Despre alaptare

Continua seria de articole scrise de alti parinti pentru ozzy.ro. Acum i-a venit rindul prietenei mele Osman sa povesteasca experienta alaptarii traita de ea, ceea ce, cred eu e foarte folositor si pentru alte mame. Asa cum e si normal de altfel, eu nu am de unde sa le stiu/traiesc pe toate si deseori prin ce scriu eu aici pot fi mai degraba o exceptie de la regula. Alteori, pot considera desuet ceea ce pentru alta mama se poate dovedi a fi crucial. Asa ca a devenit foarte important pentru mine sa adun aici cit mai multe experiente ce pot ajuta cit mai multi parinti. Toate opiniile exprimate in aceste materiale apartin autorilor si chiar daca nu le impartasesc uneori, prefer sa le public fara alte precizari pentru ca asa sunt experientele oamenilor – subiective pina in maduva oaselor!

Despre alaptare, de Corina Osman Nenita

I Incercarea
Alaptarea a fost cosmarul meu cel mai groaznic in prima saptamana si pana la sfarsitul primei luni.

Mi-a luat foarte mult sa ma linistesc in privinta asta, asa ca vreau sa va povestesc prin ce am trecut ca sa nu treceti si voi. Sau daca treceti, macar sa aveti mai multe informatii la un loc.

Mi-am dorit foarte mult sa-mi alaptez bebelina si sa nu o privez de acest drept al ei, pe care il consider esential.

De fiecare data cand auzeam despre o nastere, naturala sau cezariana, in loc de clasica mea “Ce zodie e?” intrebam “Si alapteaza?” Am capatat de cativa ani fixatia ca alaptarea copilului la san face parte din fericirile unei mame. Si mi se pare absolut normal ca bebelusul sa fie alaptat la san si ca toate mamele sa alapteze. Bine, daca este o problema de optiune si nu vor sa alapteze… no comment. Dar nu prea cred in mereu invocatul “n-am avut lapte”. N-am avut chef, vointa, incredere, perseverenta, asta da, dar nu ca “n-am avut lapte”. Despre beneficiile alaptatului la san veti gasiti o multime de informatii, asa ca o sa trec la povestea propriu-zisa.

Chinul incepe din maternitate, unde vrajitoarele, asistentele care se ocupau de bebelusi, ii indopau cu biberoane cu lapte praf si intre mese le dadeau glucoza. Ca sa fie satui. Ghiftuiti. Ne chemau la ore fixe, din 4 in 4 ore, ca sa-i alaptam. Ne duceam ca vacile la muls. Si aici incepea tortura.

Una singura alapta fara probleme. Celelalte “beneficiau” de: furia laptelui (cunoscuta si ca febra laptelui sau angorjarea sanilor), mameloane de silicon, pompe de muls, biberoane.

In primele doua zile m-am chinuit s-o alaptez fara ca vreo asistenta sa binevoiasca sa-mi spuna daca e bine ce/cum fac. Dupa o zi in care au inceput sa ma doara sanii, am intrebat-o pe una daca pozitia in care o tin e corecta. Mi-a miscat cotul si mi-a impins copilul in sus fara sa-mi dea vreo explicatie. Numai ca eu nu aveam lapte. Vineri am nascut si duminica ma dureau sanii, aveam rani, dar n-aveam lapte. Ce sa fac??? M-am dus la alta asistenta care mi-a strans viguros sanii si mameloanele ca sa constate ca… “mda, n-aveti lapte… mai incercati. cand ati nascut? vineri?” si a aparut speranta: “Poate sa dureze cateva zile sau chiar si o saptamana pana vine laptele. Mai incercati.”

Si am incercat. Pentru ca de ce alte mamici puteau si eu nu? Mai ales ca am nascut natural si se presupune ca secretia de ocitocina porneste imediat. Mai ales ca imi doream atat de mult sa o alaptez pe Angie…

Pentru stimularea lactatiei am incercat:

1. masaj pe sani cu Garmastan. (ATENTIE: se recomanda sa se inceapa masajul din luna a opta! Nu ezitati s-o faceti!)
2. ceai de chimen si anason (cumparate separat de la plafar sau direct pliculete de la “Bebicina – Ceai pentru lactatie”. Cele de la Fares nu au nici un efect.)
3. Galafor – capsule (indicatii de administrare pe cutie)
4. Galactogil – granule (indicatii de administrare pe cutie)
5. Compoturi / Ceaiuri – minim 2-3 litri de lichide neacidulate pe zi. Nu conteaza daca va place sau nu. Indopati-va cu lichide ca sa aveti un bebelus fericit

Toate de mai sus stimuleaza secretia de lapte.

II Furia laptelui
Ajunsa acasa, luni seara, dupa o criza zdravana de plans cu tema “Eu de ce nu pot sa alaptez!!??!!!”, am vazut un strop!!! Victorieeeee!!! Vine lapteleee! Las’ sa vina, mai bine sa am si eu furia laptelui, decat sa n-am deloc. Ei, si uite-asa s-a dus o frustrare si a aparut alta: ai vrut lapte, na lapte! Acum aveam, da’ nu puteam sa-i dau pentru ca ma dureau sanii la fiecare pas pe care-l faceam. In plus, ranile inca nu-mi trecusera. Asa ca boceam si-i dadeam completare cu biberon cu porcarie de-aia de lapte praf!

Dar, canalele infundate, furia laptelui – asta este unul dintre motivele pentru care s-au inventat pompele de muls, nu? Pai hai sa luam o pompa! Am inceput cu prima care s-a gasit. Pompa sa fie! Una rudimentara, tip seringa, pe care mi-am pus-o cu speranta la un san si am tras. Cu sete. Am intepenit. De durere. Am chemat-o pe mama: “Uite, eu imi pun pompa si tu tragi. Nu te gandi ca ma doare, gandeste-te ca-mi faci un bine.” Si mama a tras. Vorba ei: “mai aveam putin si-ti smulgeam sanul”. Du-re-re. Durereee pana in gaura fundului.

Si n-a trecut cu nimic. Cu nici o pompa. Nici cu mama lu’ Avent Philips cea mai scumpa si mai performanta. Pentru ca pana la urma, dupa mai multe incercari esuate, cu mai multe pompe, am tras concluzia ca defectiunea e de la… mansarda. N-a trecut decat cu copilul pus mai des la san. Tipam pe rand: intai ea de foame, apoi eu de durere si dupa un minut, doua ne calmam amandoua. In sfarsit, puteam sa alaptez. Nu suficient cat sa renuntam la biberon, dar oricum, era o alta victorie! Asta se intampla a doua zi dupa ce am ajuns acasa, marti seara.

Cat despre pompa, n-am putut niciodata sa ma mulg. Nu curgea. In schimb, incepea sa curga imediat ce o puneam pe Ea la san.

Cum au trecut ranile?

1. Garmastan dupa fiecare supt,

2. lasat sanul la aer (neacoperit), si

3. uneori, daca durerea era chiar foarte mare, imi puneam mameloane de silicon. Husband mi-a cumparat mai multe, sunt din silicon mai moale, mai bine tolerat de copil si mai sunt si unele mai tari, probabil nu foarte placute pentru bebe, pentru ca nu imita foarte bine moliciunea sanului si oricum, la mamelonul de silicon trebuie sa depuna putin mai mult efort ca sa suga. Oricum, este incomparabil mai bine decat sa-i dati biberon.

IV Mastita – Limfangita

Pana la 11 luni, si putin dupa, am avut constant probleme de descarcare a sanului. Adica, sanul nu era golit complet in timpul suptului si incepea sa ma doara, in principal din cauza sutienelor, incercate cu si fara balene (dar tot degeaba). Ma obisnuisem cu asta si stiam ce aveam de facut: comprese reci in timpul zilei (pe care le aveam pregatite in congelator) si seara foaie de varza (presata putin cu facaletul sau cu o sticla) pusa pe locul dureros sau  infasurata in jurul sanului. Compresa rece facea ca “durerea” sa se concentreze pe san in niste… pete mari, uneori lunguiete, rozalii-rosiatice care in cateva zile se invineteau si treceau. Uneori si pielea mi se incretea usor, de parca buba ar fi fost la suprafata, nu in interiorul sanului.

Eniuei, la vreo 2 saptamani dupa ce am ajuns cu copilul acasa, pe langa petele rosii cu durerile aferente de pe sani, am avut niste simptome de raceala cu febra. Pediatra mi-a spus ca daca temperatura mea depaseste 38 cu 5 sa opresc alaptatul. Cu toate metodele naturiste posibile, temperatura n-a cedat si cand am ajuns la 38 cu 3 am sunat la salvare. Era noapte si foarte probabil temperatura ar fi tot crescut. Doctorita de pe ambulanta, o baba corpolenta cu voce groasa ,a dat verdictul necrutator: mastita. Opriti alaptarea. Mi-a dat o reteta cu multe doctorii si a plecat. A doua zi am sunat pediatra si mi-a zis ca intr-adevar, trebuie sa opresc alaptarea. Nu din cauza mastitei, ci din cauza medicamentelor pe care trebuia sa le iau. Plansete, tragedie, plansete si iar plansete. Nu mai plange, ca faci rau copilului! Nu mai plang, da’ stai putin, parca am vazut pe undeva, ceva, despre mastita. Mama si copilul! Da-i si cauta. Google! Cauta. Ce-are a face mastita cu ce aveam eu? Da, ma dureau sanii, aveam pete mari, rosii, dureroase la palpare, dar n-aveam puroi pe nicaieri. Asta nu e mastita. De ce mi-a zis tampita aia ca e mastita? Am fost dusa la Euroclinic unde m-a vazut ginecoloaga de serviciu. Intr-adevar, nu era mastita, era forma incipienta de mastita, prietena ei mai tanara, limfangita. Reteta s-a scurtat si alaptarea s-a reluat. Cu multa bucurie din partea mea si cu o satisfactie senina din partea Ei.

V La cerere vs Program

Apoi a urmat dilema: la cerere sau cu program?

la cerere adica non-stop? pentru ca bebelina mea adormea la tzatzica dupa cateva minute. cum o luam de acolo, cum incepea sa planga. si eu ce sa fac? sa stau tot timpul cu copilul agatat la tzatza? “da’ ai altceva de facut?” m-a intrebat Mama. chiar asa, aveam altceva de facut? evident ca nu! Nimic altceva, decat sa stau cu copilul meu si sa-i acord toata atentia si afectiunea mea, si mai ales Tzatzica, Tzatzica si iar Tzatzica!!

Programul imi tot dadea tarcoale, imi doream totusi un program, asa cum au alti copii si alte mame care pot sa mai faca si altceva intre alaptari. eu nu prea puteam sa fac mare lucru intre alaptari. sugea putin, pentru ca la inceput nu avea forta si adormea. si sugea foarte des. chiar si la jumatate de ora. un alaptat tinea chiar si mai mult de jumatate de ora.

mi s-a spus ca nu e ok. am citit ca nu e ok, ca in mod normal copiii isi spatiaza din ce in ce mai mult perioadele intre mese. maruntica mea nu-si spatia nimic. “restaurantul” era deschis non-stop si ea manca cand si cat dorea. la inceput ii dadeam un biberon noaptea. sotul meu imi spunea ca sunt geloasa pe biberon. da, eram geloasa, ala de ce putea sa-mi sature copilul si eu nu?

in timp si-a facut un program. in timp si-a spatiat mesele. in timp a supt mai viguros. mai mult ca si cantitate, mai putin ca timp. dar mai mult de o ora jumatate nu ii ajungea. dupa o ora jumatate trebuia sa o alaptez din nou. dupa 5 luni jumatate, cand am inceput diversificarea, am renuntat de tot la biberon si intr-un final singura explicatie pe care am putut sa mi-o dau a fost ca laptele meu nu era suficient de gras si avea nevoie sa manance mai des ca sa fie satula. laptele meu era bun. sunt mame care se indoiesc si se intreaba daca au laptele suficient de bun pentru copilul lor. eu n-am avut problema asta pentru ca sunt convinsa ca fiecare mama produce laptele cel mai bun pentru copilul ei.

VI – Relactarea I

La 5-6 luni unele mame renunta la alaptat din diverse motive. La 5 luni jumatate noi am mai avut un hop. Laptele era din ce in ce mai putin si ajunsesem sa-i dau 3 biberoane de lapte praf pe zi! Din nou criza. Bocete. Descurajare. Mama care imi spunea “Asta e. E bine si atat! Oricum, ai avut mai mult decat alte mame.” (pe mine nu ma interesau alte mame, ci copilul meu!) Tata a intervenit sa ma incurajeze (el, care de obicei nu se baga): sa am incredere, ca o sa am din nou mai mult. Coincidenta (in care eu nu cred) a facut sa ajungem din nou la o super pediatra care e super fan alaptare! “Vrei sa te intorci la lucru in curand? Nu. Cat mai stai cu copilul acasa? Mai stau. Cel putin pana la un an. Ei, atunci, daca vrei sa ai lapte, tzatza si copilul, tzatza si copilul!! Si o sa-ti vina laptele din nou.” Si mi-a venit! La 5 luni jumate am renuntat la biberon si am continuat cu tzatzica. Lucru care de altfel se putea intampla chiar de la inceput, cu mult mai multa perseverenta si muuult mai multa incredere!!

VII- Relactarea II

Credeti ca s-a terminat? Ei bine, nu. La 11 luni, cand alte mame renunta la alaptat din diverse motive, noi am mai avut un hop. 

