucau de-a omoratul. Gentle, dar se. Si ne-a zis ca a citit si ca e ok, ca boys are not girls si etc, cu titluri si linkuri
    Si ma rog, Olanda nu e danemarca, dar aici ai grija ce spui ca e cam commitment, daca zic ne vedem zilele astea, apai asa se asteapta sa, daca zicem ca ne gandim sa fotbal, se asteapta sa si facem ????
    Mie imi plac nordicii si iubesc din tot sufletul sa traiesc aici, ma recunosc in inceputurile voastre
    (Pe fb nu o sa vezi linkuri, dar scriu pe mamaocupata wordpress )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *