Fetita asta NU o sa-ti faca de mincare!

Eram la un loc de joaca cu Pizza, intr-una dintre casutele alea de pitici cu un mic aragaz (le stiti, sunt peste tot). Ea punea frunze pe plita, eu pregateam catelul de lemn pentru masa. Apare un baietel de virsta ei sau un pic mai mare. Ii fac loc sa intre, bucuroasa sa ies din stabiliment si sa-mi intind oasele. Baietelul o urmarea nehotarit pe Pizza, moment in care mama lui zice: Hai, intra, sa-ti faca fetita de mincare!

O sagetez pe femeie cu o privire dezaprobatoare. Deci, cam asta invatam baieteii de 2 ani? Ca or sa le faca fetitele de mincare? Periculos, as putea spune. Fetita asta n-o sa-i faca de mincare decit daca o sa vrea ea in mod special. N-am spus nimic, locurile de joaca sunt ultimele locuri in care imi doresc sa am polemici, insa ceva, ceva tot cred ca am transmis pe unde telepatice, caci fetita i-a pus frunzele in brate baietelului si a plecat.

Toata seara m-am gindit la cum generatie, dupa generatie, pe nesimtite asa, le-am pus fetitelor in circa aceste roluri. Ma rog, eu m-am debarasat la timp de el, n-am inteles niciodata cum si de ce treburile astea casnice mi-ar reveni mie. Adica cine spune? Si de ce? Ce am eu in plus fata de un barbat: studii aprofundate de intocmire a unei ciorbe? Vreun master in calcat rufe? Sau vreun doctorat in curatenie? Dimpotriva, plecam de la aceleasi premise, cu forte egale: 5 degete la fiecare mina, dintre care unul opozabil. Ceea ce-l face perfect capabil sa apuce o lingura, un fier de calcat, sa deschida o masina de spalat. Si atunci de unde nedumerirea? Si, mai ales, de unde manipularea asta sentimentala conform careia unii chiar cred ca, daca nu faci toate lucrurile astea, n-ai grija de barbat, nu-l iubesti, nu-ti arati pretuirea…Pe bune?  Adica ar trebui sa ma gindesc serios la cite tricouri mi-a calcat Babicu’ ca sa vad cit ma iubeste? Amuzanta statistica. L-ar avantaja mai bine partea cu gatitul. Si de fapt, mesajul e ca eu cred cu tarie ca toate aceste activitati trebuie impartite egal intre toti membri familiei.

Recunosc ca unul dintre lucrurile care ma obsedeaza as putea spune e sa nu cresc niste neajutorati care sa ajunga dependenti de mine sau de altii/ altele pentru chestii pe care le-ar putea face singuri. Una e sa-ti fie lene sa-ti gatesti, sa n-ai chef, si sa suferi de foame pentru ca e alegerea ta, si alta e sa nu stii. Nestiinta asta ma scoate din minti. Ce mare stiinta e? Ah, stiinta supravietuirii, poate 🙂 Dar copiii se nasc cu ea, de ce sa-i deformam? Ozonu’ si-a facut primul sandvis singur la 4 ani si ceva. Ii pusesem ciorba in castron, a zis ca nu vrea, i-am zis ca-i treaba lui, altceva nu este. M-am dus sa o culc pe Pizza, lui i s-a facut foame: si-a taiat o felie de piine groasa de vreo 2 degete, si-a pus un strat gros de unt si un sfert de borcan de miere. A luat doua guri din acest prea satios produs pe care mi l-a aratat mindru, si a recunoscut: Mami, asta e prea dulce chiar si pentru mine!

Stai linistit, baietelule, ai timp sa-ti rafinezi tehnica. Nu cred ca vrei sa afli ca, in inceputurile noastre, n-am vorbit doua saptamini cu tac’tu dupa ce am facut o analiza SWOT asupra ciorbelor gatite de mine/ el.

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 7

  1. Cristina says:

    Doamne cât am putut să râd…
    Mi-am amintit o conversație cu o mamă soacră…
    „Și ce-ai gătit azi?”
    X!
    „A…. EL nu mănâncă X… fă-i și tu altceva, măcar niște cartofi!”

    No, stai, că a venit acasă, și i-am spus s-o sune pe mă-sa să vină să-i facă de mâncare, dacă așa l-a crescut. :))

  2. Joe says:

    Viziuni diferite, ce sa-i faci. Eu abia astept momentul sa mergem la copii in camin sa mincam ceva! :))))

  3. Alina says:

    Buna Ozyy,
    M-a distrat articolul tau, desi intrebarea ta referitoare la “rolurile” pe care le primesc femeile/barbatii inca din pruncie ramane dureros de valabila.

    Totusi, punctual, fetita din povestea ta chiar “facea mancare”, iar mama baietelului n-a facut decat sa intre in jocul copilei. Mai precis, sa-si faca fiul sa participe si el. Desigur, ar fi putut sa sa exprime altfel (“hai sa gatesti impreuna cu fetita/ hai sa gusti ce a pregatit/ tu ce legume/ fructe/ condimente folosesti?” etc. ), sau putea sa dea cu oistea-n gard rau de tot (“ia vezi ce are aragazul fetitei de iese mancarea asa sarata/uscata/arsa?”) 🙂

    Ma gandesc ca daca fetita surubarea la o masinuta, altul ar fi fost indemnul mamei de baiat. Chiar asa, de ce te joci cu fetita de-a bucataria si nu de-a astronautul? 🙂

    Semnat,
    Alina, mama de baiat de 2 ani si 4 luni

  4. Joe says:

    Daa, daca zicea “hai sa o ajuti/ sa gatesti cu fetita era altceva”. 🙂 Cit despre joc, rareori le initiez eu, mai intotdeauna ii las pe ei sa le hotarasca. Ea e mereu atrasa de casutele alea pentru ca acolo se aduna copii mai mari, de obicei. Ea ii urmareste, si apoi ii imita. Ca eu n-as avea nici o tragere de inima sa pun frunze pe aragaz din proprie initiativa. :)))

  5. Madalina says:

    Bunaaa! Subscriu Alina. Sunt mama de baiat si uneori chiar ma amuz si i spun:” o sa fii si tu sotul uneia :))”.

    Este amuzant pana la un punct articolul, parerea mea.Mai ales ca in ultima vreme sunt din ce in mai multi formatori de opinii. Apropo, “î” se foloseste doar la inceput de cuvant.

  6. Dezamagit says:

    Absolut jignitor sa crezi ca o femeie poate face doar o ciorba. Sunt atatea retete mult mai complexe: ratatouille, ramen, tajin… Infiorator sa reduci femeia la o ciorba. Sunt dezamagit.

  7. vio says:

    Of, Doamne, stiam eu ca nu mai sunt fetele ce-au fost pe vremuri!!!! 🙂
    De aceea incerc sa-l fac pe fi-miu (3 ani si 9luni) sa stea pe langa mine prin bucatarie, poate poate o invata sa-si faca si el ceva de mancare. Ca daca, ofof-maimai, nimereste una ca a ta fiica? Sa moara micutul de foame?:)))
    Problema e ca…eu insami stau asa de rar in bucatarie …ca teama mi-e ca va manca senvisuri toata viata! 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *