Gloria ramine in familie, desi impartita inegal

A avut si Babicu’ prima lui expozitie de foto, cum ar veni. Adica in cadrul evenimentului “Marea hoinareala”, toti hoinarii lui Sorin Onisor (adica toti cei care au cutreierat cotloanele Romaniei in cautarea fotografiei perfecte) si-au trimis lucrarile pentru expozitia de final de an. A trimis si Babicu’ trei dintre fotografiile facut la Holbav, prin transfer, de pe laptopul meu.

Si a ajuns Babicu’ la eveniment, si-a desfacut o bere si s-a dus sa se uite la toate fotografiile si sa si le vada si pe ale lui. Era prima data cind vreo fotografie de-a lui vedea lumina printului si mai multi ochi care se uitau la ea. Eu eram acasa cu copiii si ma gindeam la el, si ma bucuram si ma intrebam daca e emotionat sau nu. Ar fi trebuit sa fie, a facut ceva important.

Si-a gasit repede fotografia, adica, a recunoscut-o, dar nu si-a gasit si numele pe ea. Era semnata “joitzica”. Pentru ca, vedeti, voi, cind trimiti prin transfer, de pe laptopul altcuiva, iti ia ultima adresa care ramine acolo. Iar oamenii au crezut ca “joitzica” e autorul. Prin urmare, mi-a raspuns la intrebare: era emotionat, dar nu pentru el, ci pentru mine. Joitzica fotograf expus. Mare lucru, mai ales ca nici nu stiu cum sa pornesc aparatul foto. Iar focusul e o treaba care nu-mi reuseste nici in chestii mai simple, dapai in fata unui peisaj.

Am glumit noi, dar nu era gluma noastra. Mie imi parea rau de greseala. Iar el si-a amintit (oricum o sa-si aminteasca toata viata) de alt moment de cumpana al relatiei noastre. Mai exact, un sfirsit de an 2009, cind am facut impreuna un scurt documentar despre tatal lui, si cum taia el porcu’, si toate povestile lui. Documentarul se numea “Ultimul porc” si m-am trecut acolo la final, si regizor, si scenarist, si de toate, iar pe Babic producator. Mi s-a parut corect, din moment ce el a dat banii pe benzina ca sa ajungem la ai lui acasa atunci. Aaa, si l-a mai si sunat pe ta’su in dimineata filmarii sa-l roage sa ne astepte cu taiatul porcului, ca noi ne trezisem un pic mai tirziu. Deci, treaba de producator, nu? 🙂

Nu stiu daca o sa treaca vreodata peste cele doua intimplari. Cel mai probabil, nu. Parca ne si vad la  80 de ani, stind pe o banca in parc, hranind porumbeii si inca certindu-ne despre cine ce face in familia asta si cum ar trebui sa se numeasca.

Poate faptul ca la doua zile dupa expozitie, eu am vazut prima si l-am anuntat ca a luat locul doi la alt concurs de foto, de pe nikonisti.ro sa ma mai spele un pic de pacate. Era aceeasi poza, de data asta cu numele lui. 🙂

Daca vreti sa vedeti mai multe fotografii frumoase (atit de frumoase incit mi-as fi dorit sa le fac eu, ups!) gasiti aici: babicu.ro si aici: facebook.com/Babicuro.

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *