Hai buna ziua!

De data asta, pauza a fost intentionata, undeva pe drumul dintre decembrie si februarie mi-am pierdut orice dorinta de a mai scrie aici. La inceput a fost din cauza spiritului sarbatorilor. Cind acesta s-a dizolvat (pe 2 ianuarie, ora 8.00 mai exact, cind am reintrat in programul normal – danezii nu au chestia asta – incepem pe 3, dar, de fapt, undeva dupa 15 ian), eu mi-am dat seama ca sunt inca pe rit vechi. 🙂 Si asa a trecut ianuarie.

In februarie, m-a apucat un sentiment de deznadejde. M-am simtit mai aproape de prietenii (si de evenimentele din tara) decit am crezut ca voi fi si decit am lasat sa se vada pe fb. Dupa 6 luni in care n-am simtit nevoia si n-am urmarit nici un post tv din Romania, brusc, eram zilnic pe Digi Live sa vad ce se mai intimpla. Si cu cit se intimplau mai multe, cu atit sentimentul meu de … vinovatie ? (jena, rusine) ca suntem bine in timp ce prietenii nostri nu sunt era mai acut si mai impiedicator de scris. Eu si subiectele mele frivole. Ce sens are?

Probabil as fi continuat sa simt asta, si pauza ar fi fost si mai mare daca saptamina asta care a trecut nu s-ar fi petrecut doua intimplari.

In primul rind, mi-a scris o prietena pe fb ca m-a visat, eram impreuna aici, cu copiii la scoala si copiii erau fericiti. Si cineva de la scoala i-a propus sa vina sa munceasca la scoala, sa stringa vasele dupa prinzul copiilor si ea era bucuroasa. Cica un danez nervos isi daduse demisia si cautau pe cineva. Acum, ce sa zic, visul e cit se poate de realist: copiii sunt fericiti la scoala, iar eu m-as bucura sa se enerveze vreun danez si sa elibereze un loc de munca pe undeva :). Ne-am distrat pe seama visului, mi-a promis ca vine sa ne viziteze si a incheiat cu ceva de genu’ “scrie, ca ne mai hranesti visele” si asta m-a pus pe ginduri.

A doua intimplare a fost un mail de la o necunoscuta. Ma intreba cite ceva despre cum e cu chiria in Danemarca si cum ne-am gasit noi apartamentul, ca apoi sa-mi spuna ca ei se muta aici intr-o luna inspirati de blogul meu. Nu primesti un mesaj din asta in fiecare zi, asa ca m-a pus pe ginduri din nou si m-a panicat de-a dreptul cind mi-a aratat un mesaj trimis catre prietenul ei, cu subject “de asta vreau sa ne mutam in Danemarca” si linkuri de ozzy in el. O femeie atit de hotarita eu n-am mai vazut, mi-ar placea sa cred ca, dupa toate mailurile schimbate, suntem deja prietene si ca ne vom intilni peste o luna cind va veni.

Tot nu cred ca pot inspira oamenii sa faca diverse lucruri, dar daca e sa fiu picatura care umple paharul deciziilor, asa sa fie.

M-am hotarit sa scriu din nou: pe blog si la noua carte. Nu e misiune mai cu bucurie pentru mine decit sa hranesc visuri. Ale mele si ale celorlalti.

O sa incep cu un foarte scurt update despre noi 5 (Nero included):

  1. Ana a inceput gradinita pe 2 ianuarie. E, de fapt, la integrated intitution, adica au si bebelusi acolo. E o gradinita mica (2 clase de copii intre 3 si 6 ani, o clasa de bebelusi), special aleasa de noi linga scoala lui Tudor, sa-i ducem in aceeasi directie. Ii place mult acolo, mult mai mult decit la Heidi unde erau numai copii mai mici decit ea cu care nu prea avea cum sa se joace.
  2. Tudor a inceput sa vorbeasca in daneza la scoala. Face daneza de 4 ori pe saptamina cu Sophie (profesoara de la scoala lui), i-au dat si un Ipad cu aplicatii speciale, are caiet si carte si e singura materie unde are teme. Invata sa scrie si sa citeasca in paralel, si stie cel mai mult dintre noi.
  3. Eu ma duc in continuare la scoala de daneza de 3 ori pe saptamina. Am inceput sa inteleg cam tot ce spune profa (de unde nu pricepeam o iota acum o luna si-i zimbeam timp de fiecare data cind ma intreaba ceva), sa scriu, sa citesc. De vorbit, vorbesc numai cu copii (la Ana la gradi), cu oamenii mari nu ma simt in stare. Cind nu sunt la scoala, trimit aplicatii pentru joburi si scriu pentru Woogie. De saptamina asta si la cartea cu Nero.
  4. Babicu’ a lansat proiectul yourphotostory.dk. A fost la citeva evenimente, acum cautam clienti. Ups, la mine mai trebuia sa spun ca il ajut si cu promovarea lu’ yourphotostory 🙂
  5. Nero e printre noi mai mult decit oricind. Am inceput schita viitoarei carti, am anuntat pompos si ceremonios in familie mare deblocare a autorului. La care Ana ma intreaba: “Si o sa vina Nero la noi si o sa-l tin in atze (bratze)?

Deocamdata, atit. Revin, asta a fost doar un post gen buzduganul zmeului.

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 2

  1. gadjodillo says:

    ştii că vă iubim, nu?
    faceţi, că faceţi bine ce faceţi.
    şi da, eşti inspiraţie – pentru mine, să.mi urmez visul de a scrie.

  2. Joe says:

    Scrie, scrie, scrie, ca e pacat sa nu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *