O saptamina de vacanta

A fost o saptamina de vacanta pentru Ozon, ah, si pentru mine, daca prin vacanta intelegem umplut de copii pina la ultima celula si suflare, lipsa oricarei urme de program, liniste si odihna.

In prima zi, Ozonu’ a rasturnat cana de ceai peste cutia aia de la tv si prin urmare, pina s-a uscat n-am avut nici un moment din ala infam si condamnabil in care sa-i pun un desen. Nici un moment in care sa o hranesc sau sa o culc pe Pizza fara ca el sa ma strige de 100 de ori…din plictiseala.

Cind mi-a fost clar ca asta este noua ordine mondiala, m-am straduit sa umplu ziua cu activitati. Dimineata – iesit afara. Unul dormea, unul alerga (vreo 3, 4 ore, neincetat). La prinz (sau mai exact cind ramineam singuri in parc, caci asa imi dadeam seama ca e prinz), ii aduceam acasa sa manince. Unu’ minca, altul nu. Unul era un pic obosit, celalalt, proaspat ca o zambila. Ii citeam Ozonului o poveste, Pizza il tragea de par si-i ridea in ureche. Ma puneam intre ei, protestau amindoi. Lui ii pierea somnul. I se facea foame. Hai sa mincam. Nu vreau. Ok, activitati. Cintam Father Finger…pina la lesin. Lui Pizza i se facea somn. O culc si revin, bine? Nu, vin cu voi. Pizza adormea 10 minute.

Ozonu’: MAMA, A ADORMIT? MERGEM DINCOLO?

Nu, nu mai doarme, mergem dincolo cu totii.

Jocuri. Piticot. Sakapuss. Familii. Colorat. Pictat. Plastilina. Lego. De fapt, tentative, pentru ca nu pot sa o tin departe de ce face el. Nu putem juca nimic, pionii nu sunt comestibili si nici cartile de joc. Iar ea nu sta cu o jucarie de-a ei, ca el sa faca altceva.

Plinsete, tipete, zbucium.

Scadere, adunare, litere, cifre. Educatie, stiinte exacte. Cultura.

Copii, stati linistiti. Sa ne jucam, dar nu cu jucarii mici.

Facem o scena?

Ce scena?

Nu stiu, spune tu, ca tu scrii povesti.

Baietelule, nu fii obraznic. Facem o scena.

Altceva?

Citim o poveste. O luam de la capat. Cina – nu maninc- somn, nu dorm. Dar, mai ales, nu stam nici un minut, pina cind unul dintre noi nu cade lat. Adica eu. A fost frumos in vacanta, nepretuit de frumos, pentru ca, in marea vinzoleala, au stat impreuna tot timpul. Si mi-am dat seama ca pentru mine nu exista fericire mai mare decit sa-i vad asa, chiar daca fericirea e citeodata…foarte obositoare. 🙂

Fotografiile sunt facute intr-un week-end, la munte, insa scenele cu cei doi sunt identice, oriunde s-ar afla. 

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *