Fii atent cind ceri ceva Universului. Altfel, poti sa patesti ca mine. 3 exemple.

Ok, trebuie sa recunosc de la capul locului ca sunt un om foarte, foarte norocos. Tot ce mi-am dorit, tot ce i-am cerut Universului, s-a indeplinit, am primit. Poate nu chiar atunci, poate nu chiar in forma in care mi-o inchipuiam, dar s-a intimplat. Si sunt recunoscatoare pentru fiecare traire.

Din acest motiv, vreau sa va impartasesc din experienta mea. Intr-un fel, sa va atrag atentia asupra faptului ca, atunci cind ii cereti ceva Universului, ajuta mult sa fiti clari, la obiect, fara cuvinte in plus (dar nici in minus), metafore sau alte poezii. Si sa va ginditi inainte putin mai mult decit mine cind am formulat urmatoarele trei dorinte:

1. O curte cu arici. Stiam de dinainte sa ne mutam ca multe locuinte au curti interioare si m-am bucurat mult cind am gasit una, la parter, cu o curte comuna. Am folosit-o mai putin decit ma gindeam ca o sa o folosim, dar tot e placut sa ma uit la tufa de leustean, diverse pasari, flori, roua sau vagi urme de zapada in functie de anotimp. Si la fel stiam ca sunt multi arici in Danemarca. Urmaream pe Facebook un fel de asociatie “Salvati aricii” care chiar salveaza aricii (culmea, nu?). Pui de arici, arici inghetati, infometati, orfani sunt luati de voluntari, hraniti cu biberonul, reabilitati. Mi-am oferit serviciile (gratuit) pentru a-i ajuta cu o campanie inspirata de un apel de al lor catre danezi sa nu mai foloseasca insecticide care omoara aricii. Dar nici nu mi-au raspuns, nici nu m-au primit in asociatie. Drept care, am ramas la dorinta mea simpla – vreau si eu o gradina cu arici, de care sa am si eu grija. Ii mai pun un morcov, un mar, mai schimbam o vorba, din astea. Nici urma n-am vazut pina…intr-o dimineata. Ma duceam spre bicicleta cind ii vad tepii printre frunzele tomnatice. Ma apropii incet, incet, sa nu-l sperii. Nu parea deloc speriat. Pentru ca era mort. Mort de-a binelea. Multumesc, universule, barem am dovada clara ca am avut o gradina cu arici. Mi-a parut rau de el, mi-ar fi placut sa-l fi salvat si sa fi scris asociatiei Salvati aricii pentru sfaturi. Poate asa mai cresteam in ochii. Dar, vedeti, cind am formulat cererea catre marele Univers, n-am specificat ca “vreau o gradina cu un arici viu”. De aici ma gindesc ca e problema. Repet, fiti specifici.

2. Ceva cu Andersen. Inca un lucru pe care mi l-am dorit si inchipuit eu ca ar fi minunat sa mi se intimple a fost “sa fac e ceva care sa aiba legatura cu Andersen”. Ok, la festival nu mi-au primit aplicatia pentru proiect. Am fost, in schimb, voluntar la festival, dar asta nu se pune pentru ca oricine (literalmente, oricine) poate fi. Daar, prin decembrie, ma contacteaza International Community din Odense sa tin un workshop de al meu pentru copiii expatilor. Ei, si din vorba in vorba, din planificare in planificare, ma bucur sa am workshopul inainte de cina de Craciun. Planul era simplu: copiii vin de la 17.00, stau o ora cu mine la facut de povesti si apoi toata lumea la cina. Si, ca printr-un facut, urma sa tin workshopul intr-o sala numita Andersen. Hait! mi-am zis. Totul se leaga. The Universe just replied to my email. Si ar fi putut fi asa, daca n-ar fi fost cel mai greu si nereusit workshop al meu. Era prima data cind tineam un workshop intr-un loc necunoscut copiilor (sala Andersen era una mai de conferinte), prima data cind il tineam dupa-amiaza (copiii erau obositi ca fusesera si la scoala). A fost greu, am tras de ei, am scos cu greu o poveste, ca niciodata pina atunci. Care poveste, apropo, includea si niste caca de ponei (ideea lor, nu a mea, eu doar i-am incurajat), care odata uscat putea fi folosit pentru zbor datorita calitatilor magice ale producatorului. In orice caz, workshopul meu din sala “Andersen” a fost cel mai nereusit workshop din viata mea. Imi doream sa dispar in fiecare moment, calare pe un caca de ponei. Dar dorinta s-a indeplinit, nu?

3. Un job cu/de scris. Pare ca nu s-a intimpla, daca ne luam dupa statutul meu de freelancer. Doar pare, pentru ca, daca schimb un pic perspectiva, trebuie sa recunosc ca Universul a raspuns in felul lui caracteristic. Pina acum am trimis in jur de 100 de aplicatii pentru diferite job de scris. Fiecare cu o scrisoare de intentie personalizata, de o pagina. Deci, am scris 100 de pagini de Word, am scris aproape in fiecare zi, citeodata in weekend, citeodata noaptea. Asta ar putea fi, in ochii Universului, un job de scris in sine, nu? Pentru ca e problema mea ca n-am precizat – un job de scris, dar nu numai cu scris despre mine. Un job de scris (nu despre mine) si platit (pentru ca de altfel, gratis am avut). Haha, rid Universule, rid tare de tot. Am inteles si apreciez simtul umorului, oriunde l-as intilni. Merg pe mina ta si sper ca primesti si cu reformulari si update-uri pentru ca mi-am dat seama ca ti-am trimis cele mai ingrozitoare copy-uri ever.

In orice caz, ce voiam sa va spun este: fiti clari, concisi, optimisti si recunoscatori! 🙂

Si aveti grija de arici inainte sa fie prea tirziu.

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 2

  1. Trasca Denisa says:

    Foarte amuzant dar foarte adevarat articolul tau.
    Si cand primim ce am vrut trebuie sa multumim si sa -i comunicam ca celelalte cereri pe acelasi subiect trebuie sterse.
    Eu am cerut un al doilea copil( binenteles cerere incompleta, nu am specificat si cand), dupa 10 ani l-am primit( surpriza si bucurie maxima), dupa 6 luni de la nasterea lui am aflat ca mai vine si al treilea(surpriza maxima si bucurie combinata cu teama ca universul o sa dea raspuns favorabil tuturor cererilor pe acelasi subiect).
    Universul asta clar raspunde la toate comenzile, atentie deci la informatiile ei.

  2. Joe says:

    Ce frumos!!! Da, uite, la asta nu m-am gindit. Trebuie “inchisa” cererea cu o multumire. Si deschisa inima catre toate buncuriile neasteptate! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *