Coada, noada si naroada

O miscare brusca, o alunecare si iata-ma pe podea, cu coccisul infipt in parchet, ca o luminare intr-un tort aniversar. Citeva clipe nici n-am putut sa ma misc, apoi cind am putut, n-am mai vrut eu.

De citeva zile, ma doare la fiecare aplecare/ ridicare/ asezare. Data fiind viata mea asa cum e ea, nici n-as putea sa numar de cite ori. Am renuntat la strinsul jucariilor de pe jos, ocazie cu care mi-am dat seama ca e o picatura in oceanul miscarilor dureroase. Ma doare si cind stranut.

Evolutia umana m-a obligat sa ma concentrez asupra partii pozitive din toata afacerea (dupa ce am luat citeva doze de ibuprofen, se intelege). Asa ca, printre vaiete si refrene gen “Aoleu, codita mea/ N-am avut grija de ea” am gasit ocazia perfecta de a-i prezenta Ozonului, serios, la plansa, evolutia omului, cu accent pe pierderea cozii, dar nu chiar de tot. Spolier alert pentru orele de religie care vor veni, sau nu, in viata lui. Pentru ca intreaba obsesiv si de dinozauri, am gasit chiar un timeline semnificativ.

Dupa ce am ajuns in vremurile noastre (si-a amintit ca mai vazuse si o serie de cranii la Muzeul de Geologie), am trecut la embrioni si studiul cozii.

Goodenough_1998

Acum cica il doare si pe el.

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *