Despre ne si re in fata lui cunostinta

A trecut o luna de cind n-am mai scris pe blog. N-am stat degeaba, m-am ocupat de tot felul de proiecte pe care tot blogul asta mi le-a adus in viata, asa ca vedeti voi, titlul e deja explicat.

Cum nu pot sa dau timpul inapoi si sa scriu frenetic tot ce n-am scris, incerc sa compensez printr-un update. Iata ce am mai facut:

– am salvat un porumbel. Sa fiu mai exacta, Babicu’ l-a salvat din mijlocul unui bulevard, l-a pescuit dintre masinile care vuiau pe linga el. Avea un picior rupt, altul lovit, o rana la o aripa. L-am luat acasa, l-am cazat intr-o cutie. Babicu’ i-a pus o atela, l-am pudrat cu baneocin. Se fac deja doua saptamini de cind e la noi si e mult mai bine: maninca (cam prea mult, daca e sa ma intrebati pe mine), da semne ca ar vrea sa plece, ne ciupeste daca ne prinde degetele. E negru si noi il strigam Nero, copiii ii spun simplu – Coco.

– Am fost la Starwars, 3D, dublat in romana. Noroc ca era si Ozonu’ cu noi, a dat un sens prezentei noastre in sala. Pentru ca ma simteam fix ca la un film pentru copii. Asta ca sa raspund si la una dintre cele mai des auzite replici din film: “Cum te simti? Esti bine?” (cadeau, zburau, primeau o sabie laser dupa cocoasa, pac aparea cineva care intreba “cum te simti? esti bine?”). Ei, cum sa ma simt…Asa si asa.

– Am inceput sa citesc seria de “Aventura si mister” de la Corint Jr. Ma rog, nu e intimplator, e editura la care va aparea Paienjenel, insa oamenii astia mi-au mai propus ceva si eu am zis da. Mai exact sa merg cu ei prin scoli si sa le vorbesc copiilor despre citit, despre scris, despre imaginat lucruri. M-a speriat atit de tare perspectiva de a sta in fata a 60 de copii si a le vorbi, incit am spus da. Acum citesc cartile (si cu bonusul asta numit zapada si ger, ma simt ca in vacanta de iarna din scoala generala- quantum leap) si tot caut o abordare interactiva a intilnirii mele cu ei, ca nu prea ma pricep la tinut discursuri. Adica eu tin zilnic chiar, insa nu ma bucur de prea mare succes. Si, daca nu ma asculta doi, de ce m-ar asculta mai multi? Ma intreb si eu.

– Si tot la capitolul carti, am primit de la editura Litera Mica o carte de testat, Iepurasul care voia sa adoarma. E o carte destul de controversata, scrisa de un psiholog suedez, despre care se spune ca ar adormi copiii prin tehnici de hipnoza. Mai multe despre ea, intr-un post separat, merita.

– Si tot la capitolul frici invinse am facut primul meu video cv. M-au ajutat prietenii mei Dan si Iuliana de la Mindopoly si inca nu-mi vine sa cred ca am facut asa ceva. Eu care am fobie fata de camerele de filmat si de fotografiat. In fine, atit despre subiect, nu sunt pregatita sa “go public” nici cu productia, nici cu motivul pentru care l-am facut. Nu inca.

– Si intr-un final, tot cu nerabdare, astept sa incep un proiect mai mare si mai frumos. Za proiect. astept confirmarea oficiala, apoi va voi povesti de el. E cu natura, si cu voie buna, si cu scris, dar asa cum n-am mai facut pina acum, desi imi doream mereu.

Sii, daca va ginditi ca nu exista nici o legatura intre update si desenul de mai sus, sa stiti ca exista: nerecunostinta e ca un dinozaur care ti se aseaza pe ghidonul bicicletei tale de broasca testoasa. Sa avem grija, deci!

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *