Pentru ca din cind in cind mi se face mila de tatal lui Ozzy cind il vad cum devoreza gama de conserve “Traditii” de la Scandia Sibiu, am puseuri de gateala, asa cum ati putut observa in serialul “Cooking thriller”. Ei bine, unul dintre impulsurile astea inexplicabile m-a apucat si in seara asta cind am hotarit de comun acord cu mine insami sa prepar o plachie de crap. Am uitat sa va zic ca impulsurile astea le am mai ales in lipsa lui, ca sa am si factorul surpriza de partea mea (in plus de ala de gospodina reformata).
Asa ca pasesc suav in magazinul de peste de vizavi de mine si ma interesez de un crap …potrivit. Aveau 2 tipuri: “crap romanesc” si crap …viu, la acvariu. Vinzatoarea si curatatorul de peste (pe care ii suspectez ca au o relatie mai mult sau mai putin acvatica) insista sa iau un peste viu. Asta e unul dintre lucrurile care imi plac la gravidenie, oamenii se inghesuie sa te “serveasca” cu chestii proaspete, nu risca sa-ti bage pe git toate prostiile. Cred ca le e teama de furia ancestrala a unei gravide, zic. Revenind, cei doi insista sa-mi aleg un crap viu. Cred ca fata mea exprima un amestec de mila, dezgust, remuscari, pentru ca imi zic repede: “Tu doar il alegi, de omorit il omoara el, il si curata, n-o sa-l mai recunosti”. Niste argumente pertinente (nu ca imi imaginam ca as putea plonja in acvariu si iesi cu un peste pe care apoi sa-l dau cu capul de caldarim). La urma urmei, nici pestele n-o sa ma mai recunoasca chiar daca fata mea o sa fie ultimul lucru pe care il vede prin acvariu. Deci, o relatie corecta om-peste. Read more…
Like
Loading ...