Povesti 1.2.3.4

In 1967, ilustratorul Etienne Delessert este rugat sa propuna un nume de autor cu care sa colaboreze. Raspunde: Samuel Beckett si Eugene Ionesco. La scurt timp, cel de-al doilea ii trimite patru povesti scurte pentru ilustrat. Asa s-a nascut Povesti 1-2-3-4,  o carte altfel, un teatru imaginat intre tatal Eugene Ionesco si fiica sa.

Ce mi se pare deosebit la aceasta carte: aparent, sunt 4 povesti, in realitate sunt nenumarate. Sa va explic. In primul rind, sunt atit de simple si de absurde (cum altfel ?), incit lasa loc pentru milioane de “de ce”-uri: de ce mami si tati merg la restaurant? de ce  a doua zi au nevoie de varza acra si sa doarma mai mult? de ce toti oamenii si obiectele se cheama Jacqueline? de ce fereastra e un stilou? de ce privesc prin scaun si maninc perna?…ehehe si tot asa. Ati ghicit, la fiecare intrebare se poate raspunde in mii de feluri, fiecare raspuns genereaza mii de alte povesti. Cartea fara de sfirsit. Nu e minunat?

Ozzy e prea mic pentru de ce-uri, asa ca pe tarimul narativ ma distrez deocamdata singura.

DAR, acum vine argumentul nr 2: ilustratiile. Departe de a oglindi fidel cuvintul scris, ilustratiile sunt povesti de sine statatoare, complexe, surprinzatoare, pline de detalii amuzante, intrigante. Ozzy rasfoieste cartea (da, din poza in poza) si descopera de fiecare data desene noi, pe care une degetul cerindu-mi sa i le explic: soricelul care-i da pisicii o floare (aici, invariabil, isi lipeste nasul de pagina si o miroase si el), un ceas, o doamna cu un fluture in cap, un rinocer, un picior printre ciuperci uriase, un iepuras mai mic decit o musca. Si pornind de la ele, ma aud indrugind verzi si uscate, mereu altceva, pentru ca nici eu nu pot tine minte atitea variante. Si e foarte distractiv!

Asadar, daca v-am facut pofta, dati fuga la libraria online!

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *