Poveste de adormit Nero: Imparatul Os si cei 100 de Ficatei

povestitorul

A fost odata ca niciodata, peste sapte mari si sapte tari, un Imparat. Numele lui era Imparatul Os si domnea peste o imparatie mare si bogata. Insa nu a fost cu adevarat fericit decit atunci cind sotia lui, Imparateasa Oasa i-a adus pe lume doua odrasle mici si rozalii: Osicior si Osicioara. Atunci Imparatul si-a dat seama ca cea mai mare nenorocire care i s-ar putea intimpla ar fi sa isi piarda printisorii. Si, din acel moment, si-a jurat ca nu-si va gasi linistea pina cind nu va arunca in intemnita toti dusmanii oaselor: Cateii.

“Voi prinde toti cateii din imparatie si ii voi transforma in sclavii mei personali”, isi zise Imparatul.

Pentru a-si indeplini planul, Imparatul Os a inceput sa adune o armata de Ficatei pe care ii antrena zilnic, in secret, intr-o tigaie uriasa din gradina palatului lui. In fiecare noapte, le dadea un semnal numai de el stiut, iar Ficateii se adunau in jurul tigaii. Imparatul Os punea in tigaie cel mai bun ulei din imparatie, iar cind acesta era destul de incins striga “ACUM!”, iar toti Ficateii sareau in tigaie. Numai cei mai bine rumeniti, cei care raspindeau miresmele cele mai imbietoare, cei care formau o coaja crocanta la exterior, dar erau suculenti in interior, erau selectionati pentru armata de elita a imparatului.

Dupa luni intregi de selectie si de antrenamente, Imparatul era gata. Adunase 100 de Soldati Ficatei, toti unul si unul, iar comandantul era chiar el: Imparatul Os.

Atacul incepu intr-o zi frumoasa de primavara, cind mai toti cateii erau prin parcuri. Imparatul Os porni, impreuna cu armata lui sa-i cucereasca. Planul era simplu. Hoinareau prin imparatie, mai ales prin locurile preferate ale cateilor, iar cind vedeau unul il inconjurau pentru a-l innebuni cu miresmele cele gustoase.

Cind catelul marea ochii si incepea sa baleasca, Imparatul Os si Soldatii Ficatei o rupeau la fuga, mincind pamintul. Catelul, bineinteles, ii urmarea, fara sa banuiasca ca era o capcana. Os si Ficateii intrau intr-o cusca uriasa, dar ieseau printre gratii. Catelul raminea captiv inauntru.

Si asa, Imparatul Os si cei 100 de Ficatei au adunat intr-un an absolut toti cateii din Imparatie. Ii tineau captivi intr-o cusca uriasa, cu gratii groase de fier si cu ciment rece pe jos. Aveau doar un vas cu apa de un verde murdar si citeva boabe rincede de mincare intr-un alt bol. Imparatul ii vroia infometati, astfel incit soldatii Ficatei sa-si pastreze influenta covirsitoare asupra lor. In fiecare zi, Imparatul si un dresor de la circul de lei din imparatie veneau in cusca si le predau cateilor cite o lectie din “Programul de supunere al batrinului Pavlov”.

Antrenamentul dadea roade, cateii incepeau sa-si uite stapinii, casele, jucariile, tot. Credeau ca Imparatul Os e stapinul lor suprem, iar cei 100 de Ficatei care ii pazeau – prietenii lor cei mai buni. Uitasera toate obiceiurile ciinesti si se transformau in sclavii perfecti. Nu mai latrau, nu mai impartaseau impresii, nu mai miroseau funduri. Universul lor se restrinsese la: “Da, imparate OS!”, “Sa traiti, imparate OS!”, “La comanda dumneavoastra, imparate OS!”

Insa printre cateii din cusca se afla un catel mai…deosebit. Il chema Nero si el inca nu-si pierduse speranta ca va ajunge sa manince toti soldatii.  Urma si el, ca si ceilalti, programul de reeducare Pavlov, insa fara mare tragere de inima. Nero credea ca aceste manevre sunt doar niste exercitii care, odata facute bine, aveau sa aduca drept rasplata FICATEII.  Ei, da, ati ghicit. Nero era obsedat de ficatei. Ii placeau atit de mult, incit era dispus sa faca absolut orice pentru a obtine unul.

Si stind din cusca inconjurata de soldatii Ficatei, Nero isi iesea incet, incet din fire. Cit era ziulica de mare, dadea ture agitat in cele patru laturi ale custii, incercind sa gaseasca un ficatel mai prost care sa-i cada in plasa. “Hei, ficatelule, vino sa iti zic un secret!”, ii striga unuia dintre soldati. Cum acesta nu schita nici un gest, fugea in partea opusa si ii spunea altuia: “Hei, ficatelule, ti-a cazut ceasul de la mina, e aici, linga mine. Vino sa-l iei”.

Incerca sa-I faca sa se apropie mai mult de gratii astfel incit el sa poata pune laba pe el si sa-l traga inauntru sa-l manince. In zadar.

Ficateii erau atit de bine antrenati si prajiti in ale vietii necazuri, incit nu puneau botul la manevrele lui Nero. Iar Nero isi pierdea cumpatul.

Intr-o noapte, a visat ca dansa intr-o hora mare cu toti cei 100 de Ficatei. Si, in timp ce se invirtea si dantuia, hora se micsora pentru ca el minca ficatelul de linga el. Cind a mai ramas doar un ficatel, muzica s-a schimbat, iar Nero dansa cazacioc cu ultimul Ficatel, tinindu-l strins de umeri. Si-a intins gitul si l-a inhatat si pe el de cap. S-a trezit urlind de durere pentru ca se muscase rau de laba.

Cind si-a dat seama ca toate incercarile lui au esuat, Nero a trecut la planul B. In timp ce toti colegii lui de celula priveau pierduti in gol si asteptau sa apara Imparatul Os pentru a se inveseli, Nero si-a calcat pe inima si si-a smuls cea mai lunga gheara. Timp de trei zile a pilit-o pe cimentul din cusca, pina cind aceasta a ajuns sa aiba un capat ascutit ca de ac. In prima noapte cu luna plina, Nero pasi usor printre ceilalti catei pentru a nu-i trezi si, cu ajutorul ghearei lui, deschise lacatul de la cusca.

Soldatii Ficatei dormeau linistiti pe frunze de salata in jurul custii. Nero se apropie incet, de fiecare culcus, il adulmeca cu nasu-aspirator. Usor, cu dintii mici si strimbi din fata, extragea fiecare soldat din asternutul lui si-l inghitea inainte ca el sa se dumireasca ce e cu el.

Apoi, cu burta cit un cimpoi se asaza linga cusca pentru a trage un pui de somn. Nici nu a apuca bine sa inchida ochii, ca in cusca a inceput freamatul. Lipsiti de aroma de ficatei care-I anesteziase pina atunci, cateii incepeau sa se trezeasca la realitate. “Vai, unde este stapinul meu bun? “ Ce caut eu aici, am o casa si o curte mare!” “Ce loc sinistru!” “Ce dor imi e de casuta mea!” latrau cateii.

“Ce cautam noi aici?”, il intreba un catel pe Nero care zacea linga usa deschisa cu burta umflata.

“Ne-a rapit Imparatul Os!”

“Imparatul Os”, “Imparatul Os”….vestea se raspindi intr-o clipita printre toti cateii din cusca care latrau de furie.

“Sa-l gasim si sa-i facem de petrecanie!”, spuse un boxer tarcat.

Cateii iesira degraba din cusca soioasa.

“Castelul lui e acolo, spuse Nero aratindu-le directia cu laba careia ii lipsea o gheara. “Duceti-va voi inainte, ca vin si eu…” Dar adevarul era ca Nero abia mai putea respira de citi Ficatei mincase.

Cateii intrara napraznic in castelul in care dormea Imparatul Os.  La parter era marea sala de conferinte, numita, conform placutei de la intrare: “O viata fara catei”. Sala era somptuoasa, cu marmura rosie pe jos si candelabre aurite. Pereti erau tapitati cu matase ros care abia se mai vedea din cauza tablourilor care infatisau scene din timpul intemnitarii cateilor de catre cei 100 de Ficatei si comandantul Imparat Os.

Cateilor li se zbirli blana pe ei. Nu le venea sa-si creada ochilor. Caci  fiecare dintre ei se regasea intr-o pictura, in ipostaze cit se poate de penibile: cu ochii inchisi, nasul  in aer, urmind fara nici o urma de discernamint cite un soldat Ficatel.

“Din cauza lui am pierdut atita vreme departe de casele noastre”, spuse Nero care ii ajunsese si el din urma.

“Sa urcam, dormitoarele imparatesti sunt la etaj!”, le ordona boxerul.

Cateii se imbulzira pe scarile de marmura si navalira in camera ce avea pe usa lipita o placuta pe care scria: ”Loc de odihnit Oasele”.

Aici o gasira pe Imparateasa Oasa stringindu-I la pieptu-I generos pe Osicior si Osicioara si dirdiind ingroziti cu totii din toate incheieturile.

“Unde este imparatul Os?” latra tunator boxerul.

Imparateasa ii arata geamul deschis. Boxerul se sui pe pervaz si privi spre gradina palatului. Nu mica i-a fost mirarea cind il vazut pe Imparatul Os sapind in gradina cu o lopata uriasa.

“Venim dupa tine, nemernicule!”, striga boxerul si le facu semn cateilor sa iasa din palat.

Cateii se bulucira din nou pe scari, iar in graba lor se impiedicara si cazura unii peste altii pina jos. Cind isi revenira, se dusera in gradina, insa era prea tirziu: Imparatul Os isi sapase déjà o galerie adinca si strimta in care niciunul dintre ei nu incapea.

Au inceput sa rascoleasca furiosi, distrugind toate florile si legumele din gradina. Au surpat si palatul din cauza sapaturilor lor, dar de Imparatul Os tot nu au dat.

“Haideti acasa, eu m-am saturat!”, le spuse Nero intr-un final.

Osteniti si infometati, cateii se imprastiara prin imparatie in cautarea stapinilor lor care ii asteptau disperati. Trei zile si trei nopti au plins de bucurie stapinii care si-au vazut cateii sanatosi acasa. Insa dupa ce si-au revenit, au inceput sa se intrebe de unde au capatat cateii lor obiceiul de a sapa ca nebunii prin gradini….

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 4

  1. mishu says:

    Incredibil. Absolut incredibil 🙂

  2. joe says:

    Hm…mi se pare mie sau tu cam rizi de autor sau de protagonisti? 🙂

  3. a cherry says:

    Ce supeeeer!
    Mai vreau povesti cu catei, morcovi, oase sau salata. FFF dragut!

  4. joe says:

    Draga a cherry,
    Multumim pentru mesaj si te asiguram ca ne vom stradui, asa cum numai cateii se pot stradui, sa mai scriem povesti pe aceste teme. 🙂

    Semnat: Biroul de PR al editurii online Nero Publishing Inc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *