Revelion in pijamale

Cred ca niciodata in viata mea n-am mai fost atit de odihnita pe 1 ianuarie. De fapt, nu cred, sunt sigura. A fost atit de linistit, incit acum, cind scriu, nici n-as baga mina in foc ca s-a intimplat Revelionul. Pina la urma, e doar o imparteala formala de timp, iti dai seama de asta cind incerci sa raspunzi copiilor la intrebari de genu’: da’ cine zice ca s-a terminat anul? cine numara zilele? dar daca a gresit si a sarit peste una, cum mai fac eu cind numar? Raspunsurile despre calendarul gregorian, iulian si altele nu-i impresioneaza prea mult, asa ca eu cel putin sfirsesc prin a trece de “partea lor”. Chiar asa, cine a hotarit chestia asta cu zilele si cum ne putem razvrati la o adica?

Anul asta, rezistenta a fost una blinda. Nu ne-am sinchisit nici macar sa ne schimbam in haine “dragute”. Tudor a ramas in outfitul lui de fotbal (tricou cu Ribery included), noi, in haine de casa.

La ora 18.00, am ascultat discursul reginei, a “must” in Danemarca. A vorbit despre cum oamenii trebuie sa-si urmeze visurile, sa nu-si iroseasca talentul, despre cum toti cei care vor face asta vor ajuta Danemarca sa se deschida si mai mult lumii intregi. A mai vorbit despre natura si altele, dar, na fiecare retine ce vrea (mai ales eu). Apoi am mincat, am baut sampanie, am sunat prietenii, ne-am mai uitat pe geam la artificii. Partea buna cu danezii este ca sunt atit de mari fani artificii, pocnitori, petarde, ca practic, nu trebuie sa te deplasezi intr-un loc anume din oras sa ai parte de spectacol. Chiar si straduta noastra (care e una mica, locuita in majoritate de studenti si tineri despre care nu ai crede ca au atitia bani sa cheltuiasca pe lumini) a fost bombardata imediat dupa discurs. Punctul culminant a fost la miezii noptii, moment pe care l-am ratat pentru ca dormeam. M-am dus sa culc copiii pe la 23 si aia a fost.

Si am mai uitat ceva: sa-i punem pe copii sa sara de pe canapea, intr-un salt simbolic spre noul an, traditie daneza. Dar tinind cont de faptul ca au sarit toata ziua (si zilele anterioare) de pe scaune, mese, paturi, canapea si au pus atita suflet incit s-au umplut de vinatai si Tudor si-a mai scrintit si un umar, eu zic ca se pune ca si-au facut intrarea in noul an.

In vacanta de iarna, fiecare zi a fost ultima si prima. Copiii au rezistat cam 2 zile, dupa care au inceput sa intrebe obsesiv cind incep scoala si gradinita ca vor sa mearga. Ne bucuram (si noi, si ei) ca incep miine, pe 2 ianuarie. Azi e o zi numai buna sa-i pregatesc, si mie se pare ca e o duminica obisnuita si nu primul luni din an.

Insa, datorita Babicului mereu vigilent, are dovada ca a fost. Revelionul 2017 pe strada noastra.

 

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *