Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai nindroid din tara?

Nindroizii au intrat recent in viata noastra si, deocamdata, sunt inca pe wishlist. Banii pe care i-a strins din expozitie nu-i ajung sa cumpere inca un set care-i contine. In plus, in week-endul trecut s-a intimplat ceva teribil, si anume ta’su i-a confiscat toate piesele, dupa ce Ozonu’ a refuzat timp de citeva zile sa le stringa.

Acum, ce sa zic, actiunea ar putea intra la capitolul pedeapsa, dar si la “pauza” de Lego. Citeodata, e bine sa te detasezi de ceva care iti face singele sa-ti clocoteasca in vine cu zbucium, ca sa ai o vizuine de ansamblu asupra vietii tale. Noi, cu siguranta, avem talpile mai intregi, am inteles proverbul chinezesc “surisul vine de la picioare”. Stiati ca în picioare sunt mai mult de 7.000 de terminaţii nervoase, 26 de oase, 107 ligamente, 19 muschi si 500.000 de vase sanguine? Nici noi, pina cind n-am inceput sa pierdem din ele in batalia cu piesele de pe jos.

Fiind un copil orientat catre viitor, Ozonu’ n-a suferit deloc ca nu mai are ce avea, ci a inceput sa se  gindeasca cum sa-si cumpere altul. L-am lasat in zeama lui, i-am zis ca-l ajut daca are nevoie de ajutor, si cam asta a fost. Patru zile s-a gindit, si a desenat sau a chinuit-o pe sor’sa, ca activitati alternative la constructie. Babicu’ fiind plecat in tot acest timp, gindurile mele s-au indreptat adesea catre el.

Aseara insa, Ozonu’ isi invita un prieten de la gradi a doua zi, la el acasa, ca sa se joace cu Lego. “Care Lego?”, il intreb eu. “Aaa, mami, trebuie sa facem ceva, sa-l convingem pe tati sa elibereze misterul Lego!”

Sunt din ce in ce mai confuza, ce mister, nu-i nici un mister, le-a strins si le-a luat pentru ca nu le stringeai.

“Pai nu stiu unde le-a pus, asta-i misterul Lego!”

Da, corect.

Ii spun ca ar putea sa faca un filmulet cu Lego, prin care sa-l convinga pe ta’su. Un filmulet pentru care sa inventeze un scenariu, personaje, replici, tot tacimu’. De obicei, filmele de genul asta functioneaza, parintii sunt impresionati, cad ca prosopul ud. Eu doar sunt de acord sa filmez ce-mi zice el.

I-a placut ideea, si a inceput sa lucreze. Mai intii, am strins cu totii (eu, sor’sa, el, mai putin Nero) toate piesele pe care le-am gasit prin casa. Vedeti voi, Lego are marea calitate de a nu disparea niciodata cu totul din viata ta. Nu va puteti imagina ce am putut gasi prin casa, pe sub paturi, prin gentile mele, prin buzunarele lui. De unde pe drumul spre casa se plingea el ca n-are decit un personaj, si ca nu poate sa faca o poveste cu un personaj (si da-i si convinge-l ca se poate) a gasit 8. Si multe alte piese cu care a construit ce vedeti voi in filmul de mai jos. Toate sunt din ramasite/ resturi imprastiate. Accentuez asta pentru cei care au varsat o lacrima la inceputul postului la imaginea unui biet baietel lasat fara comoara lui de pret de catre niste parinti tirani.

El a construit, el a stabilit actiunea, faptul ca nu vrea replici, ci muzica din StarWars pe fundal. Eu doar l-am filmat, am dat 0.99 euro pentru coloana sonora, am bagat filmuletele si pozele in Magistro, i-am aratat filmul final pe care el si-a dat ok-ul. 🙂

A, si da, am mai facut ceva: am uitat sa-i hranesc aseara, fiind la fel de prinsa cu proiectul asta. Si sa-i spal. Si sa-i schimb de haine. Dar pe cind incercam sa-mi fac niste urme de procese de constiinta, mi-am dat seama ca poate e mai bine asa, poate s-au prins ca o idee in care crezi e mai importanta decit o farfurie cu mincare si un dus (cu conditia ca ideea sa nu dureze, totusi, mai multe zile, haha). Oricum, am recuperat cit asteptam sa ni se genereze filmul, astfel incit nici un copil sau catel nu a suferit (prea tare) in timpul filmarilor.

Filmul, trimis degraba pe mess, a avut efectul de a spulbera misterul. Filmul va fi trimis si pe mail, intr-o mini campanie de family- crowdfounding, pentru a stringe banii pentru nindroizi. Mama, tata, verificati inbox-urile!

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *