Convoc o sedinta extraordinara in familie!

Era prin 2009 toamna spre iarna cind am pasit prima data intr-un magazin Mothercare. Ca viitoare mama, nu-ti trebuie mult sa afli ca exista vreo cinci feluri de body-uri, ca bumbacul poate fi mai gros sau mai subtire, mai bun sau mai prost, ca exista capse care ruginesc si unele care nu, ca mai bine cumperi citeva lucruri de calitate decit 100 care se dezintegreaza la prima spalare, ceea ce e cu adevarat aiurea pentru ca urmeaza 100 de spalari. Si ca pe cele mai bune, le gasesti la Mothercare. Se pare ca, odata cu burta, mamelor le creste si capacitatea de a retine foarte multe informatii care nu le stirneau niciun interes inainte de testul cu doua liniute.

Tin minte ca la birou eram mai multe colege insarcinate, si fiecare avea cite un catalog Mothercare pe sub agenda. In pauzele de ceai schimbam impresii despre produse intr-o conversatie care, auzita de ceilalti, parea exact ce era: o conspiratie mothercare-masonica.

Asa ca, dupa ce m-am simtit destul de pregatita cu documentarea, dupa ce am aflat sigurrr ca e baiat, am apreciat necesarul si am trecut la fapte. Shopping!!! Cred ca nimic nu se compara cu senzatiile din timpul primelor cumparaturi pentru primul copil: emotii, indoieli, bucurie, nerabdare. Am scotocit pe rafturi, am simtit texturi, am mirosit materiale, mi-am inchipuit cum arata micutul in ele (desi n-aveam nici o idee de cum ar arata el simplu, fara haine), am terorizat vinzatoare cu razgindelile mele si pe Babic cu timpul petrecut acolo.

Ce ma bucur acum este ca, in toate acele momente duioase, am reusit sa nu cumpar doar lucruri bleu, bleumarin cu masinute si tractoare, ci si unele colorate, cu animale si desene vesele. Pentru ca s-a intimplat urmatorul fenomen: dupa ce Ozonu’ a crescut si hainele au intrat intr-un triaj firesc, cele care au rezistat probei bebelusului au fost cele de la Mothercare. Asa ca Pizza mica se bucura acum de mostenire, iar noi mai avem din cind in cind revelatii gen “hai, ma, sa-i cumparam si ei o rochita”. Si aici intervine Babicu’, acest proaspat tata de fata, cu o deschidere nebanuita spre o activitate care, pe vremea cind eu o practicam intensiv pe el il enerva progresiv: “Merge tati la shopping cu tine, iti cumpar eu rochite! Noi doi avem o relatie speciala!”, ii spune, privind-o in ochi pe cea care l-ar putea face sa-i cumpere tot magazinul numai cu un zimbet.

Si in timp in magazin e distractie, eu am acasa o dilema. Pizza mica creste si ea, deja am trecut la categoria 6 luni +, iar eu ar trebui sa fac din nou curat printre lucrurile de bebe care i-au ramas mici. Si tot amin pentru ca nu stiu daca sa le mai pastrez pe cele mai bune si mai frumoase (coincidenta sau nu, tot cele Mothercare au rezistat si tura asta) sau sa le dau pe toate?

Pizza, fata in fata cu un mango dulce si o intrebare acrisoara

Ce sa fac, ce sa fac? Avem nevoie de un consiliu de familie pentru a raspunde la aceasta intrebare. Voi ati mai pastrat hainele dupa al doilea bebe, just in case? 🙂

Brandul Mothercare a luat fiinta in Marea Britanie in 1961 in ideea de a oferi parintilor si viitorilor parinti locul unde, la o singura oprire si achizitie vor gasi cea mai buna calitate si cele mai inovatoare produse pentru copiii lor (imbracaminte, mobilier si accesorii, lenjerie de pat, echipament de hranire, baie, calatorie dar si jucarii). 

In Romania, Mothercare a intrat in 1994 si luna asta implineste 10 ani, prilej cu care ofera o reducere: la fiecare 250 lei cheltuiți, primiți înapoi 50 de lei, pina pe 26 octombrie .

PS: Si da, au tenisi cu Ben Ten care pot transforma o mama relativ buna in mama visurilor. Yep, that’s me.

Cresc copii, povesti si visuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *