Vacanta noastra din munti

In sfirsit am avut ceea ce am putea numi o vacanta linistita. In limita posibilitatilor noastre, dar mai ales ale lor, ale celor doi. Secretul il stiam: sa-i tinem afara tot timpul, 24 de ore din 24 si atunci energiile care-i anima se vor intoarce in natura de unde au venit si nu asupra noastra. Numai ca asta nu-i tot timpul posibil, de fapt, e posibil numai in vacante (de unde si tristetea care ma cuprinde uneori).

Primele trei zile le-am petrecut la cort, in gradina unui om de treaba din Rosia Montana. Am ajuns acolo vineri noaptea, iar simbata am mai prins o zi din FanFest, cu ateliere pentru copii si una, doua trupe ascultate mai pe seara. Pentru ca, nu-i asa, cind copiii stau afara tot timpul si tu ii rogi sa nu mearga la culcare, atunci pe ei ii apuca somnul la ora 22.00, ca niciodata. Dar highlight-ul zilelor de cort a fost Pizza care, dezbracata pina la briu a invatat sa se spele la subsiori si pe fata cu apa rece dintr-un lighean. Moment Kodak, dar care n-a fost surprins nici macar cu un Iphone, pentru ca, sincer, nici prin cap nu mi-a trecut sa parasesc locul distractiei.

Dupa trei zile au venit ploile, si cele 15 grade pe care le asteptam de vreo 3 luni, si noi ne-am vazut de drum, spre urmatoarea destinatie, Apuseni. Nu ne-am facut (intentionat) nici un plan, ca sa ne simtim cu adevarat liberi, n-am avut nici o rezervare de dinainte. Ideea era sa locuim cit mai mult la cort, si cit mai putin in civilizatie, insa o butelie Campigaz de la Decathlon care nu se potrivea la arzatorul nostru Primus, ne-a determinat sa cautam un aragaz clasic mai repede decit ne imaginasem. Infometati si oarecum umejiori de la ploaie, am aminat traiul in salbaticie pentru alta data (respectiv aparitia focului in viata noastra) si am inceput sa butonam telefonul dupa o cazare pe gustul nostru.

Am gasit Cabana Elena din Arieseni, numai ca, din pacate, era toata ocupata. Am fost redirectionati spre casa fratelui ei, peste drum. Casa cu catei, pisici, gaini (bucuria lui Pizza), casa cu parinti (bucuria noastra, ca ne-au facut numai surprize bune, gen piine de casa, placinte, cioba, lapte, oua), casa cu nepotul Marcus (bucuria lui Ozzy ca are si el un copil cu care sa se joace). Si aici ne-am simtit in fiecare zi atit de bine, incit, in fiecare zi, mai prelungeam sederea cu cite o zi, doua (de cred ca la un moment dat se intrebau oamenii astia daca noi o sa mai plecam sau s-au pricopsit cu noi pe viata).

Ne-am stabilit tabara generala acolo si in fiecare zi am facut drumetii catre locuri de vazut, sau pur si simplu plimbari prin paduri:

Pestera Scarisoara. O mai vazusem in formula restrinsa: eu, Babicu, Nero, IDC (inainte de copii). Si atunci, Babicu a coborit si a urcat cu Nero in brate (pentru ca scarile au gauri in care si-ar fi putut prinde labele) si ne-am amintit cum a  zis ca nu mai vine “niciodata” cu Nero la Scarisoara. Poftim, ia niciodata de aici! Dureaza cam sapte ani un niciodata de Babic.

Pestera ursilor. Data trecuta n-o vizitasem, ca era interzis cu cateii. Nu s-a schimbat politica, in schimb, am avut noi unde sa-l lasam, respectiv la cazare. Micutul era cam rupt de oboseala dupa ziua precedenta, asa ca s-a bucurat.

Groapa Ruginoasa. Aventura vietii. Primii 800 de metri sunt un pic mai dificili, in sensul ca mergi/ urci pe pietre pina ajungi la poteca. Nu asta a fost problema, nici macar pentru Nero care, la cei 15 ani era sprintar ca o capra neagra, caci se refacuse intre timp). Problema a fost ca la un moment dat a inceput sa ploua sanatos, iar Pizza, neobisnuita sa stea in pelerina de ploaie s-a tot zbatut in mei tai sa iasa la lumina. Si a reusit, si curgea apa pe noi siroaie, siroaie. Si a inceput sa plinga, si la fel si fra’su care se udase doar pe pantaloni. Ne-am refugiat sub niste brazi mai zdraveni, ne-am dezbracat de tricouri, ne-au uitat unul la altul si la copiii plingaciosi si am zis: Uitati, copii, Groapa Ruginoasa. E minunata! Nu ne-am bucurat de succes, asa ca am plecat. In ultima zi, Babicu’ a vizitat-o singur pentru foto.

Cascada Varciorog. O drumetie excelenta, placuta, deloc dificila de vreo 7 kilometri (dus- intors) prin padure.

Mai sunt multe lucruri de vazut in zona, insa am preferat sa le lasam pentru data viitoare si sa le dam copiilor timp sa se joace in gradina si prin imprejurimi, sa nu-i grabim, sa ne tihneasca. Ma rog, un pretext pentru copilul Babicu’ sa aiba timp sa faca el fotografii oamenilor prin gospodarie cind lucrau, gateau, munceau. Daca i-ar fi spus cineva ca o sa prinda si taierea porcului in august, n-ar fi crezut. Dar iata ca baiatul gazdelor pleca in Germania la munca si evenimentul a fost marcat cum se cuvine.

Si acum despre partea mai materialista. Bugetul nostru pentru cele 10 zile a fost de 15 mil, din care am cheltuit 13. Ne-am incadrat cum ar veni. Cheltuielile au cuprins in mare:

– cazare 50 ron/ noapte camera la tanti Aurelia, stapina cuptorului (tel. 0752 800 218, daca va bate gindul sa-i faceti o vizita)

– mincare. Am mai avut si noi legume/ fructe la noi, ba chiar si o conserva numita sugestiv “Conserva turistului”. Am mai gatit si noi cind am descoperit focul, ne-a mai hranit si gazda, am mincat si la pensiuni. In drum spre Scarisoara era o pensiune cu meniuri de prinz la 12 ron/ pers.

– intrari in pesteri

– benzina

– diverse: gem de zmeura, fluiere pentru copii, placinte cu brinza, berile noastre si alte mici bucurii ale vietii.

Mai multe fotografii, in curind, pe babicu.ro.

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

  1. Laura Bucur says:

    Foarte fain. Bravo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *