Filmul cu Apolodor

Sunt foarte bucuroasa ca scenariul pentru “Filmul cu Apolodor” (dupa “Cartea cu Apolodor” si “A doua carte cu Apolodor” de Gellu Naum) pe care l-am scris impreuna cu Alex Molico a primit fonduri CNC. Bineinteles ca asta e doar inceputul unui drum lung (spre foarte lung), ca scenariul nu este perfect (dar va fi!), insa pentru mine este o victorie personala. De fapt, daca stau bine si ma gindesc este cea mai importanta realizare a mea profesionala, de care sunt mindra, mindra de tot, mai ales ca s-a intimplat in concediul de crestere al copilului. 🙂

L-am scris in 3 saptamini, cu Pizza cea de 2 luni in brate, intr-un maraton de care nu credeam ca sunt capabila: ma intilneam cu Alex, vorbeam, scriam, ne intilneam, modificam, scriam si tot asa. Ajungeam acasa cu o Pizza obosita de stat afara, in “biroul” nostru open space si ii trimiteam pe baieti la plimbare in parc, singuri, sa mai scriu un pic, inca un pic, inca o scena. Am facut atunci, in luna iunie si prima noapte alba si nu din cauza vreunui copil, ci pentru ca am pus diacritice scenariului, 90 de pagini care parca nu se mai terminau, dar pe care le-am dat gata in dimineata ultimei zile de predare a dosarului. I l-am inminat prietenei mele supersonice Panait (aka Cristina Badea care a depus cu firma ei, Adenium Films, 4 proiecte dintre care 3 care au obtinut sprijin – how cool is that?).

Si asta in conditiile in care nu sunt scenarist (de fapt, nici nu stiu prea bine ce sunt, dar asta e alta discutie), desi mi-am dorit intotdeauna sa fiu.

Prima data mi-a venit ideea prin 2000. M-am hotarit, brusc, intr-o zi ca eu asta vreau sa fiu. Si mi-am cautat un job de scenarist intr-un studio la Praga. Am luat trenul si m-am dus peste ei, brusc, brusc din nou, ca i-am speriat pe bietii oameni (sau nu, ca probabil, lucrind cu artistii sunt obisnuiti cu nebunii). Imi amintesc ca studioul era undeva, la marginea Pragai, la parterul unui bloc. Am gasit cu greu adresa si, inainte sa intru sa ma prezint, am rugat un trecator sa-mi faca o poza, sa imortalizez momentul. Iat-o:

Oamenii au fost uimiti si mi-au zis…na, ce sa-mi zica: du-te acasa si trimite-ne un scenariu si mai vorbim. Asa am si facut, m-am dus acasa. Aveam o mica problema doar: nu stiam sa scriu un scenariu. Hei, dar orice problema e o oportunitate! Cit de greu poate sa fie, imi trebuie doar o carte care sa ma invete cum sa scriu scenarii. Am scotocit internetul si am dat peste “How to write for animation” de Jeffrey Scott (“three-time Emmy Award -winning writer for dozens of hit animated series including Superfriends, Spider-Man, Teenage Mutant Ninja Turtles, Dragon Tales, etc”). Atita doar ca n-aveam bani: lucram, dar cistigam prost rau, si imi cheltuisem toate rezervele de bani pe excursia la Praga, de aveam seri cind imparteam cu Nero o supa la plic. Asa ca i-am scris omului  explicindu-i ca am nevoie de cartea lui si ca o sa i-o platesc eu din primul scenariu. El mi-a raspuns si mi-a trimis cartea. (ah, sa nu uit sa-i trimit azi un mail de multumire si banii).

Asa ca, avind toate conditiile (seri linistite, un calculator care mergea cit de cit si o carte de how to) …n-am mai scris nimic. M-am luat cu altele, cu altii, cu viata si n-am mai facut nimic sau…aproape nimic. (Poate doar i-am bagat sora’mii in cap ca e misto sa lucrezi la un studio de animatie din Praga, drept care asta face azi.)

Pina in luna iunie 2014 cind am scris primul meu lung metraj de animatie: Filmul cu Apolodor.

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 4

  1. Laura says:

    Ce poveste frumoasa si emotionanta! Multa bafta, abia astept sa vedem filmul!

  2. Joe says:

    O, da! Si eu! 🙂

  3. alexandra says:

    ce frumos!!!! si nu ne-am mai intalnit cand ati fost in grecia… m-as fi putut lauda cu o prietena scenarista 🙂 felicitari!!!!

  4. gadjodillo says:

    Aha, deci ăsta era secretul verii!
    felicitări.
    îmi place mult povestea cu praga. şi cu cartea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *