Mici intimplari care ne apropie mult

Dimineata, nimic nu anunta genul ala de zi. Ma rog, nu chiar nimic, poate doar faptul ca era ultima zi in care puteam sa duc la analiza o anumita proba recoltata de la un anumit copil pentru ca acesta sa fie lasat sa se integreze in vesela societate de la gradinita. (Pentru cei care nu sunt parinti, analiza se cheama coproparazitologic)Asta in conditiile in care nici exudatul faringian nu stim daca iese la timp, pentru ca, da, ma trezesc mereu un pic prea tirziu.

Nu-i vorba, chiar si cu timingul asta strins, am fi avut timp daca Ozonu’ n-ar fi refuzat ieri sa dea proba. Si nu oricum, ci in timp util pentru programului clinicii, adica pina la 14.00. N-a fost chip. Azidimineata, insa, parea ca vom avea succes. Pun o foaie (mare, de bloc de desen) sub el, sub colac, si astept. El imi declara ca nu poate sa faca nimic pe o foaie. Babicu’ sare si el: “Pai da, se vede ca ai terminat Jurnalismul, de ce pui o foaie, pune altceva!”. Si vine cu o strachina veche. Ozonu’ tipa ca nu vrea sa faca nici in vasul istoric. Pizza incepe sa plinga in camera, o aduc si pe ea in baie, in scoica. Ozonu’ nimic. Era tirziu, Babicu’ intirzia la munca, trebuia sa faca dus.

“Fa dus, ce treaba ai cu noi”. Si asa, toti 4, Pizza rozind o jucarie murdara pe care nu stiu cum si-o procurase, stateam in cei 2 m patrati de baie in asteptare. Ozonu’ refuza in continuare, desi vedeam ca ii era din ce in ce mai greu sa faca asta. Ca sa usurez procesul, ii zic: “Uite, sunt gata sa facem o intelegere!”. Pricepe repede si zice: “Fac, daca imi cumperi o roata!” (o roata de plastic cu o masina surpriza in ea- de la magazinul din colt). Si atunci am facut nefacutul, am deschis gura si i-am zis: “Bine, fie, iti cumpar o roata!”

Efectul miraculos al cedarii la santajul murdar nu a incetat sa apara. Atita doar ca eu sunt mai slaba de inger si am fugit pe balcon dupa o gura de aer, ca un scafandru cu tubul de oxigen fisurat. Babicu finalizeaza procesul, nu inainte de a-mi reaminti ca asta se intimpla pentru ca am terminat Jurnalismul si nu Medicina ca el, eu scot 6 lei pentru roata pentru a-mi plati slabiciunea si pacatele.

Babicu’ pleaca la munca,si imi mai da o misiune: sa-i platesc o amenda pentru viteza de a luat-o ieri in comuna Insuratei. Fiind experta in lucrul cu institutiile statului, cunoscind administratia sectorului 2 ca pe propria baie, nu zic nu. (Sau sa fi fost pentru ca tot el mi-a declarat ca daca as fi fost linga el, asa ceva nu s-ar fi intimplat?)

Babicu’ pleaca la munca (linistit, dusat, impecabil). Eu ramin cu 2 copii si 2 misiuni. Copilul mare urla ca vrea la magazin sa-si ia roata ACUM, copilul mic urla din principiu si solidaritate. Vine bona, il pasez pe ala mare, il linistesc pe ala mic. Doar ca l-am linistit prea tare si a adormit. Nu-i nimic, asteptam sa se trezeasca si pornim. Ceasul arata ora 11.30. Strins, strins. Impotriva logicii google maps, eu hotarasc sa ajung intii sa predau proba si apoi la amenda. La naiba cu logica, o mama trebuie sa faca lucrurile in stilul ei, mereu am spus asta. Arunc o textila pe mine, la primul scincet iau copilul in carut si o tai pe usa. In oglinda din lift observ ca parul imi statea maciuca in virful capului. Un detaliu minor, n-are sens sa-l culc, ca ajunge la fel cind ajung la administratie.

Drumul spre clinica a fost lin, intins, contratimp si cu un copil in brate, pentru ca, nu-i asa, de ce sa stea in carut. Spre administratie, iau un troleibuz. Injur in gind cind vad ca e din ala, cu bara pe mijloc, de nu ai cum sa urci un carut singur in el si imi sfidez soarta cerind ajutorul calatorilor. Oamenii, amabili, ne urca in troleibuz apoi ne inghesuie.

La Administratia financiara, ma prezint, suava, la ghiseul 15.

Eu: Buna ziua, am de platit o amenda. Ii intind amenda. 

Ea: Buletinul si copie, va rog.

Eu (intinzindu-i buletinul lui Babicu’):  Si copie dupa buletin? Ah! (teatral)

Ea (si atunci mi-am dat seama ca e noua pe post, altfel de unde atita amabilitate? Trebuia sa ma trimita la colt sa fac copie, intre timp se asezau oameni la coada si pina ajungeam eu se facea 13.30 – pauza de masa. end of story): Lasati, va fac eu in spate.

Se duce, face, revine. Se uita la buletin, se uita la mine. Zimbesc incurajator. Ea observa o mica discrepanta intre sprincenele din buletin si cele din fata ghiseului.

Ea: Dumneavoastra cine sunteti?

Eu: O prietena apropiata.

Ea: Nu-l gasesc la adresa.

Eu: Va jur ca acolo locuieste.

Ea mai tasteaza ceva, apoi cere ajutorul unei functionare mai in virsta de linga ea. Babeta, blonda pai si tapata, ia buletinul in sila, tasteaza, apoi spre mine, amenintatoare.

Babeta: Casa pe numele cui este?

Eu: Al meu, dar locuim impreuna, v-am spus ca suntem apropiati. Mai cautati-l, va rog.

Tinara: Imi pare rau, nu-l gasim pe dl Cirstea, mergeti la posta si platiti acolo.

Si atunci eu, cu miros de singe proaspat in nari si avind si o experienta in spate, joc tare.

Eu: Uitati ce e, eu nu plec nicaieri. Dl Cirstea locuieste in sectorul 2. Dl Cirstea, ca orice cetatean onorabil din sectorul 2 care a depasit viteza regulamentara in comuna Insuratei, poate plati amenda aici. Nu ma trimiteti la posta, ca eu nu platesc pentru greselile dl Cirstea, chiar daca suntem apropiati.

Tinara cedeaza.

Ea: Bine, il incadrez la fara numar.

Eu: Va rog, ca si eu tot acolo l-am incadrat.

Tasteaza ceva, platesc.

Ea: Vedeti ca trebuie sa trimita chitanta la politia care l-a amendat.

O asigur ca Dl Cirstea va duce personal chitanta la Politia Insuratei.

In tot acest timp, Pizza a stat in mod miraculos in carut, intretinindu-se cu alti cetateni din sectorul 2 ce formasera o coada in spatele nostru. A amuzat-o in special un cetatean gras care i-a impartasit ca a primit instiintare ca trebuie sa plateasca un impozit de 15 mil pentru un biet apartament . Bebelusilor le plac fetele schimonosite si chinuite, asta e clar.

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *