Pai ce mesaj le dam noi extraterestrelor?

Nu stiu daca v-am zis vreodata (cel mai probabil nu, ca sa nu afle si mama) ca eu am aplicat la toate call-urile de voluntari ale misiunilor spatiale care trimiteau oameni obisnuiti in spatiu. Rusi, americani, chinezi, nu conta. Fa-te frate cu dracu’ pina ajungi in spatiu, asta era motto-ul meu. Cum auzeam o stire cum ca se cauta un om normal, non cosmonaut, intram pe net, cautam, aplicam. Nu m-a selectat nimeni niciodata (nici macar nu mi-au raspuns la mailuri sincera sa fiu), dar eu nu mi-am pierdut niciodata speranta. In schimb, la un moment dat, mi-am pierdut dorinta de a mai merge, mai ales in varianta “one way trip”.

Mi-am dat seama de asta cind am citit despre prima romanca, dr Elena Miscodan, care a reusit (si cu care, evident, nu indraznesc sa ma compar, eu jucam la categoria “cobai”, nu specialisti). M-am bucurat mult pentru ea, insa nici macar n-o puteam invidia. In viata mea, aparusera deja cei doi si, spatiu, spatiu, dar eu trebuia sa ma intorc acasa pentru baia de seara, concediu, gradi si altele. Asa ca am pus the space issue pe hold.

Pina ieri cine frunzarind internetul gasesc stirea asta: Listen to the sounds NASA sent into space for aliens to hear.  Sunetul nr 2: sarut, bebelus, mama, etc. Si atunci imi vine ideea: poate vor sa trimita data viitoare si soundtrack cu o femeie care naste natural. Am. Macar tipetele mele sa ajunga in spatiu. Ia sa le scriu.

Asta se intimpla aseara. Am mai urmarit doua episoade din True Detective si m-am dus la culcare linistita.

Azidimineata, scotocesc prin hard disk si gasesc video cu nasterea filmata de Babicu’. Si pentru prima data de la moment il urmaresc (l-am mai vazut atunci, da’ doar ca sa-l verific daca a filmat bine). Fraticule, emotii cit casa, ba chiar simt si o contractie conform video-ului. Dar cu sunetul nu era bine. Trei “aaaaa” (mai din piept, asa, e adevarat), si vreo doi de “nu mai pooot” si gata, a iesit Pizza mica. Nu e bine deloc, n-avem soundtrack corespunzator. Pai ce mesaj le transmitem noi prietenelor noastre extraterestre: ca imediat ce dam de greu vrem sa plecam acasa? ca pe Pamint se naste usor, “a, a, nu mai pot, poc”?

Poate vin toate sa nasca natural aici, poate il contacteaza toate pe doctorul meu (mai ales ca acum are si pagina de FB si e si mai usor de contactat). Nu e bine deloc, trebuia sa tip mai cu patos, mai diversificat, pina aveam soundtrack. Da’ cine sa se gindeasca atunci la toate aceste consecinte. Am fost prea prinsa cu chestii pamintesti gen bucurie, cu emotia momentului, ora de aur, alaptare, si cam atit.

Asa ca intrebarea ramine: ce mesaj sa trimitem extraterestrelor? facem un remake? inregistram un soundtrack?

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *