Ma intelegi?

Mi-e teama ca nu sunt prea educativa pentru copilul meu. Nu, nu ma gindesc sa-l inscriu la cursuri pregatitoare la Harvard, ma refer la chestiile de baza pentru virsta lui. Nu il invat chestii in mod constant, sistematic, cu rezultate vizibile.

Ii arat unde sunt ochii, urechile, nasul lui, al meu, ale lui Nero, ale jucariilor, dar simt ca n-am strategie. Ii arat pisici, catei si alte oratanii din carti, citeodata fac ca ele, dar iarasi, fara prea multa tragere de inima. Ii arat cum sa bata din palme, sa faca pa, sa dea noroc, dar nu le face din propria initiativa. Nu se prind de el sau sunt eu o profesoara ingrozitoare? Tind sa cred ca e vorba de a doua situatie…

Nu prea ii cint cintece de copii, dar asta nu e neaparat un lucru rau, zic eu – am o voce ingrozitoare. Pe el il amuza totusi orice tentativa.

In viata noastra sunt prea multe povesti, scenarii, vorbe si prea putine lucruri concrete. Cind ma intreaba cineva ce stie sa faca baietu’ dau din colt in colt…ce sa stie, sa se distreze cu mine, cu cartile lui, in diverse jocuri inventate de noi. Stie sa stea cuminte cind il imbrac pentru ca urmeaza o calatorie si nimic nu e mai fun decit o excursie (bine ca asta stiu sa-i repet in mod obsesiv!), sa stea cuminte in mijloacele de transport, sa observe si sa interactioneze cu oamenii pe care ii intilneste.

Dar, prietena Osman, mult mai priceputa si documentata in ale dezvoltarii personale a promis ca va povesti mai multe despre ce si cum trebuie invatat un copil. In curind!

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 11

  1. Lucia says:

    Cred cu tarie ca fiecare copil are ritmul lui de invatare. Iar “maimutica” din fiecare copil il face sa invete lucruri. Doi parinti ca voi…care au preocupari diverse…sunt numai buni de modele pentru copil. Esti cel mai bun profesor pentru el, doar din simplu motiv ca esti mama lui. Si mama stie cel mai bine.

  2. Joe says:

    Sigur, si eu ma gindesc ca sunt cel mai bun model pentru el, dar unde sunt ppt-ul, action planul, etc? πŸ™‚

  3. Carla says:

    Ah, vesnica noastra obsesie de a fi in competitie macar cu ceea ce spun cartile! πŸ™‚

    Ai vazut tu copii care, pana la urma, sa nu stie care-i sunt urechile si cum se inchid nadragii pe el?! Macar la 4-5 ani si tot invata! πŸ™‚

    Eu fac haz de necaz… de altceva par sa nu fiu in stare, din moment ce uit sa le dau chiar si apa fetelor mele… πŸ™‚ Ce sa mai spun de lectii de anatomie sau de bune maniere! Nici macar “tai-tai” nu avem cui sa-i facem, deci vom sari direct la un corect pronuntat “La revedere!”, peste 1-2 ani! πŸ™‚ Anyway, ma bazez cu tarie pe faptul ca toate se vor invata la timpul lor, relaxat si cu o atitudine pozitiva…

    p.s. Chiar daca te citesc in calup, o data pe saptamana, pe modul silentios, am tinut sa intervin cu acest coemntariu ca sa-ti spun ca “din afara” se vede o mama grozava pentru Ozzy al ei, care-si face griji degeaba privind inalta educatie a copilului! πŸ˜‰

  4. Joe says:

    Asa e, ei invata de toate in ritmul lor. Dar, poate ar vrea/putea sa invete ceva si eu nu-i ofer calea. Asta e o alta idee care ma bintuie.

  5. hana says:

    Joe exagerezi! parerea mea…si ti-am explicat si pe fb de ce. dar ca sa fii linistita tu, iti propun sa il intrebi in fiecare dimineata pe Ozzy ce isi doreste sa faca in ziua respectiva. Ups, nu iti poate raspunde?! Oare de ce? Poate pentru ca toate vin la timpul lor…

  6. osman says:

    eu sunt in asentimentul tau. si din cate povestesc din cand in cand cu Nicol, si ea are cam aceeasi parere: ne este evident ca copilul poate mai mult si ca depinde de noi cum, cand si ce ii oferim mai mult. din inertie, da, invata oricum, dar e foarte rewarding sa vezi ca stie mai multe decat X sau Y. si stie nu pentru ca face vreun efort sa invete, ci pentru ca primeste stimuli adecvati ritmului lui de dezvoltare. de putut, toti pot, unii la 1 an, altii la 3-4, eu cred ca depinde FOOAARTE mult de parinte…

  7. osman says:

    As vrea totusi sa ii raspund si Hanei: eu sunt sigura ca daca il va intreba pe Tudor ce DORESTE sa faca in ziua respectiva, Tudor ii va raspunde. Chiar si verbal. A, bineinteles ca nu ii va raspunde articulat, nu va formula cuvinte sau propozitii complexe, dar ii va COMUNICA prin toate felurile posibile ce DORESTE sa faca. Cam asta fac copii in general: iti comunica in permanenta ce doresc, iti comunica nevoile lor. Trebuie doar sa stii sa le asculti.

  8. osman says:

    erata:
    1. copiii in loc de copii.
    2. ultima propozitie: de fapt nu trebuie sa stii, ca nu e nici o stiinta, trebuie doar sa fii dispus sa le asculti.

  9. Maria says:

    …si inca cum, dar am reusit sa ma lamuresc cumva ca toate cate fac, atat cat imi stau in putere sunt facute din suflet, cu dragoste si veselie! Ce rost ar avea mii de activitati daca nu le-am face astfel incat sa bucure mintea si sufletul micutului?! …mi-a mai trecut prin cap si asta:

    http://copiisimame.blogspot.com/2011/01/meditatie-la-educatie.html

  10. Eu in aceasta privinta am o abordare mult mai relaxata, in ciuda apucaturilor mele de mama a-tot-controlatoare: cind vine vorba despre ce stie si ce poate copilul meu, ma uit la ea si ma uimesc! De obicei, descopar ca stie si poate mai multe decit ma asteptam. Si pe de alta parte, sint convinsa ca ceea ce nu stie inca (si ar putea sa stie sau sa faca la virsta ei) nu e din cauza de necunoastere sau neintelegere ci doar pentru ca nu a descoperit inca ea singura utilitatea lucrului respectiv. Si aici tot ce poti sa faci ca parinte este sa ii oferi ocazia sa experimenteze si sa descopere pe propria piele utilitatea fiecarui fapt. Si sa ai rabdare, pentru ca asta dureaza de obicei mai mult decit te astepti.

  11. hana says:

    ” Ups, nu iti poate raspunde?! Oare de ce? Poate pentru ca toate vin la timpul lor…” – fetelor asta era si ideea, ca nu iti raspunde (inca) verbal, pt ca acum tu ca mama esti cea care le descopera nevoile … pe fb ii spusesem mai frumos πŸ™‚

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *