Primul atelier de povesti de la care am plecat cu lacrimi in ochi si un nod in git

Vineri am fost la gradi la Tudor, cu Atelierul de povesti, in Saptamina Altfel. N-a fost ideea mea, recunosc. Mai intii, la o ora de desen cu tema “personaje dintr-o poveste”, Tudor a desenat personaje din cartea mea.

“Din ce poveste sunt Tudor?”, l-a intrebat educatoarea.

“Din cartea lu’ mama, mama scrie povesti pentru copii.”

Apoi, dupa ce l-am luat cu mine la un atelier la o scoala (pentru ca dupa trebuia sa ajungem intr-un loc la o ora fixa si n-aveam cum altfel), Tudor a povestit si despre asta. Astfel incit, acoperirea mea a fost spulberata. Am acceptat sa ma duc si la ei, desi pina in ultimul moment, pina cind am intrat in clasa si m-am asezat fata in fata cu ei, mi-a fost mereu teama ca sunt prea mici, ca n-o sa stiu eu cum sa le vorbesc si cum sa-i antrenez. Insa ce s-a intimplat dupa, a fost ca mi-am gasit, in sfirsit, audienta perfecta: 5-6 ani, astia-s oamenii mei! 🙂

Am inceput prin a ne teleporta cu totii  in Casa povestilor, un fel de resedinta creativa pe o insula exotica. Ne-am masat putin capetele, sa ne vina idei bune. Am respirat adinc briza marii. Si apoi am inceput.

“Copii, e o zi obisnuita de gradi. E dimineata, voi veniti la gradi, va schimbati la dulapuri, intrati in clasa si…vedeti…vedeti ceva care de obicei nu e aici.

“Un unicorn!!! Un unicorn in culorile curcubeului, care are un corn magic.”

“Cum il cheama?”

“Curcubeea!”

Vocile mici ci pitigaiate rasunau din toate partile, ma inconjurau. Era ca si cum apasasem un buton invizibil care declansase o explozie de idei si cuvinte peltice, sisiite. Ca de obicei, eram doar ghidul lor pe acest drum pe care nu ca pornisera, ci alergau ca bezmeticii plini de bucurie, fix asa cum ies ei din clasa, la sfirsitul programului.

Au vorbit cu unicornul care le-a spus ca el le poate indeplini o dorinta. Dorintele au iesit in suvoaie: jucarii, dulciuri, jucarii, dulciuri. “Mi-as dori sa fiu mai bun!”, “Mi-as dori sa maninc tot la prinz!”. Dar, copii, puteti sa faceti asta si fara ajutor.

Unicornul restabileste oarecum ordinea si le spune ce le-ar fi spus de la inceput daca l-ar fi lasat sa-si termine vorba unicorneasca: “Va indeplinesc o singura dorinta, dar am o conditie: dorinta voastra trebuie sa-i bucure si pe ceilalti din jur, pe cit mai multi oameni, nu numai pe voi, personal.”

S-au repliat in tacere, pret de o secunda. Tudor a spus ca i-ar cere unicornului sa-l aduca pe Nero inapoi, si-a atunci mi s-a pus o gheara in inima. Unicornul i-a raspuns ca nu e sigur ca si Nero vrea sa faca asta, iar magia lui nu poate lucra impotriva dorintei altcuiva.

Si atunci unul dintre copii a spus: “sa se faca bine colegul nostru” si cu totii am fost de acord ca e cea mai frumoasa dorinta din lume. (Toata saptamina, copiii au organizat un tirg caritabil pentru un copil din gradi care avea nevoie de tratament. Au adus jucarii de acasa, le-au vindut, au pus suflet. Si la final, au cerut si ajutorul unicornului.)

Impreuna cu Unicornul Curcubeea copiii au plecat intr-o aventura periculoasa, sa-l elibereze pe Andrei din castelul Monstrului Boala. La final, fiecare si-a ales o scena din poveste, sa o deseneze.

N-o sa mai povestesc aici restul povestii, pentru ca planul e sa adunam toate aceste desene si povestea la un loc si va aratam cartea finala. 🙂

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *