O vara fantastica

Nu, nu m-am deraglat la cap, n-am inceput brusc sa apreciez temperaturile 30+ sau sa ma simt bine cind se intimpla. E doar umbrela (cu protectie uv, cum atlfel) sub care as putea incadra lecturile mele din ultimele doua luni.

Am inceput intr-o doara, cu “Soarele Gol” de Asimov si mi-a placut de nu mi-a venit sa cred cit de mult mi-a placut. Din doua click-uri si trei miscari, Babicu’ a cumparat toata seria Fundatiei si am devorat primele trei carti: Preludiul Fundatiei, Fundatia, Fundatia si Imperiul. Cu prima a mers usor si vesel, ca era mai multa actiune. Cu urmatoarele doua, efortul a fost un pic mai mare sa inteleg strategiile polito-economice, sariturile de mii de ani in timp si organizarea milioanelor de lumi. Sa fim seriosi, eu nu prea inteleg ce se intimpla azi, aici, intr-o singura lume, nici macar intr-o tara minuscula precum Romania, dapai intr-un univers mai complex.

Asa ca dupa primele trei carti, am decis sa iau o pauza. Cum a venit si canicula, m-am aruncat asupra unor carti ale unor scriitori nordici, sa ma mai racoresc putin.

Sub ghetar – Halldor Laxness (islandez). Cartea asta mi-a si placut, m-a si frustrat maxim. Am avut mereu senzatia ca mai e ceva acolo, ceva care-mi scapa, care-mi ramine de neinteles si de nepriceput. Ca o usa inchisa pentru care nu gaseam cheia potrivita in manunchiul de chei, ca un mesaj secret pentru care nu aveam codul sa-l descifrez. E genul de carte din care intelegi primul plan: personajele, faptele, intri in stare, dar nu pina la capat. Genul de carte pe care o mai citesti inca o data sau o dai si unui prieten si apoi vorbesti despre ea, doar, doar. Momentan, e la sor’mea.

Biblioteca umbrelor- Mikkel Birkegaard (danez). Roman politist despre puterea cartii, storytellingului, a celor care citesc, conspiratii, organizatii secrete. Alerta, ca o zi cu doi copii in vacanta.

Castelul din Pirinei – Jostein Gaarder (norvegian). O poveste de dragoste desfasurata in corespondenta dintre un barbat si o femeie care se regasesc total neasteptat dupa 30 de ani. Nu e lipsita de elemente fantastice, idei, trairi, insa ce am apreciat eu cel mai mult si cel mai mult e ca tipul, profesor de climatologie povesteste intr-o scrisoare teoria stiintifica despre nasterea universului. 13,7 de miliarde de ani in citeva pagini. Big Bang, stele, planete, sistemul nostru solar si 4,6 miliarde de ani de istorie si evolutie a Pamintului, cu toate perioadele si erele geologice. Mi-a explicat personajul asta (de fapt, nu mie, ci iubitei lui, ca sa fim exacti) si am inteles, asa cum nu mi-a explicat si n-am inteles in toti anii de scoala. Si, ca sa scurtcircuitez fenomenul, i-am citit si eu lui Tudor. (Mai ales ca acum mi-e imposibil sa-i citesc din carti cu ilustratii din motive de sora prea interesata si ea care ne intrerupe tot timpul si pune monopol pe volume).

Mai am citeva pagini si o termin pe cea din urma, dilema mea fiind acum daca sa ma reintorc la Asimov sau sa continui cu nordicii pina trece canicula. Trebuie sa recunosc ca atunci cind citesti intimplari care au loc pe ploaie, vint si maxim 10 grade celsius ajuta mult. Insa, pe de alta parte, cartile lui Asimov s-ar putea sa nu mai fie romane sf, ci chiar manuale de supravietuire, in virtutea noilor descoperiri.

Ce sa fac? Ce sa fac?

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *