Recunosc, am cedat! M-a enervat groaznic ca nu puteam sa schimb formatul unui document pe Mac, mi-l encoda naspa, de fapt. Am reusit pina la urma, m-am calmat si apoi, odata cu linistea, zen-ul si alte stari care mai de care mai line s-a instalat si pofta de ciocolata. Fiecare celula a corpului meu scanda “Vreau cio-co-la-ta! Vreau cio-co-lata!”, asa ca am cedat si m-am dus tinta la dulapul unde stiam ca aveam un Toblerone din nu mai stiu ce calatorie. Nici nu m-am uitat la termen, o fi si expirat, ciocolata zace cu lunile la noi in casa: Babicu poate dar nu vrea, eu vreau dar nu pot!
Am introdus un degetel in ambalaj si am extras un triunghi. L-am hlapait. M-am mai perpelit un pic apoi am mai luat inca unul. Abia acum m-am linistit cu adevarat. As vrea sa pot spune ca-mi pare rau, dar as minti. Poate miine! Noapte buna!
The Gummi Bear a intrat in viata mea, via prietena mea Nicol. Cum, nu stiti cine e individul? Nici eu, pina mai ieri, insa odata ce am aflat am si ramas impresionata de potentialul lui de distrat copiii.
Pe scurt, Gummi Bears sunt personajele unor desene animate difuzate in SUA prin anii ‘80. Adica o gasca vesela de 6 ursi de jeleu, urmasii unei vechi civilizatii care s-au retras intr-un regat secret dupa ce oamenii, gelosi pe fortele lor magice, i-au impins in exil. Aventurile moderne ale ursilor de jeleu incep cind tinarul Cavin (care avea asupra lui un medalion de jeleu mostenit de la strabunicul sau) ii descopera in catacombele regatului Dunwyn.
Dar gata cu vorbaria, sa ascultam The Gummy Bear Song:
Azi am facut ecografia de 32 de saptamini. Ozzy e bine mersi, are 1,850 kg, e in parametrii normali si s-a intors cu capul in jos. Are, de asemenea, si cordonul omblical in jurul gitului, probabil se crede un fel de Florin Piersic senior in stare incipienta. Oricum, pina la nastere mai e ceva timp si poate sa si-l dea inapoi oricind. Nu ma ingrijoreaza foarte tare acest aspect, nu este, deocamdata, o indicatie clara de cezariana.
Ce m-a suparat cel mai tare e ca nu l-am vazut deloc. In timpul ecografiei nu puteam vedea ecranul, iar din inregistrare nu se distinge nimic, absolut nimic. Doctorul a spus ca din cauza ca el a crescut si are mai putin lichid amiotic disponibil. Nu stiu ce sa cred, chiar speram ca acum o sa fie mai clar ca oricind si cind colo….
Dar asta e, intr-o luna il voi tine in brate pe real Ozzy, fara poze si alte artificii!
GATA! De azi, am intrat in concediu de maternitate. Adica am concediu o luna plina numai pentru mine, luna martie, pina la aparitia lui Ozzy.
Suna apocaliptic mai ales pentru un om care munceste din clasa a X-a. Ei, da, atunci a inceput aventura mea in cimpul muncii. Ca si colaborator la Radio Galati. Ma bufneste si acum risul cind imi amintesc cum s-a intimplat: era duminica noaptea, a doua zi aveam teza la fizica si nu invatasem nimic. Chinuita de remuscari si frici mi-am deschis manualul si radioul setat pe postul local in ideea de a baga ceva la cap. Numai ca la radio era emisiunea “Cafeneaua subiectelor”, cu un concurs de eseuri. Un show radiofonic de nisa, asa cum va puteti da seama. In mai putin de 5 minute am uitat de teza si am sunat pentru concurs. Am cistigat un set de carti si apoi m-au sunat oamenii aia sa ma intrebe daca vreau sa devin colaborator. Si normal ca vroiam! Nici nu indrazneam sa visez ca sint acel Midnight Caller de la malul Dunarii. Dimineata i-am anuntat pe ai mei care au fost de acord cu toata treaba. Si asa, in fiecare duminica seara ma duceam la radio, aberam niste eseuri formidabile si dimineata ori ma duceam acasa sa dorm, ori direct la liceu. Salariu: 17.000 lei (vechi, de pe vremea aia). Cert e ca emisiunea a intrat in faliment la citeva luni dupa, echipa s-a destramat.
Azidimineata, in timp ce ma indreptam agale spre munca trec pe linga unul dintre cele citeva magazine de legume si fructe din drumul meu si ce-mi vad ochii: SPANAC proaspat. M-am oprit vrajita linga ladita plina asezata strategic in fata magazinului si pe moment, impulsul a fost sa intru si sa cumpar. Mi-am amintit brusc ca ma duc la munca si ca bietul spanac n-ar rezista nici o ora in atmosfera tropicala de acolo. Asa ca imi vad de drum.
Seara, insa, la intoarcere dau iama in toate aprozarele din drum. Dintr-un loc imi iau fructele, (multe fructe, ca sunt lacoma rau), din altul legumele. Spanacul ma astepta cuminte si verde. Intru decisa si cer un kil si ceva, sa fie rotund la pret. Bucuria gradinii pe care n-am avut-o niciodata – 10 ron. “Daca-l luati dimineata, pina acum era gata!”, imi spune pisicher vinzatorul trecut bine de vreo 60 de ani. “Era, daca se gatea singur!”, incerc si eu un spirit. Nu stiu de ce, dar glumele mele nu sint niciodata savurate de vinzatorii de legume….
Acestea fiind spuse, incep sa-mi tirii prada spre casa ca un hirciog hulpav. Dupa o mica reuniune de familei, se prefigureaza si meniul serii: spanac si budinca de paste cu brinza dulce si stafide (cumparasem ingredientele de vreo 3 zile, era ultima lor sansa). Read more…
Ei, cum cautam eu pe youtube un video cu tehnicile e relaxare in timpul travaliului (ca despre asta a fost vorba in al 3-lea curs), ghici peste ce am dat. Peste noul trend in materie de nasteri naturale, numit si Orgasmic Birth. Ei bine, da, exista un adevarat curent, exista specialisti si specialiste in domeniu si se zice ca aproximativ 25% dintre femei ar putea experimenta orgasmul in timpul nasterii.
Explicatia lor: in timpul nasterii sunt antrenati aceeasi muschi ca in timpul unei partide de sex. Desi nu imi sta in fire, ma simt nevoia sa-mi exprim scepticismul: eu inteleg unde bat oamenii astia, insa exista diferente substatiale, nu? Adica vorbim de ceva care acum doar iese, de ceva de peste 3kg care doar vrea sa iasa. Scuzati-ma, dar nu prea vad asemanarea.
In plus, sa te amagesti cu varianta asta nu poate fi decit nociv. Osman m-a avertizat in postul trecut sa nu ma astept la lucruri prea bune si se referea la chestii decente, dapai la ditamai orgasmul!
Cit despre doamnele cu orgasm in travaliu, am doar 3 cuvinte pentru ele: “You, lucky bastards!” Aceste fiind spuse, le rog pe cele care au nascut deja sa spuna povestile lor! E dureros? E fun? E orgasmic? Cum a fost experienta nasterii pentru tine? Ai mai repeta-o?
Iata si o doamna in actiune, din pacate a dat disable la embed, asa ca puteti sa o vedeti numai pe youtube! Bine, fato, keep up the good work!
Cel mai neplacut lucru pe care le-am experimentat in gravizenie e foamea cea rea, e golul in stomacul care se transforma intr-un sac fara fund. Senzatia aia ca as minca si de pe jos daca as gasi ceva. (Da, Nero, acum te inteleg prin ce ai trecut cind te-am pus la regim! Dar erai grasut si d’asta te durea spatele, asa a zis Vet).
Din fericire, senzatia naibii a aparut pina acum doar de vreo 5, 6 ori, in momente diferite ale zilei/noptii. Noaptea e mai simplu, ma trezesc, beau apa si ma culc la loc. Cu putin noroc si concentrare adorm la loc. Ziua e cumplit, mai ales la munca. In jurul meu sint colegi care maninca ciocolata, covrigi calzi cu sare, fast food si alte lucruri. Care miros ametitor si care au si (doar) un gust bun (dupa fetele lor). Am senzatia ca maninca nonstop, mereu scot din tolba ceva bun, ca niste hobbiti din Comitatul Gastronomia. Nu pot sa-i condamn, au o greutate normala. Nu au + 16 kg ca mine, nu arata ca un om de zapada cu niste minute mici infipte lateral sau ca un dinozaur (pastram aceeasi proportie dezechilibrata intre minute si corp) care sta la calculator bucuros ca mai ajunge la tastele laptopului… Read more…
Sa scriu repede despre cursul 2, ca acusica urmeaza al 3-lea si pierd siru’. Asadar, de data asta subiectele au fost fierbinti: travaliul si nasterea. Cum iti dai seama ca urmeaza sa nasti si care este primul lucru care-l faci.
Raspunsurile mele au fost: dupa baltoaca si dau un telefon (dupa care scriu pe facebook un tease cu trimitere catre blog, dupa care pun pe blog un post scurt, imi pun si status la mess si fie…dau si pe twitter, desi nu sint fan). Apoi imi fac repede bagajele (da, stiu, alea ar trebui sa fie gata de saptamini, dar dupa cum ma cunosc, camasuta de noapte n-o sa fie nici macar uscata), mai tip la Nero un pic sa-l agit si pe el….etc. Gasesc eu ce sa fac.
Raspunsurile corecte erau: numeri contractiile si numeri contractiile. Cica la numai 10% dintre femei nasterea e anuntata de ruperea apei, la restu’ incep intii contractiile. Pe care trebuie sa le numeri ca sa stii daca sunt regulate si anunta nasterea, sunt doar asa, de test sa vada cineva sus pus cum te comporti in situatii de criza si, in final, daca nu e doar o gluma, cit mai ai pina la delivery. Ideea e sa nu te napustesti spre spital la prima contractie ca n-ai ce sa faci acolo, te plictisesti. Travaliul poate dura si 30 de ore (pentru ca e inca de pe vremea cind oamenii aveau timp berechet la dispozitie).
Mai scriu cum se numara contractiile si gata, nu vreau sa stric nimanui surpriza travaliului. Read more…
Pentru ca din cind in cind mi se face mila de tatal lui Ozzy cind il vad cum devoreza gama de conserve “Traditii” de la Scandia Sibiu, am puseuri de gateala, asa cum ati putut observa in serialul “Cooking thriller”. Ei bine, unul dintre impulsurile astea inexplicabile m-a apucat si in seara asta cind am hotarit de comun acord cu mine insami sa prepar o plachie de crap. Am uitat sa va zic ca impulsurile astea le am mai ales in lipsa lui, ca sa am si factorul surpriza de partea mea (in plus de ala de gospodina reformata).
Asa ca pasesc suav in magazinul de peste de vizavi de mine si ma interesez de un crap …potrivit. Aveau 2 tipuri: “crap romanesc” si crap …viu, la acvariu. Vinzatoarea si curatatorul de peste (pe care ii suspectez ca au o relatie mai mult sau mai putin acvatica) insista sa iau un peste viu. Asta e unul dintre lucrurile care imi plac la gravidenie, oamenii se inghesuie sa te “serveasca” cu chestii proaspete, nu risca sa-ti bage pe git toate prostiile. Cred ca le e teama de furia ancestrala a unei gravide, zic. Revenind, cei doi insista sa-mi aleg un crap viu. Cred ca fata mea exprima un amestec de mila, dezgust, remuscari, pentru ca imi zic repede: “Tu doar il alegi, de omorit il omoara el, il si curata, n-o sa-l mai recunosti”. Niste argumente pertinente (nu ca imi imaginam ca as putea plonja in acvariu si iesi cu un peste pe care apoi sa-l dau cu capul de caldarim). La urma urmei, nici pestele n-o sa ma mai recunoasca chiar daca fata mea o sa fie ultimul lucru pe care il vede prin acvariu. Deci, o relatie corecta om-peste. Read more…
Recunosc, am cedat! M-a enervat groaznic ca nu puteam sa schimb formatul unui document pe Mac, mi-l encoda naspa, de fapt. Am reusit pina la urma, m-am calmat si apoi, odata cu linistea, zen-ul si alte stari care mai de care mai line s-a instalat si pofta de ciocolata. Fiecare celula a corpului meu scanda “Vreau cio-co-la-ta! Vreau cio-co-lata!”, asa ca am cedat si m-am dus tinta la dulapul unde stiam ca aveam un Toblerone din nu mai stiu ce calatorie. Nici nu m-am uitat la termen, o fi si expirat, ciocolata zace cu lunile la noi in casa: Babicu poate dar nu vrea, eu vreau dar nu pot!
Like
Loading ...