Am mai povestit despre durerile si petele rosii aparute din cauza golirii insuficiente a sanilor. La 11 luni o astfel de durere tratata cu gheata n-a trecut. Uitasem de varza si, dupa 2 zile in care durerea nu s-a modificat, m-am dus la doctor. Verdict: furuncul subcutanat. Tratament: antibiotic si oprit alaptatul la sanul drept, cel cu problema. Liber la alaptat din celalalt san. Ma mulgeam la dreptul si dupa cateva zile am scapat si de dureri si de furuncul si de antibiotic. Povestea “draguta” legata de episodul asta a avut loc la spital. Doctorul meu era plecat din tara si am tinut musai sa ma vada orice alt doctor. S-a nimerit o tantica de vreo 40 de ani, draguta si acra: Daca Haiduc e doctorul dvs., sa va vada dansul. Da, dar dansul se intoarce joi si eu vreau sa ma vada cineva astazi, pentru ca sanul ma doare foarte tare. Veniti joi. Nu vreau sa vin joi, vreau sa ma vada cineva astazi. Bine, dezbracati-va. Ma dezbrac si ii explic: Alaptez. Cat are copilul? 11 luni. Si cat vreti sa mai alaptati? Cat o sa vrea Ea. A ridicat capul spre mine socata si cu o privire dezaprobatoare, a vorbit foarte clar, pe silabe: Hai-deti, doam-na, ca doar nu sun-tem in e-po-ca de pia-tra!!!

Nu suntem, cretino, dar tu esti ginecoloaga si tratezi femei ca mine care pot renunta la alaptat din cauza unei idioate ca tine!! Mi-a parut rau ca n-am avut curaj sa i-o spun!

In loc de incheiere

N-am regretat si nu o sa regret vreodata ca m-am chinuit atat de mult la inceput. N-as fi crezut insa niciodata ca am atata rabdare si atata vointa. Satisfactia Ei cand este la san, manifestarile Ei din timpul alaptarii au meritat tot efortul! Este o experienta unica care mie mi-a oferit o fericire incredibila!

Alaptez de 1 an si 10 luni si vom renunta la asta impreuna, de comun acord.

Daca ai si tu o poveste din viata de parinte, trimite-o la [email protected] si eu o voi publica!

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 12

  1. Joe says:

    Doamne, Osman, cite probleme ai avut! Eu cred ca as fi renuntat, poate nu de la inceput, dar dupa 6 luni m-as fi resemnat…

  2. violeta says:

    Pete din alea rosii si dureroase am avut si eu, la ambii sani, cred ca de cate trei ori la fiecare, separat, pana acum. Asta era pe cand alaptam exclusiv. De fiecare data, solutia era: masaj cu ulei (chiar daca ma durea teribil), bai cu apa calduta, dar cel mai important era sa o pun pe bebe la san, no matter what. Dupa cum ni se spunea in spital: “Bebelusul e cea mai buna pompa de san!” :))
    Eu, in principiu, intentionam sa ma opresc din alaptat la 6 luni, din motive de estetica a bustului, dar mi-am dat seama curand ca n-are niciun rost! :)) Asa ca o sa astept pana se plictiseste sefa mica de supt. 😉

  3. Joe says:

    Ce estetica, dom’le! La mine, dupa perioada de glorie sesizata de tine si de altii la unison a urmat decaderea! Hahah! Oricum, sint f bucuroasa ca au revenit la dimensiunile de dinainte, atit de mici incit n-au cum sa se lase! Haha!

  4. Cristina Panait says:

    Osman, nu pot sa spun decat atat: RESPECT! Am avut si eu parte de momente grele, mai ales in prima luna, dar nu se compara cu experienta ta.

  5. Osman, mie cel mai de neinteles mie se pare cum de Angie care s-a nascut in acelasi spital ca si Ioana si a “beneficiat” de acelasi tratament cu lapte praf non-stop ca si Ioana a putut fi atit de diferita de Ioana in privinta acceptarii sinului. Si in conditiile in care Ioana a reusit sa suga ceva ceva de la mine chiar si la spital. Dupa ce am ajuns acasa statea ca si Angie cu orele la sin, ba molfaind, ba dormind, pina cind o razbea o foame nebuna. Si atunci plingea si plingea, fara sa vrea sa suga, pina cind ii dadeam un biberon cu lapte si adormea apoi instant. Si apoi, treptat, din cauza asta, pe la 3 luni a ajuns sa nu mai vrea deloc la sin, desi aveam cit de cit lapte. Nu am avut in nici un moment riuri de lapte, nici alte probleme decit o vaga furie a laptelui a treia zi dupa nastere. Dar marea problema a fost refuzul Ioanei de a suge de la sin si preferinta pentru biberon. Pe care cu siguranta a dobindit-o in spital.

    Altfel, e un mister pentru mine de ce nu am reusit sa alaptez, ca doar in primele doua luni 90% din viata mi-l petreceam cu ea la sin (desi nu prea imi placea, ce-i drept si abia asteptam sa ies 2 ore pe zi sa ma plimb si ea sa doarma in carucior). Nu as putea sa spun ca nu am avut lapte, desi dupa un timp mai lung in care ea sugea parca se goleau complet sinii si ea parea sa traga in gol, de multe ori cu manifestari de enervare foarte evidente. Ma gindesc ca totusi singura explicatie poate fi faptul ca a preferat biberonul si ca a avut ea o asemenea vointa care a batut-o pe a mea 🙂

  6. La postul asta eu, ca cititor fidel pe ozzy.ro, ce pot sa comentez?

  7. Joe says:

    Eu sincer cred ca toate problemele astea apar pentru ca bebelusii sunt tinuti departe mame si ca sunt hraniti cu biberonul intre timp. E ca un start ratat, cei doi nu se mai sincronizeaza apoi decit cu mari eforturi. Din punctul asta de vedere am avut foarte mare noroc, mi l-au pus in brate la 2 ore dupa nastere si asta a fost. Municipalul e “baby friendly” si toate asistentele de acolo asta zic nonstop “pune-l la sin”. Orice le ziceam, ca plinge, ca sughite, etc, imi spuneau sa-l pun la sin. L-am pus, de fapt l-am mutat in pat cu mine cu totul si asa adormeam, si asa ne trezeam. Drept urmare, n-am avut nici o problema, n-am avut furia laptelui, nimic, nimic. Doar un copil la sin! 🙂 Chiar cred ca locl bebelusului e linga mama lui de la bunul inceput.

  8. Joe says:

    @tata lu’ Ioana: Hai, lasa, ca nici la celelalte posturi nu ai comentat desi ai citit si iti multumim pentru asta! 🙂

  9. violeta says:

    @Joe: apropo de spitale baby friendly si de pus copilul la san cat mai curand… ;)) Eu am nascut la Cantacuzino, dar dupa un travaliu de o noapte+prima jumate a celeilalte zile, am fost tare multumita ca se ocupau asistentele de bebe si puteam sa ma recuperez si eu. Si apoi, cand mi-au adus-o dupa cateva ore, normal, pus la san, schimbat scutece, eu care nu vazusem pampers in viata mea, eu care nu stiam ce sa fac cu mini-extraterestrul ala cu pielea rosie si plansul de-l auzeai din avion…

    Noaptea aveam optiunea ori sa lasam bebelusul in salon, ori sa doarma intr-un patut langa mine. Am preferat in fiecare noapte din cele 2 sau 3 s-o dau la asistente si n-o spun nici cu rusine, dar nici cu mandrie. Pur si simplu, eram obosita si coplesita de noutatea de a fi mamica, iar noaptea inainte sa adorm imi adunam gandurile, ma acomodam cu noua situatie si imi faceam curaj pt a doua zi. :))

    Dintre celelalte doua fete din salon, una a facut la fel ca mine (prefera sa fie odihnita cand ajunge acasa, plus ca simtea c-o pandeste depresia post-natala), cealalta a dormit cu copilul. Acuma nah… La urmatorul bebelus, cand o sa fie si daca, nu as mai face la fel (desi depinde cum m-as simti dupa nastere), dar nu e atat de rau nici sa ai o plasa de siguranta cu asistentele… 😀 😀 😀

  10. Joe says:

    Da, nu e rau daca asta simti, fiecare stie cel mai bine, sunt decizii personale. E mai greu invers, cind vrei sa ai copilul linga tine si nu se poate. Noi dormeam cu spume amindoi, chiar daca celalalt copil din salon plingea din toti rarunchii aproape tot timpul. Mama lui le-a rugat pe asistente sa-l ia sa se poate odihni, insa n-au vrut! Babyfriendly pina la capat, i-au spus sa-l puna la sin sa le linisteasca! :))))

  11. violeta says:

    Mai, din ce zici tu, pare la fel de greu si daca vrei sa “scapi” de monstrulet pentru cateva ore si nu se poate! :)) Pe bune, mie mi se pare ca spitalele ar trebui sa fie si baby-friendly, dar si mother-friendly. Cum zice Mobexpert, oamenii sunt diferiti, din fericire. Sau ceva de genu’! 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *