Ora de muzica

Invitatia era pentru ora de matematica. Mads, profesorul lor principal, tot dadea mesaje pe intraparents (aplicatia prin care scoala comunica cu parintii) sa venim, sa venim. Vreo 3 parinti au fost, am zis sa ma duc si eu.

Miercuri, dupa cintecul de dimineata, il abordez pe Mads. Pentru ca mi-am propus sa nu ratez nici o ocazie de a vorbi daneza, initiez discutia in aceasta limba. Il intreb daca e ok sa vin a doua zi, si daca da, la ce ora. Bucuros, Mads imi raspunde printr-o avalansa de cuvinte din care eu inteleg ca da, sa vin, de la ora 10. Practic, din tot ce a zis el, a fost cam 2%. Dar decodorul (adica eu) a fost fericit.

Azi ma prezint la scoala la ora 10 fara 5. Copiii prin pauza, alearga haotic. Pe Tudor nu-l vad in curtea din fatza, mai mult ca sigur e in cealalata. Suna clopotelul, ne intilnim in clasa. E murdar de noroi pe fatza si bucuros ca ma vede. Desi el ar fi vrut sa vin la ora de tehnologie.

Intram in clasa, Mads le spune copiilor ca a venit mama lui Tudor in vizita, ii pune sa-i ia caietele cit isi ia el chitara.

Imi zic, uau, ce inovativ, ce metode.

Apoi, nu stiu cum imi pica ochii pe orarul de pe perete si vad ca e ora de muzica, nu de matematica. Story of my life! Wrong person, wrong time, wrong place!

De obicei, ma iert instant pentru aceste mici esecuri, dar de data asta ma oftic putin pe mine. As fi vrut mult sa ma duc la matematica, pentru ca au inceput sa lucreze pe calculatoare, cu aplicatii si site-uri pentru invatat matematica si as fi vrut sa vad si eu ce si cum, dar, na, ce era sa mai fac.

Ma asez si ma bucur de moment. Copiii cinta bucurosi intii un cintec din caiet, apoi un cintec cu caietul inchis, apoi inceput jocurile de invatat si exersat ritmul, pauza si diverse instrumente. Nu stiu cit isi dau ei seama ca invata asta, din nou, totul e joaca, repetat, role-playing, din astea. Nici eu nu stiu cu adevarat notiunile, chiar daca profu’ meu venea cu viora si cinta frumos, toti copiii cintau frumos, mai putin eu. Era chiar un domn de treaba, bun, blajin, atita doar ca parea mereu intr-o misiune de recrutare de voci perfecte pentru corul suprem. Un fel de agent secret care in cautare de assets ca in serialele de pe Netflix. Eu picam mereu la proba asta – imi punea o mina pe umar si-mi facea semn sa nu mai cint. Nu numai ca nu ma calificam pentru cor, dar stricam si armonia grupului. Ce ciudat, mie mi se parea ca zic frumos. Confruntata cu esecul de mica, am refuzat sa mai invat orice altceva despre muzica. Ceea ce bineinteles, n-a fost intelept din partea mea.

Acum, la ani lumina, mi-as fi dorit sa inteleg ce scrie intr-un caiet de muzica de clasa 1. Mai ales ca la scoala lui Tudor, muzica este luata foarte in serios. In afara de cele doua cintece cu care isi incep fiecare zi, mai au si doua ore de muzica pe saptamina, iar un ianuarie un fel de Saptamina muzicii unde este obligatoriu sa participi. Putine lucruri din scoala sunt obligatorii in scolile de aici, asa ca am tras eu concluzia ca e foarte important.

Ora s-a incheiat cu un mic joc care facea parte din ora de matematica. Ne-am asezat in cerc pe jos, am scris fiecare, cu creta pe podea cite un numar, in ordine. Cintam un cintecel, apoi cineva trebuia sa zica un numar. “Posesorul” lui trebuia sa fie pe faza si sa zica numerele de linga el si apoi sa numeasca pe altcineva. Cine gresea, isi stergea numarul si astfel jocul devenea din ce in ce mai palpitant. Pina cind raminea un singur cistigator.

N-am fost eu. Singurul meu cistig e ca mi-a placut mult ce se intimpla la scoala si i-am fost recunoscatoare lui Mads pentru intelegere si pentru modul lui subtil (si danez) de a-mi spune ca intelege ca sunt cu capul in nori si e ok.

Cel putin acum stiu acum toti cu cine seamana Tudor cel zapacit.

Din pacate, nu pot pune poze de la ora, pentru ca apar in ele si alti copii, insa o poza cu orarul lor e super folositoare. Mai ales pentru mine. 🙂

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

  1. j'ade says:

    Sa stii ca senzatia de “cu capul in nori” o am si eu pe meleaguri straine si cred ca se datoreaza faptului ca auzi o discutie, o traduci in minte in romana, incerci sa o intelegi si apoi sa pregatesti un raspuns, pe care iar trebuie sa-l traduci, dar de data asta din romana in limba x, si tot procesul asta se desfasoara in timp ce ti se vorbeste. Eu una, la sfarsitul discutiei, nu mai sunt sigura pe nimic din ce cred ca am inteles, asa ca de cele mai multe ori fac un rezumat si cer confirmare 😀

    Peste vreo 2 ani, oricum, sigur vei fi Batman la daneza :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *