Jumi-juma

jumi-juma

– Alo, Vierme?
– Da, cine-i acolo?
– Sunt eu, Caria de lemn de fag! Ce faci in seara asta?
– A, salut! Nu te-am recunoscut, cred ca esti ragusit! Pai…uite, pe acasa, faceam putina ordine in marul meu. De ce?
– Pai, n-ai vrea sa iesim in oras sa bem o bere?
– Nu pot, frate, i-am promis unui prieten ca-I citesc povestea in seara asta. Stii, vrea sa se lanseze si mi-a cerut o parere. – Ok, atunci, lectura placuta, eu ma duc! Vorbim miine, ok?
– S-a facut!

Dupa ce termina curatenia de simbata, Viermele facu o baie zdravana, se babieri, se parfuma din abundenta, isi trase pe el perechea de jeansi preferati, si un T-shirt cu un mar pe jumatate mincat si iesi din casa fluierind vesel. Incerca sa se convinga ca va avea o dupa amiaza de simbata draguta, desi faptul ca mergea la Carabus in vizita sa-i asculte aberatiile literare nu parea prea distractiv la prima vedere. “Poate-l conving sa iesim totusi in oras“, gindea el.
Din frunza in frunza si privind cu jind la celelate insecte care se indreptau spre barul preferat, singurul, de altfel, din toata padurea, Vierme ajunse la casa Carabusului.
Suna la usa, sperind ca acesta nu-i acasa.
– A, ce bine ca aia ajuns, salut Vierme!, spuse Carabusul precipitat, dupa nici o secunda. Intra, intra te rog.
– Salut, spuse si Viermele care-si dadu seama dintr-o privire ca prietenul lui in trening vechi de casa si cu ochelarii de lucru pe nas nu avea de gind sa iasa in bar.
– Uite, stai pe fotoliul asta. Sa-ti aduc ceva de baut?
– Niste nectar cu gheata, daca ai, raspunse Viermele facindu-se comod in fotoliul indicat si pregatindu-se sa-l asculte pe Carabus cum ii mai expune dintre dilemele lui.
In casa Carabusului era un dezastru total, zici ca fusese calcata de o armata de pasari. Haine aruncate peste tot (de fapt si el statea pe niste sosete, probabil folosite), farfurii cu resturi de mincare intarite, pahare unsuroase si lipicioase. Rotocoale de praf cit un pumn de gindac se leganau dupa cum batea briza de seara.
Carabusul aparu cu un pahar de nectar si o scrumiera, pentru ca Viermele era un fumator inrait – obicei urit, ce-i drept.
– Ai fi vrut sa te duci la concert in Insects’ Bar, nu?
– Da, dar nu-i nimic. Am venit la tine si am sa te ascult si am sa te ajut cum pot. Sintem prieteni din scoala generala, pentru numele lui Gizezeu!
Sinceritatea, uneori dureroasa de-a dreptul, era unul dintre motivele pentru care Vierme fusese convocat de Carabus. Faptul ca intilnirea a fost programata de acesta din urma simbata seara era pentru ca era deprimat. Ajunsese intr-un punct mort cu povestirea, iar asta nu-i nici pe departe un lucru usor de suportat de unul singur.
– Pai uite, intr-o zi, mi-a venit ideea sa scriu o poveste. Ideea e urmatoarea: la inceput lucrurile erau pe jumatate, totul era pe jumatate. Si toata lumea se intelegea de minune cu toata lumea. De exemplu, jumatate de tintar se intilnea cu jumatate de broasca si se pupau afectuos pe ambii obraji….
– Beah, facu scirbit Vireme, expirind o transa serioasa de fum.
– Stai un pic, asta nu-i totul. Chestia cu intelegerea continua: jumatate de catel era cel mai bun prieten cu jumatate de pisica, jumatate de om cu jumatate de musca….
– Incerci sa fii controversat inainte de publicare?
– Nu, continua Carabusul ignorind observatia rautacioasa, vroiam sa-ti descriu doar starea de intelegere totala. Ma rog, ideea e ca intr-o zi, o jumatate de ceva, incerca sa-si repare prin lipire o jumatate de pantof, cu o substanta de lipit extrem de eficienta, ultima inovatie de pe piata, dar ultima, intelegi? Si pentru ca era o jumatate foarte zapacita, la un moment dat se impiedica de jumatatea de siret a jumatatii de pantof si cade peste o jumatate din aceeasi specie cu el. Si pentru ca prima jumatate avea in mina jumatatea de tub care, in mod logic fiind jumatate era deschis la un capat, neaparat deschis  intr-o parte, pentru altfel nu ar avea sens. Daca doar ar parea jumatate de tub si ar fi inchisa chiar si cu o chestie diferita de restul tubului, ar insemna ca este totusI un intreg, un tub mai ciudat, dar intreg si nu si-ar gasi locul in poveste.

Vierme isi retinu cu greu un cascat.

– Sa revin, prima jumatate se prabuseste peste a doua si se lipesc iremediabil una de alta. Ajung de urgenta la spital, insa operatia de despartire este foarte dificila, cel putin una dintre jumatati urmind a-si pierde viata in urma ei. Pentru ca nici una dintre jumatati nu stia care dintre ele ar fi in pericol si nici medicii nu stiau – toata lumea implicate in caz decide ca nu vrea sa riste. Ajung pe prima pagina a ziarelor, ma rog, iese cu scandal. Toata lumea e cu ochii pe ei, ride de ei, ii batjocoreste. Astia nu prea mai ies din casa, vorbesc foarte mult, invata sa traiasca lipiti. Una peste alta, isi accepta soarta. CeilaltI incep incet, incet sa se mai gindeasca si cred ca e chiar amuzant sa fii lipit cu cineva cit de cit asemanator.
– Si se lipeste toata lumea?, intreba Vierme.
– Nu chiar, aproape. In final, se ajunge la situatia in care cei care nu sint lipiti ajung intr-un fel de risul lumii. Gata, the end. Ce parere ai?
– Vrei o parere sau jumatate de parere?, izbucni in hohote Vierme.
– Haide, te rog, spune-mi sincer, il implora Carabusul.
– Ma, mie imi place ideea, acu’ depinde si de felul in care ai s-o scrii…spuse ginditor Viermele.
– Pai tocmai asta e, eu am inceput sa o scriu sint cit de cit multumit, insa am ajuns intr-un punct mort. Nu mai stiu cum sa continui, nu stiu unde am gresit de am ajuns in incilcitura asta narativa….
– Hai in Insects’ Bar, sint sigur ca acolo o sa-ti vina vreo idee, gasi repede solutia Vierme.
– Nu, nu vreau. Nu intelegi sint deprimat? S-ar putea ca impasul asta sa fie un semn ca eu nu sint un scriitor adevarat. Si nu sint, daca nu sint capabil sa scriu o poveste de citeva pagini, odata ce mi-a venit ideea. Nu cred ca adevaratilor scriitori li se intimpla asta, altfel cum scriu unii zeci de romane intr-o viata de …?
– Om? Asta-i expresia: o viata de om. Vezi, noi sintem insecte, nu avem cum sa ne comparam. Asta daca nu te-oi fi lipit tu cu vreo juma’ de poet nefericit…
– Esti amuzant, n-am ce zice, insa mi-e atit de ciuda….
–  Hai, ma Carabusule, relaxeaza-te putin. Stii ca daca iti doresti ceva din tot sufletul ai sa reusesti. Uite, eu cum mi-am gasit un mar nou nout? Cine si-ar fi imaginat ca eu, cu atit de putini bani citi imi dadeau astia de la banca, am sa gasesc un mar atit de spatios intr-un pom atit de central? In conditiile in care, stii si tu, fructele netratate sint tot mai rare si mai scumpe….Nu fii trist, intr-o zi ai sa fii autor de bestseller…
– Crezi?
– Sunt convins!
– Ma simt mai bine, multumesc.
– Vrei sa iesim pe undeva..sa ne plimbam?
Citeodata, Viermele era imposibil de tinut in casa.
– Nu, Vierme, in ultimul timp mi-am facut atitea probleme ca am obosit. Du-te tu, daca vrei…
– Nu te lasa Vierme la greu. Hai sa cintam ceva, vrei?
– Da, ce?
– Hai pe ala vechi, da’ bun:

“Cine-i mic trebuie sa mai astepte un pic
Nu se poa’ ca viata sa nu-i rezerve nimic!
Cum n-ai vazut chiloti pe sarpe
N-ai sa vezi nici insecte ratate!
Tralala, tralala, tralala!

Cine-i mic trebuie sa aiba rabdare
Sa reuseasca in lumea asta mare!
Cum n-ai vazut chiloti pe sarpe
N-ai sa vezi nici insecte ratate!
Tralala, tralala, tralala!

Cine-i mic trebuie sa fie mereu optimist
Nici o pasare nu s-a nascut cu o insecta-n plisc
Cum n-ai vazut chiloti pe sarpe
N-ai sa vezi nici insecte ratate!
Tralala, tralala, tralala!”

– Mamaaa, am uitat cit poate sa fie de distractiv sa cinti. Multumesc Vierme, esti tare, spuse Carabusul cu lacrimi in ochi.
– O sa fie totul bine, ai sa vezi. Odihneste-te acum si miine sa ma suni sa-mi spui ce si cit ai mai scris, da? Promiti?
– Promit. La revedere si distractie placuta. Multumesc mult ca ai venit! ii mai striga Viermelui care se departa usurel pe carare.

Vierme se indrepta spre Insects’ Bar insa era destul de tirziu si nu spera sa mai gaseasca mare veselie. “Macar de l-as mai prinde pe Carie acolo”, gindi el sI mari pasul.
In timp ce inainta pe cararea intunecata, povestea Carabusului ii reveni in minte. “Ma, da’ Carabusul asta nu e prost deloc. Se apropie Valentine’s Day, povestea lui, odata scrisa s-ar putea vinde ca piinea calda! Trebuie sa-l sun sa-l incurajez serios. Pentru ca sunt sigur ca n-ar avea nimic impotriva sa-I devin impresar si, asa, vom deveni amindoi celebri!”

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 4

  1. victor says:

    bine joe/2 🙂

    sa te vad maine jumate pe la jumatea zilei sa fumam o jumate de tigare

  2. a cherry says:

    Tuu, ce poveste dragutza. Tare, tare dragutza. M-am distrat maxim.

  3. joe says:

    Ma bucur! 🙂

  4. DragonMaster says:

    Foarte, foarte draguta povestea 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *