Islanda, dragostea mea

Damblaua mea cu Islanda a pornit acum 3 ani, via vulcanul Katla. Hotarisem eu in capul meu (nu ma intrebati cum, ce, eu hotarasc multe chestii in capul meu) sa ma fac scenarist de filme de animatie. Eram in concediu de maternitate cu Ozonu’, am citit o carte, doua despre cum sa fac eu asta, apoi mi-am dorit sa ajung la Viborg, la scoala de animatie de acolo sa fac si un workshop. Toate bune si frumoase, atita doar ca vulcanul se pregatea sa erupa si, inevitabil, sa-mi anuleze zborul spre noua viata. I-am scris o scrisoare pe blog, rugind-o sa nu. Oricit de patetic ar putea parea, a functionat, m-am si dus, m-am si intors fara incidente.

Si de atunci, nenica, am simtit ca i-am ramas datoare cu un “multumesc”. Anul trecut, sa fie prin ianuarie, asa, i-am povestit si Babicului ca as vrea sa mergem in Islanda. Obisnuit si imun la ideile mele, a stat, s-a gintit, a calculat citeva zile. Apoi, cedind presiunilor incredibile la care l-am supus, a cumparat biletele de avion. M-am gindit si la un proiect pe care avea sa-l facem acolo: sa vorbim cu oamenii, sa facem interviuri, sa filmam, sa fotografiem si sa adunam toate astea la un loc, demonstrind ipoteza ca Islanda nu e numai un loc absolut minunat si fantastic, ci si foarte creativ. Am facut lucrurile astea, am vorbit cu o doamna care a facut avere vinzind banalii hot-dog-i, cu un ingredient secret islandez care a facut-o sa intre in toate ghidurile turistice cu o dugheana gen Obor, cu cel care detine Muzeul Penisurilor si care ne-a povestit ca e o afacere foarte buna, mostenire de familie (da, asta i-a lasat ta’su  in testament, mai multe putze de balene), cu alt nene de printre niste coclauri care avea un restaurant si un radio de muzica country care emitea nonstop pentru cei…80 de locuitori?

Am adunat povesti, am cunoscut oameni, insa de aproape 1 an de zile nu m-am mobilizat sa le concretizez in ceva. Poate sunt eu delasatoare, dar poate, poate, s-a intimplat asta pentru ca…ar mai trebui sa ajung inca o data in Islanda. 🙂

Saptamina trecuta, am vazut un concurs organizat de firma de la care am inchiriat masina si am participat. Puteti vedea aplicatia noastra aici: http://sadcars.com/en/win/story/56/little_red_car si ne puteti vota apasind butonul de LIKE de sub fotografie. Intr-o prima faza, pina pe 17 August, concurentii aduna like-uri (adica voturi), apoi primii 5 intra pe o lista scurta din care organizatorii vor alege cistigatorul. 

Am vrea foarte mult sa mergem din nou, pentru a continua proiectul, pe de o parte si pentru a vedea si aureola boreala, pe de alta. Data trecuta nu am vazut-o, pentru ca era prea devreme, ca perioada. Am fost la final de august (ca sa evitam sezonul mult prea scump) si fantastica lumina abia isi facea aparitia. Am zarit-o intr-o noapte, intr-un camping de nicaieri in care eram doar noi si o frantuzoaica cu voce groasa. Adormisem, iar frantuzoiaca ne-a strigat si a fost amuzant ca in cadrul ala pitoresc, linistit, idilic as putea spune (in care nu vedeai tipenie de om) Babicu’, trezit de vocea ei, a avut un semi-cosmar in care biciclista solitara se transforma intr-un criminal in serie care ne facea felul. Ea, in schimb, ne-a trezit sa vedem lumina, o fisie verde care a disparut imediat. Apoi, o saptamina mai tirziu, cind am ajuns in nord, ne-am cazat intr-un hostel pentru ca era foarte frig, cazuse deja prima zapada, iar vintul era taios la os. Eram iarasi numai noi doi si inca o pereche de germani in tot hostelul si Babicu’ a tras jaluzeaua la geam (mi-o amintesc ca ieri – alba, de la Ikea), vezi, Doamne, sa nu intre in camera lumina felinarului linga care eram. Dimineata, ne-au intrebat germanii: Have you seen the nothern lights? Si eu am crezut ca lesin. Nu, ne le-am vazut ca noi, care nu facem asta niciodata acasa, ne-am gasit sa tragem jaluzelele intr-o noapte senina din Islanda….O privire crunta am atintit asupra Babicului care a scapat numai promitindu-mi ca o sa ma duca, cindva, in viata asta, sa vad si nothernlights asa cum trebuie. Acum e ocazia lui. 🙂 Asa ca daca va e macar un pic simpatic (si din perspectiva de om torturat de ideile consoartei), votati cu un like.

Eu o sa mai scriu despre acest subiect pina pe 17 august, pentru ca sunt obisnuita sa-i chinuiesc pe ceilalti cu ideile mele. Iar Islanda merita tot efortul. 🙂

 

 

 

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *