Copilul nostru drag
June 1st, 2010
{ 1 Comment }
Stiu, sunt perfecta!
June 1st, 2010
{ 2 Comments }
Azi am atins apogeul carierei mele de…casnice. Deoarece, ca niciodata, am reusit sa:
- plimb catelul
- ii calc 5 camasi lui Babic
- fac curatenie generala in toata casa
- hranesc/plimb/ma joc cu copilu’ (actiuni imprastiate uniform pe toate durata zilei)
- fac gimnastica
- fac dus
- asist la ora de masaj/inot a lui Ozzy
- fac mincare (prin mincare eu inteleg 2 dovlecei si 3 ciuperci la cuptor, pe hirtie de copt si o salata) si sa maninc de 2 ori (dimineata si la prinz-seara)
- sa citesc
- sa intru pe net/scriu pe blog
Si ziua nu s-a terminat inca. O poveste de seara pentru Ozzy si o partida de sex salbatic cu Babic dupa ce adoarme copilul si voi cere oficial inaugurarea bustului meu in bronz (pe dimensiunea asta de acum)! 
)))
Asta dupa ce ieri am fost cam depresiva, recunosc. Iar Ozzy a plins toata ziua, s-a tot zvircolit, nu-si gasea locul, parca nu era el. Abia pe seara mi-am dat seama ca ar putea fi deocheat si i-am spus “Tatal nostru”. A functionat, chiar daca eu nu stiam chiar tot textul si am fost nevoita sa insfac telefonul si dau un search pe Google. Dumnezeu nu s-a suparat de lipsa mea de cultura si pustiul s-a potolit ca prin minune. (Spuneti ce vreti, eu chiar cred in lucrurile astea!)
Mama, de ce nu porneste nava mea spatiala?
May 27th, 2010
{ 6 Comments }
Desi s-a pregatit temeinic pentru prima lui lansare in spatiu, Ozzy constata cu stupoare ca ceva nu merge conform planului. Are dreptate, leaganul ar avea nevoie si de 4 baterii pe care ma’sa a uitat sa le cumpere. Dar nici generatorul de particule nu a mers din prima, asa ca avem o scuza!
Am achizitionat azi un leagan electronic la recomandarile fierbinti ale unor parinti mai experimentati. Va tin la curent cu intimplarile noastre leganate indata ce vor incepe!
Durex baby
May 26th, 2010
{ 1 Comment }
Am lansat campania “Minus 15″!
May 20th, 2010
{ 13 Comments }
Gata, m-am plictisit sa tot astept. A trecut deja o luna jumatate si nici un kilogram din alea puse si depuse in timpul sarcinii nu a disparut. E clar inca un MIT. Sau, ma rog, o chestie care nu functioneaza la mine. Pentru ca am auzit ca alte mame au ajuns in 2 luni la greutatea de dinainte de sarcina, ca indiferent de cit s-au ingrasat dadeau jos un kil pe saptamina fara sa faca nimic. Eu n-am slabit nici 100 de grame pe saptamina, desi overall nu cred ca am depasit 1200 de calorii pe zi. In ideea ca alaptatul consuma cam 500 (asa scrie la carte) si cu 700 de calorii e imposibil sa nu slabesc. Ei, na ca se poate. Organismul meu, care in general e destul de decent, refuza totusi sa renunte la oribilele rezerve.
Prin urmare, de azi incep campania “Minus 15″, calculul e simplu: am 65 de kilograme, trebuie sa ajung la 50 (bine, eu ar trebui sa am 45 de kg, dar sa nu ne intindem prea mult).
Nu stiu nici o reteta minune, asa ca ma rezum la clasicul regim (mai degraba niste principii pe care le-a descris Ralu mai bine si pe care le impartasesc si eu, din care mai reduc orice ar putea fi ingrasator) si…sport. O sa-mi trebuiasca o vointa de fier ca in cele citeva ore pe care le am libere sa fac gimnastica si sa nu citesc, scriu pe blog, stau pe net, vorbesc pe mess cu prietenii. Adica ceea ce fac eu de obicei. Dar asta e, viata e dura, iar eu refuz sa fiu o mama supraponderala. Bleah! Orice sugestie menita sa accelereze procesul este binevenita!
Ca sa nu va dati seama cit sunt de obsedata de subiect o sa anunt pe blog doar milestones-urile (adica cind scap de cite 5 kilograme).:)
Amniocenteza. Din Rai in Iad si inapoi la lumina
May 19th, 2010
{ 3 Comments }
Dupa cum stiti, eu am avut o sarcina extraordinar de usoara. Din acest motiv, nu ati putut citi pe blogul meu scrieri despre problemele care pot sa apara si care, din pacate, sunt foarte multe. Atit de multe, incit mi-am dat seama destul de repede ca am facut parte dintr-o minoritate de invidiat. Prin urmare, am decis sa public pe blog si marturiile unor parinti care au trecut prin clipe de neliniste in ideea ca poate fi folositor altora. Primul guest-post ii apartine lui Silviu, coleg si viitor tatic.
Suna ca si cum cineva ti-ar taia alunitele cu un cutit ruginit. Doare rau numai cat te gandesti, darmite sa simti prin nari mirosul de maternitate romaneasca de secol 19 spre 20. Si doare al dracului de rau daca faci greseala sa te apuci sa citesti tot ce-ti pica in mana, pe net. So fucking wrong! Daca vrei sa stii ce simte o mama cand aude cum medicul transformat in felcer ii curma viata fatului insuficent dezvoltat, pune-te pe Google-uit. Aaa, vrei ca micutului tau sa ii fie bine? Doamna mea, trage aer in piept, fa-ti cruce de esti credincioasa si du-te cu incredere la amnio. Nu e un capat de tara!
O spun acum, ca viitor parinte care a trecut prin asa ceva. O spun acum cu detasare, caci, Slava Domnului, e bine. Dar, credeti-ma, o fac din postura omului nedormit nopti la rand, consumat ca tigara de nelinistea sotiei, tematoare pentru puiul ei. Omul care a trebuit sa-si ascunda adevaratele sentimente, lacrimile si rugaciunile. Nu e comod sa afli ca trebuie sa o faci. Executata corect, insa, o sa fii surprinsa: nici n-o simti!
Haideti sa vorbim concret. Daca si numai daca se ajunge la amnio, va recomand sa mergeti cu incredere la doctorul Dinu Albu, maternitatea Giulesti. Sau Panait Sarbu, cum i se spune acum. Maternitatii, desigur.
Omul are mii de astfel de proceduri la activ, o mana foarte usoara si este recunoscut drept cel mai bun genetician din Romania. Testele se prelucreaza super profi la Genetic Lab, laboratorul pe care-l conduce.
Atentie, am spus “daca si numai daca” pentru ca niciun medic roman nu te va obliga sa faci testul. Care e unul de rutina in Statele Unite si este cerut insistent de catre mamicile stresate din Vest. Totusi, la noi este vazut drept o metoda invaziva. Read more…
Diverse intepaturi ale sistemului
May 18th, 2010
{ 3 Comments }
Azi am rezolvat o gramada de chestii.
In primul rind, l-am vaccinat antituberculoza pe Ozzy. Da, cu celebrul vaccin BCG care nu se mai fabrica in Romania. Ne-a chemat medicul pediatru, caci o mama a cumparat din Ungaria o sticla cu 18 doze si ne-am lipit si noi. Ca daca ne lasam in baza statului roman cine stie unde ajungeam. Funny, nu? In tara care e pe primul loc in UE in ceea ce priveste numarul de bolnavilor de tuberculoza nu se mai gaseste vaccinul. Alte tari au eradicat si varsatul de vint, dar sa nu ne batem capul ca ne apuca depresia.
Si apropo de depresie, tot azi am depus toate dosarele (cu sina) pentru alocatia nou-nascutului, alocatia de stat si trusoul pentru Ozzy. Nu de alta, dar expira negatia, adica actul ala pentru care Babicu’ s-a luptat cu fortele malefice ale birocratiei. Nici acum nu a fost mai usor, dar barem am fost 3! Eu completam cereri de zor, Babicu’ alega de la ghiseu la ghiseu sa mai duca unele, sa ia altele. Cea mai tare faza a fost cind a stat fata in fata cu o functionara blonda si in virsta care tocmai atunci gasise oportun sa-si incarce cartela. Baba vorbeste la telefon, Babicu’ sta postat in fata ei cu o privire feroce. Baba nu se lasa impresioanta. Dupa vreo 10 minute in care s-a tot conversat cu un operator de telefonie mobila, conversatia se termina cu: “A, n-am sunat la Cosmote?”. Nu, sunase la Vodafone, ea avind de incarcat o cartela Cosmote. Dupa acest esec, il preda lui Babic livretul de familie.
Intr-un final glorios, am reusit sa facem cele 3 dosare. Iata si lista cu actele necesare ca sa stiti la ce sa va asteptati. Read more…
O luna si jumatate
May 18th, 2010
{ 3 Comments }
Pe 5 mai, Ozzy a facut o luna. Numai ca noi eram prea ocupati ca sa mai marcam acest eveniment si online. Ma tot gindeam la ce ar trebui sa contina postul asta aniversar pe linga un minibilant al noii vieti. Si raspunsul e …sinceritate.
Asadar:
- nu-mi vine sa cred cum a putut sa zboare timpul asta. Poate sa sune a cliseu pina la Luna si inapoi, dar asta e adevarul: cu un copil timpul trece altfel. Ziua si noaptea se impart altfel, ritmul vietii e altul, mult mai firesc si mai placut.
- primele 2 saptamini au trecut usor, am fost inca sub efectul adrenalinei evenimentului. Poate si din cauza asta am mers pe instinct in tot ceea ce-l privea pe Ozzy. Eram atit de emotionata de existenta acestui omulet in viata mea incit nu retineam nici o informatie din nici o carte. Asa ca am renuntat repede la documentare si am trecut la experimentare. Asa se explica si de ce saracutu’ Ozzy a facut prima baie intr-o apa de 31 de grade, cu vreo 6 mai putin decit ar fi trebuit. Nu ma intrebati de unde am scos cifra asta, Babicu’ chiar s-a chinuit sa-i potriveasca apa. Mai tirziu ne-am dat seama cit a fost de gresit si nu dupa cit a urlat Ozzy ci pentru ca ne-am amintit ca in Austria, temperatura din piscina de afara era de vreo 33 de grade.
- saptamina 3. Incep sa ma intreb serios ce anume m-a facut pe mine sa cred ca pot creste un copil. Ca e momentul sa am unul. Ca o sa ma descurc. Ca sunt potrivita sa fiu mama. E saptamina cind saream ca arsa cind il auzeam plingind, imi era frica de asta. In sufletul meu imi doream sa doarma cit mai mult, pentru ca imi era teama ca odata ce a inceput sa plinga n-o sa se mai opreasca indiferent de ce i-as face.
- saptamina 4. Intrebarile de mai sus ramin fara raspunsuri, dar nu mai am timp sa ma gindesc la ele. Intru pe deplin in rol, asta e buna, rea trebuie sa-mi asum ca de acum sint mama. Si nu mai e cale de intors. Asa ca apucam taurul de cooarne si pe Ozzy de vesta! Copilul plinge – vedem ce si cum facem. Fara teama. La urma urmei, conform expertilor, tot trebuie lasat sa oracaie vreo 2 ore pe zi.
Ei, si pentru ca am intirziat cu postul asta, sa va zic si din saptamina 5. Am inceput sa fim mindri de odrasla noastra care a luat deja un kilogram, a crescut 6 centimentri, zimbeste, doarme, isi tine singur capul, nu mai plinge la masajul zilnic, incepe sa gingureasca, etc. Nero tresare si devine atent la orice plins de copil aude – la televizor, in vecini, peste tot. Toata lumea e pe pozitii.
Si saptamina 6. Viata e frumoasa. Ne cunoastem din ce in ce mai bine: noi stim cind si cit doarme el, ce vrea cind plinge, in functie de plins. Avem un program cit de cit. El ne recunoaste vocile si fetele, raspunde, interactioneaza cu noi. Si, foarte important, am inceput sa calatorim impreuna.
Una peste alta, am facut tot ce NU ar fi trebuit sa facem conform normelor traditionale de crestere a copiilor:
- l-am luat in pat cu noi (“Vai, dar nu va e teama sa nu-l striviti?”, “Nu, ca noi dormim, nu dansam in pat!”)
- l-am hranit de cite ori a vrut el si cit a vrut el (Nu la 2 ore, nu in reprize de cite 20 de min. Ce-i cu stesul asta, sintem la maraton aici sa ne cronometram tot timpul?)
- l-am luat/tinut in brate de fiecare data cind a plins. (Asta nu inseamna ca a si tacut de fiecare data, dar c epoate fi mai frustant decit sa plingi si sa nu te bage nimeni in seama?)
- l-am crescut de la bun inceput alaturi de Nero (catelul nu a parasit nici o secunda domeniul Cirstea-Popov, ba mai mult a dormit in pat cu Ozzy. La picioare, e adevarat.)
- l-am scos afara dupa prima saptamina si in Vama la o luna jumate (Nu, Neptun-Olimp-Mamaia nu sunt locatii mai potrivite pentru un copil mic!)
- l-am purtat in sling (Nu, nu e prea mic pentru pozitia asta si nici nu i se strimba coloana asa cum m-au avertizat nu stiu cite persoane)
- am decis sa fim relaxati. In general si in ceea ce-l priveste pe micut. Nu de alta, dar agitatia se transmite si n-am vrea un copil crizat!
Cel mai mic vamaias
May 17th, 2010
{ 3 Comments }
Micutul meu protestatar doarme cu spume de azi-dimineata, am ratat mitingul. Cred ca e un pic cam obosit dupa primul lui week-end in Vama Veche, unde distractia a fost maxima. Ce poti sa-ti doresti mai mult decit sa stai afara ore in sir in continuu, sa simti briza calduta a marii, sa maninci afara, sa stai non- stop in bratele mamei tale (adica in sling), sa fii leganat la Stuff pe ritmuri de jazz, muzica spaniola si nu in ultimul rind – ROCK, frate. Unde mai pui ca erau acolo o gramada de oameni veseli…si mai veseli…foarte veseli.
In curtea de La Buni (asa se numeste casa unde am stat si unde a fost super ok) erau mai multe leagane care s-au dovedit a fi mai mult decit utile. L-am imbracat zdravan pe Ozzy si am stat si eu pina noaptea tirziu cu oamenii. Si, cu aceasta ocazie mi-am dat seama ca imi iubesc slingul: in locatii precum Vama Veche nu prea ai cu ce sa-ti transporti copilul, metodele clasice pot fi foarte incomode. Asa, cu slingul, l-am carat peste tot, ne-am incalzit reciproc, am putut minca, dansa, plimba pe malul marii.
Dupa toate astea, Ozzy avea o fata de om multumit, atit de multumit incit am hotarit sa mergem si week-endul urmator.
Poze am pus pe Facebook, adica AICI.
Loading ...