(P)remeditare. Aseara, am asteptat sa adoarma toti, apoi…

M-am scurs din pat ca un sarpe alunecos, am mers prin casa in virful picioarelor goale fara nici un zgomot, mi-am inghitit un urlet de durere cind m-am lovit la degetul cel mic intr-o jucarie- capcana, dar am reusit.

Am ajuns in sufragerie, am aprins o lampa discreta, am luat cariocile, m-am asezat in fata peretelui alb, gol si am zimbit malefic. Venise timpul sa simt si eu ce simt ei, probabil ceva foarte misto, din moment ce nu se opresc niciodata: venise timpul sa desenez pe perete.

E adevarat ca pina la bucurie, am incercat tristetea la gindul ca:

Babicu’ dormea si nu avea cum sa apara cu ochii scosi din orbite implorind, rugind, strigind: nu mai desena!, ceea ce clar avea sa duca la reducerea semnificativa a placerii actului artistic. De cind ne-a trecut prin cap sa vindem apartamentul, el era obsedat sa-l varuim periodic, sa nu vada oamenii operele astora mici. N-am inteles de ce o opera interactiva, care creste odata cu artistul ar putea reduce valoarea lui. Apoi, intr-o zi, am avut o revelatie: ar putea sa o creasca, de fapt, si sa nu gasim nici un cumparator, ever. Mi-am amintit ca o pinza albastra cu o dunga galbena in mijloc s-a vindut cu milioane de euro, cica era arta contemporana. Era clar ca la cita arta aveam noi pe pereti, devenisem cu totii de nepretuit. Drept care, am iesit din cursa, si am ramas cu desenele pina in ziua de azi.

Eu trisam. Da, aveam sa folosesc carioci care se sterg (cu virful propriului lor capac), Frixion Colors, nu aveam sa las nici o urma a faptei si a operei. Si nici nu era nevoie sa vina vreun zugrav cu glaspapir 160 (cu d’ala mai fin nu functioneaza, asa ca nu incercati) sa stearga si sa varuiasca in timp ce eu as fi stat pe canapea, cu bratele incrucisate, incruntata, strigind din cind Joe, Joe! asa cum a facut Ana la ultima disparitie controlata a tot ceea ce muncise ea in ultimele 3 luni.

Uite, consum cariocile copiilor carora nu le-am spus ca sunt (si ) pentru pereti, pentru ca sunt lasa si ca, da, recunosc, n-am incredere totala in ei ca nu le vor “confunda” cu cele obisnuite. Si cum in curind, va trebui sa plecam din apartament ar fi frumos ca macar la final sa ne abtinem de la arta contemporana si de la glaspapir 160.

Dar mi-am revenit repede si am desenat asta:

IMG_7835

Apoi am sters:

IMG_7836

IMG_7838

IMG_7840

IMG_7841

Apoi m-am dus la culcare si eu.

Si da, m-am simtit foarte bine cind am desenat pe pereti. FYI! 🙂

Si da, da, exista si un concurs in care puteti cistiga o gramada de carioci Frixion (asta in cazul in care nu preferati glaspapir 160, iar eu nu mai am cum sa va ajut, prieteni). 🙂

Schimba povestea, inscrieri: AICI.

Cresc copii, povesti si visuri.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *