Cind cinta pianul…

Stiu ca mi-am promis ca nu mai revin asupra subiectului, dar e prea amuzant sa nu consemnez.

Ei bine, am renuntat definitiv la scutece…dintr-o intimplare. Ajunsesem la stadiul in care ii puneam doar noaptea inainte de culcare, pentru ca…da, recunosc nu vroiam sa stric magia noptilor dormite bustean. Mi-era teama ca va trebui sa ma trezesc cind mi-e somnul mai dulce, sa schimb copilul, catelul, Babicu’, pe mine si sa redecorez camera. Asa ca, din lasitate, m-am facut ca ploua…in scutec.

Pina vinerea trecuta cind obosita-coapta fiind dupa o iesire noctura de joi, am uitat sa i-l pun. Pur si simplu, am uitat. Dimineata, surpriza, eram inca niste naufragiati linistiti pe uscat. Am prins curaj si de atunci asa a ramas. Curati si uscati! Inca nu-mi vine sa cred cit a fost de usor si cum nu a trebuit sa fac eu nimic special! ๐Ÿ™‚ Inca o victorie de’a generalului de mine pe un cimp de lupta pe care nu era nici un ostas inamic! ๐Ÿ™‚

Partea amuzanta abia acum vine. De unde, de neunde, Ozzy si-a facut un obicei in a-si duce olita linga un pian de jucarie si a cinta frenetic cit sta pe ea. Pot sa fiu oriunde in casa, cind aud pianul stiu ce se intimpla dincolo! ๐Ÿ™‚

Daca nu v-ati dat seama, postul asta nu este despre cit e de tare copilul meu, ci despre cit sunt eu de praf. Azi a fost ziua de nastere a lui Aldous Huxley, scriitorul meu preferat si eu, in loc sa scriu ce vroiam eu sa scriu demult (si anume ce carte minunata de parenting este Insula), bat cimpii pe acorduri de pian. ย Halal!

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

  1. Gabi says:

    Dar spune tu ca nu-ti place muzica asta… :))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *