Lipici cu sclipici in cafea

Intr-o lume ideala in care eu as fi o mama ideala, experimentele celor 2 lor mi-ar stirni numai sentimente de uimire, incurajare si sustinere. Ce copii minunati, poate ar trebui sa le cumpar o trusa de experimente. Ce copii minunati, poate intr-o zi or sa ia Nobelul pentru chimie. Dar nu, eu trec prin diferite stari, singura constanta e intrebarea: oare ce le mai trece prin capetele alea simpatice?

Tudor a facut experimente dintotdeauna (am senzatia). De curind, a cooptat-o si pe sor’sa, si ma vad nevoita sa recunosc ca singurele momente in care se inteleg de minune, isi fac declaratii de iubire si de prietenie reciproca, se imbratiseaza, se pupa, deci NU SE CEARTA, sunt cele in care lucreaza impreuna la un “experiment”. Sunt sfisiata intre dorinta de a ma bucura de liniste si armonie (5 minune, hai 10), si instinctul de supravietuire, de salvare a casei, planetei si propriei persoane.

Daca la inceput experimentele erau inofensive (baloane umplute cu pasta de dinti, amestecuri dubioase de substante puse la inghetat in congelator) ultimul experiment a constant in a ne turna, pe furis, lipici cu sclipici si sapun lichid in cafea. E adevarat, dintr-o gura n-am murit (ii multumesc sapunului lichid pentru gustul specific, lipiciul cred ca s-a dizolvat destul de bine), dar asta ma duce cu gindul ca ei, de fapt, fac un singur experiment in bucla. Cit rezista parintii nostri fizic si psihic?

Mai rezist, dar asta nu inseamna ca nu m-am saturat sa:

  • Deschid congelatorul si sa cada peste mine caserole mici cu substante albastre, roz puse la inghetat pe ascuns. De fapt, cel mai rau ma enerveaza ca eu cred ca am “congelatorul plin”, si la momentul cinei ajung sa constat ca aproape tot spatiu e ocupat de aceste cutii, in loc de rezervele strategice (pe care nu le-am actualizat tocmai pentru ca mi se parea ca e congelatorul plin, cerc vicios). Si nici macar asta nu se compara cu senzatia brusca de trezire cind, la 6 dimineata, constat ca nu mai am lapte pentru cafea, pentru ca ultimii stropi din cutie au fost amestecati cu gel de vase, praf de creta, resturi de legume, si pus la “inghetat in congelator, pentru a vedea “ce se intimpla”. Ultima data mi-a stat inima cind Tudor o hranea pe Ana cu un “experiment” proaspat scos din congelator. Din fericire, era un experiment minimalist si comenstibil, gheata cu coji si suc de lamiie.
  • Imi fac dusul contra timp (nici in armata nu cred ca au atit de putin timp cit am eu pina cind pina cind intra cineva peste mine) si sa constat ca nu mai am sampon si sapun. Vorbim, bineinteles, despre “preferate”, cele care au costat prea mult ca sa sfirseasca intr-un one time experiment care, invariabil, iese prin usa de la baie spre a inunda apartamentul, blocul, cartierul, tara, continentul, lumea cind fac ei baie. Stiti, daca intr-o zi, politia spatiala ar veni la usa sa ma anunte ca apocalipsa roz cu clabuci a fost initiata de cei 2, n-as fi chiar asa uimita.
  • Tot arunc baloane umplute cu pasta de dinti, sapun, scoch, si dumnezeu stie ce.
  • Caut,panicata, in fiecare dimineata niste sosete normale intr-o punga din care au fost sustrase si taiate ca sa fie folosite ca “filtre” pentru apa sau “manusi de vikingi” cu o seara inainte.
  • Ma spal pe dinti cu o periuta care a fost folosita (fara stirea mea, evident) la curatat incaltarile de fotbal cu pasta de dinti, pentru ca asa au vazut pe youtube.
  • Dezlipesc de pe ei banda izolanta, scoch, ceara topita.

Sa gasesc guma de mestecat in papuci si lipici cu sclipici in cafea. Si cu toate astea, ce plictisitoare erau zilele cind nu se intimplau toate astea.

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

  1. Trasca Denisa says:

    M-ai facut sa zambesc nostalgic.
    Adolescenta mea a trecut si ea prin faza asta minunata, de obicei eram toleranta , dar cand crema mea( unica si greu de gasit la Montreal fiind marca romaneasca) ma suparam oleaca.
    Nu punea amestecurile la congelator , dar baia era laboratorul principal: crema de ras, de dinti, de…orice era binevenit pentru o noua combinatie.
    Vorba ta, sa ma bucur de 10 min de ragaz sau sa ma ingrijorez.
    Acum cei mici sunt la faza de desene rupestre, desene tatuaj, incercarea marcarului permanent pe geanta lu mami si ghetele lu tati.
    Sa ne traiasca, sa fie sanatosi si noi pe langa ei.
    Abia astept postarile tale,
    Denisa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *