Pauza de viroza

O viroza digestiva (cred) ne-a tinut pe bara citeva zile, in caz ca va intrebati unde am disparut. N-a fost foarte grav, in sensul ca n-am ajuns la spital, dar nici placut. Insa pe linga energie si somn, mi-a luat, temporar, si cheful de a scrie.

Pot afirma cu mindrie ca primele simptome le-am avut eu. In noaptea dinspre simbata spre duminica, dormeam eu linistita cind, deodata, am avut o senzatie de voma. “A, nu, ce prostie, imi zic eu intr-o stare de semi trezire, doar nu mi-oi intrerupe bunatate de somn sa ma duc la baie. E absurd. Poate e de la faptul ca dorm pe burta”. Si m-am intors pe o parte, ceea ce a parut sa functioneze….pentru citeva momente. Pentru ca in secunda doi, nu numai ca m-am trezit, dar am ajuns instant in stare de maxima vigilenta. Inca dormind, Ozonu’ se ridicase in genunchi si a lansat doua vulpi cu bolta. Aprinde lumina, ia copilu’, du-l la baie, spala-l, schimba asternuturile, calmeaza-i pe amindoi. Era uimit de intimplare (i s-a mai intimplat asta o singura data in viata, pe la 3 ani, dar atunci eram intr-un restaurant). I-am dat apa, a zis ca-i ok, ne-am culcat cu totii din nou.

Am uitat de problema mea. A doua zi, Ozonu’ nu mai avea nimic. Dar absolut nimic. Era vesel, a  mincat (ma rog, in limita posibilitatilor, ca el nu exagereaza niciodata cu aspectul asta) si-a vazut de treaba. Pizza, la fel, nimic suspect. In schimb, mie, fraticule, mi-era un rau de nu vedeam bine. Parca ma calcasera trei trenuri consecutive. Am regret amarnic faptul ca n-am facut ce trebuia la momentul oportun. Pentru n-a mai fost chip, iar asta mi-a inrautatit semnificativ situatia. Nu suportam nici un miros, nici gindul de mincare, nici sa stau in picioare. De fapt, nimic in afara de a zace in pat, ceea ce, cu doi copii, e un pic cam nerealizabil. Noroc ca eram la Brasov, cu ai mei. La un moment dat, apare si Babicu’ si pornim spre Bucuresti. Ma prabusesc in masina, bine ancorata intre cele doua scaune de copii si adormim cu totii in lungul drum spre casa. Cind m-am trezit, eram bine din nou. Obosita, dar bine. Dulcele somn vindecator. Am sarbatorit victoria printr-un pahar de apa si ne-am culcat din nou.

Luni toata lumea era bine, asa ca am pus totul pe seama unei inghetate pe care o mincasem noi (eu si Ozonu’) simbata. Firava mea teorie cu salmonela necunoscuta, virusi, ciuperci, paraziti, mama ei de canicula oribila care strica mincarea, si mai ales inghetata avea sa fie spulberata in noaptea de luni spre marti de catre micuta Pizza. Care s-a trezit si ea, de mai multe ori, si a vomitat. Ea nu mincase nici o inghetata si iata, era in aceeasi situatie. O noapte dificila cu multe plimbari prin casa, cintat, tinut in brate, adormit, trezit, schimbat si tot asa. Am incercat sa-i dau seruri de rehidratare, dar n-am reusit prea bine. La ce gust oribil au, ma mir ca a acceptat si cele citeva guri. In schimb a baut apa si a supt. Pe la 3 noaptea s-a potolit si a adormit. A doua zi, a fost bine. Molesita, dar bine, cu chef de joaca si de iesit in parc (mai nou, se “imbraca” singura, adica isi atirna o rochie de git si se urca apoi in carut si imi face “pa”). A dormit mai mult decit de obicei, dar era bine. A mincat fructe, si un colt de piine uscata si a baut apa cu lamiie. Pentru ca nu stiam exact ce sa-i dau, i-am pus la dispozitie mai multe variante, inclusiv clasicul orez fiert, si si-a ales ea ce si cit. Este incredibil cum, instinctiv, avem posibilitatea de a alege bine pentru organismul nostru. Dupa inca o zi, de mai cu somn, mai cu apa, a revenit la certurile cu fra’su, semn clar de vindecare totala.

Si cam asta a fost aventura noastra. Am revenit acum cu totii printre cei fara de viroza. Bine v-am regasit! 🙂

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

  1. g.cojocaru says:

    bine ati revenit sanatosi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *