Citeodata imi vine sa ma duc in padure, sa ma manince veveritele (prolog)

Acesta e titlul serialului pe care il lansez azi pe blog, un serial care va prezenta, saptaminal, fragmente din discutiile mele de pe mess-ul de Fb cu Ioana, mama de 3 (Mateus, Maxi si Milena).

Background: O stiu pe Ioana demult, insa la un moment dat, duse in de ale vietii valuri, n-am mai pastrat legatura. Ne-am regasit pe FB (multumim, Mark, ce ne faceam fara tine) cind eram amindoua insarcinate. Eu cu Pizza, ea cu Milena. Si ne-am folosit de Fb pt a mai schimba o impresie, o parere, o intimplare, o poza.

Motivatie: Viata cu copii nu e usoara, iar eu simt ca nu ma pling aici, pe blog, cit as putea/ ar trebui. Ma cenzurez asa, oarecum, dintr-un vag sentiment decent (si patriotic?!?) ce nu ar vrea sa incurajeze o scadere si mai vertiginoasa a populatiei Romaniei. Dar, gata, v-am protejat destul, in continuare, protejati-va singuri! Sau nu. Your choice. Cert e ca, la o analiza mai atenta veti observa si voi, cum am observat si eu, ca dincolo de prietenie, aceste conversatii au o motivatie pur egoista terapeutica: ei, cu trei, ii e mult mai greu decit mie, cu doi. Asa ca orice discutie cu ea se termina cu concluzia mea: hai, mai Joe, e ok!

2 mame, cinci copii: Subiectele, vai subiectele de discutie vor fi alese cu grija din sfera marilor filozofi ai omenirii. Not. Mai degraba despre muci, olita, plinsete, nervi, sex pe apucatelea, filme pe net, cafea, exasperare, bone, etc. Ati prins ideea.  Discutiile noastre nu vor fi editate. E un experiment social, viata asa cum e ea, cu litere lipsa din cauza copiilor care-ti smulg telefoane din miini, sau a noptilor nedormite. Nu suntem perfecte, si e ok asa. Nu ca am putea face ceva in sensul asta.

Publicitate. Suntem deschise la propuneri si colaborari (mereu am fost, dovada stau copiii).

Ce mai e de spus: Ideea de serial mi-a venit acum ceva timp. Eu o tot rugam pe Ioana sa scrie un guest post pentru blog, dar ea nu avea timp, de inteles, de altfel. La un moment dat, aveam o discutie in care ea scrie: “Citeodata imi vine sa ma duc in padure, sa ma manince veveritele”. Ii zic: Hait, asta e un titlu foarte bun, facem serial.

Insa abia azi m-am mobilizat sa-l si incep. Declick-ul a fost mesajul ei:

“Nicio sansa cu maxi la gradi. A facut o criza de cum a intrat pe poarta. Prima noapte singura cu toti trei. Am supravietuit si am si dormit câteva ore. Am reusit si sa mă duc la buda dimineata, când eram singura cu astia doi mici”.

E ca un tease. Vom reveni miercurea viitoare cu primul episod. Miercurea veveritelor carnivore! 🙂

Cresc copii, povesti si visuri.

Comments 3

  1. Laura says:

    Abia astept sa va citesc. Discutiile necenzurate ale mamelor sunt cele mai misto 🙂

  2. Joe says:

    🙂 Da, era pacat sa le tinem numai pentru noi.

  3. dagatha says:

    Ptiu, drace! deci dacă ei îi e mai greu cu trei decât ție cu doi, înseamnă că ție ți-e mai greu cu doi decât mie cu unul. Dar dacă mie mi se pare uneori că e al naibii de greu cu unul…și mă apucă dorul de păduri cu veverițe pe care le-aș mânca cu blană cu tot…deduc cât îi e de greu ei…și cam câte veverițe i-ar trebui!
    Mda…filosofie nu e punctul meu forte…dar sper că dacă citesc la voi serialul, nu m-oi mai plânge atâta! (Mie însămi, desigur!)
    🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *