La invitatia qbebe.ro, o sa povestesc cum mi-am ales eu maternitatea unde am nascut si experienta traita acolo.

A fost simplu, intii mi-am ales doctorul. Dupa o tentativa de a aborda un medic ginecolog cunoscut, cu referinte pozitive, dar mult prea ocupat ca sa imi ofere si sentimentul ca sunt tot timpul in siguranta si ca-l pot aborda daca am vreo nelamurire, Babicu’ zice: “O sa nasti cu dr Gica”. Fost coleg de facultate de-al lui, dr Gheorghe Gica era la vremea respectiva era rezident in ultimul an la Spitalul Municipal si clinica Medlife. Buun. Zis si facut. Bineinteles ca decizia noastra a stirnit o oarecare rumoare printre cunoscuti: “nasti cu un rezident?”. Da, dom’le, ce are? Lucreaza deja, are experienta, e aici pentru ca vrea sa faca treaba, pentru ca altfel ar fi plecat (foarte usor) din tara, nu? In plus, eu ca pacient, voi beneficia de entuziasmul pe care il are orice om in primii 10 ani in cimpul muncii!

Egoista sau nu, eram bucuroasa ca gasisem un doctor pe care puteam sa-l intreb orice si pe care puteam sa-l sun la orice ora. (Intr-un final, chiar asa si a fost, caci eu am nascut in prima zi de Pasti, asa ca telefonul lui Babic l-a smuls de linga platouasul cu miel, probabil. Nu stiu sigur, nu l-am intrebat niciodata. ) Oricum, intre timp a devenit doctor cu acte in regula, asa ca daca il alegeti ca doctor, nu veti mai avea dileme similare.

Maternitatea din Spitalul Municipal am vizitat-o o singura data pina sa nasc, eram curioasa sa vad ce si cum, in plus citisem pe net ca asa se face, te duci si tu acolo sa vezi ce si cum. Patuturile cu bebelusi nu mi-au spus mare lucru, insa am fost multumita ca macar etajul unde se desfasura actiunea (nastere, copii, saloane) arata mai bine decit imaginea pe care o aveam eu despre spitalele romanesti de stat. In plus, aflasem si ca e o maternitate baby-friendly, iar daca la acel moment mi se parea o chestie formidabila, acum mi se pare esentiala in alegerea maternitatii. Poate am dezvoltat eu o obsesie pentru conceptul asta, insa toate povestile despre problemele cu alaptarea pe care le-am auzit aveau la baza un inceput in care bebelusul era separat de mama lui dupa nastere, cit stateau in spital.

In cazul nostru, totul a decurs conform planului si ideii pe care o aveam eu in cap despre nastere: ma duc, nasc, venim acasa. Daca ar fi fost dupa mine, as fi tulit-o imediat ce m-am dat jos de pe masa, dar, na, protocolul te obliga sa mai stai vreo 2 zile. Timp in care asistentele de acolo te invata cum sa-l pui la sin (nu a fost nevoie, Ozzy a stiut clar ce si cum vrea din primul moment), cum sa-l speli, schimbi, etc.

Oricare ar fi fost hibele sistemului, eu nu le-am observat/trait si cu siguranta nu au fost atit de puternice incit sa mi le amintesc acum. Protocolului baby-friendly (care era respectat cu sfiintenie acolo, la modul ca, de exemplu, o mamica din salonul meu a rugat asistentele sa-i ia copilul pentru o noapte sa poata dormi, iar ele au refuzat, vizitind-o in schimb mai des pentru a o ajuta) m-a facut sa ma concentrez exclusiv asupra copilului si sa ramin cu amintiri placute: l-am luat cu mine in pat, ii dadeam sa suga de fiecare data cind cerea, dormeam amindoi de stingeam. Dupa doua zile de stat asa lipiti unul de altul, ne-am imbracat si am plecat acasa.

Relatari detaliate si “la cald” ale nasterii puteti citi aici:

Nasterea, partea 1: Cozonacul si travaliul

Nasterea, artea 2: Impingeti, doamna!

Nasterea, partea 3: OMG, I just got born!

Pe doctorul Gheorghe Gica il gasiti aici.

Asa ca ce mai stati, faceti copii!

Share on Facebook

Am vazut si noi, in sfirsit filmul asta. Si mi-a placut. E foarte potrivit pentru o simbata si o duminica dupa-amiaza. Ce, credeati ca l-am vazut dintr-o bucata? Hehe, Ozzy n-ar fi de acord niciodata cu asta!

Mi-ar fi placut sa scriu eu scenariul, are toate ingredientele unei povesti super ok. O singura chestie n-am inteles-o: de ce, din moment ce rolurile de mama/tata erau atit de bine impartite intre cele 2 (si scenaristul/regizorul au reusit sa faca exprime asta foarte clar, inca prima scena cind a asezat-o pe Nic (Annette Bening) in capul mesei, de exemplu), de ce s-au inseminat amindoua? Adica de ce n-a facut doar Jules (Julianne Moore) 2 copii? Asta ma duce cu gindul la o alta dorinta de-a mea: as vrea mult de tot sa-l vad pe Babic insarcinat!!!!!

Share on Facebook

Lapte de vaca – 5 lei, lapte de soia- 10 lei, lapte matern- 20 de lei. Am vazut in week-end o stire care m-a pus pe ginduri, romanincele scot la vinzare pe net lapte matern. Din saracie. Medicii pediatri au iesit repede pe posturile de televiziune si au spus ca nu e ok sa-i dai copilului laptele altei mame si ca de preferat este laptele praf daca nu-i poti oferi propriul lapte.

M-am gindit la ce as face eu. Nu, categoric nu i-as da laptele altei femei. Nu pot sa zic foarte clar de ce, argumentele ar varia de la faptul ca nu stiu nimic despre femeia respectiva si pina la gelozie (cred ca un psiholog ar putea deslusi mai clar sentimentele astea confuze). Pe de alta parte, in toata lumea exista banci de lapte matern, donatoare si beneficiare. Ba pe vremuri se practica asta asa, informal, existau doici, frati de lapte, etc. Deci e posibil ca laptele matern chiar si al altcuiva sa fie mai bun decit laptele praf. Si totusi n-as putea sa-i dau. In schimb, daca cineva mi-ar cere, as dona. Asa, impersonal, la sticla, nu stiu daca as putea pune la san copilul altcuiva. E ceva gresit cu mine?

Share on Facebook

Prima data am aflat de procesul asta acum vreo 7,8 ani de la prietena Osman. Imi renovam garsoniera si ca sa nu impart aceeasi patura cu muncitorul am plecat la munte cu Nero. Pe atunci eram doar noi 2. Si prietena Osman, entuziasta studenta la Psihologie care, la intrebarea mea ce sa fac 4 zile la munte singura? Mi-a raspuns: fa-ti si tu o introspectie. Adica cum? Adica stai, te relaxezi si te gindesti la cine esti, ce vrei, relatiile cu ceilalti, cumt e vezi tu, cum te vad ceilalti, obiective personale, etc. Buun! Parea un plan bun. Ajung la munte, ma cazez, iau o patura si ma duc cu Nero pe tapsan. Sa inceapa introspectia! In 5 minute am adormit. M-a trezit o insecta. Mi-am strins patura si m-am dus sa maninc.

A doua zi. “Trebuie sa fac introspectia aia!”. Ma asez pe veranda, imi iau o cafea, imi aprind o tigara. Nero incepe sa plinga ca vrea pe tapsan. Bine, hai. Introspectie aminata.

A treia zi. Acum ori niciodata. Nu ma pot intoarce acasa fara introspectia facuta. Ies iar pe veranda, alta cafea, alta tigara, il amenint pe Nero ca nu mergem pe tapsan pina nu fac introspectia. Nero se resemneaza sub masa. Incep. Imi amintesc intrebarile, raspund scurt. O sun pe Osman. Auzi, e normal ca introspectia sa dureze doar 5 minute? Ride.

Nu era normal. Introspectia e ca dezinsectia: dureaza mult, ajunge in toate cotloanele si nu are un efect clar. Nu poti sa fusaresti introspectia. Nu poti sa-ti bati joc. In ziua urmatoare am plecat acasa, am reintrat in posesia garsonierei renovate.

Au trecut 8 ani de atunci si nici ca am mai facut vreo introspectie. Poate d’asta s-au adunat atitia bugs….

Share on Facebook

Azi-noapte am visat ca trebuia sa-l nasc pe Ozzy din nou. Adica nu era ca si cum eram gravida prima data, nu, il nascusem o data si, din motive necunoscute se reintorsese in burta si trebuia sa-l nasc si a doua oara. Eram muuult mai linistita, stiam ce trebuie sa se intimple si singura mea neliniste era ca se facuse ora 15.00 si mie nu-mi incepusera contractiile, in conditiile in care prima data il nascusem la 14.00! Haha, stupid me!

Si asa, dimineata am inceput sa ma gindesc la as face diferit pentru urmatoarea sarcina.

1. As face mai mult sport inainte. E f important sa fii in forma pentru “push moment”, sa ai muschii abdominali puternici. Adica eu am avut o parerea prea buna despre mine, ca o sa imping cu spor si cind colo, ce sa vezi, nu prea ma ascultau domnii muschi. Si asta pentru ca ma cam lasasem pe o ureche cu sala, mai mergeam asa, intr-o doara. Nu, frate, acum as baga kangoo de 3 ori pe saptamina, intensiv, plus maraton de abdomene.

2. As continua sa fac sport, sustinut si in timpul sarcinii. Nu numai aqua gym, ci si niste exercitii acasa. Si masaj de la inceput pina la sfirsit.

3. As tine o cura, sa slabesc cit de mult posibil inainte. Adica daca tot e sa ma ingras 20 de kile, barem sa ince de la 45 de kg si nu de la 53 kg.

4. As avea mai multa incredere ca doctorul meu nu vrea sa-mi faca cezariana cu orice pret.

5. M-as stresa mai putin cu ce maninc, cu ce nu maninc. Chiar am un stil de viata sanatos, nu mai trebuie sa-mi bat capul cu asta, am ajuns la un echilibru.

6. Mi-as planui si mai multe calatorii in timpul sarcinii, sa-mi fac plinul pentru lunile de dupa!

7. As fi mai comunicativa in timpul travaliului, imi amintesc ca am fost cam uricioasa si cu doctorul si cu moasa.

8. As vrea ca Babicu’ sa filmeze toata treaba. Ne-am gindit noi la un moment dat la asta, dar Ozzy ne-a luat prin surprindere. Nici buletinul nu l-am avut la mine, dapai camera de filmat!  Dar, sincer, acum chiar m-as uita la o filmare din asta!

9. As schimba tara, cu totul. Si nu pentru nastere, ci pentru viata pentru care or sa o aiba copiii mei dupa.

Ce ar fi la fel (daca punctul 9 pica): doctorul (daca nu schimba el tara), spitalul (nu ca m-am indragostit eu de Municipal, dar chiar mi-a placut ca e baby friendly), as naste tot normal, desigur.

Share on Facebook

Demult vroiam sa scriu postul asta, numai ca uitam mereu. Dar gata, a venit timpul sa adun laolalta toate miturile si babismele care bintuie orice tinara mama. Nu trebuie sa crezi in ele sau sa le cauti cu luminarea, ele te gasesc oriunde ai fi! O sa imi pastrez o urma de obiectivitate si o sa fac precizarea – nu au functionat in CAZUL meu. Punct.

Greturile – Sunt obligatorii in sarcina. Fals. N-am avut nici o greata.

Poftele – Nu esti o gravida care se respecta daca n-ai si tu o pofta imposibila, de preferinta noaptea. N-am avut, cel putin nu mai mult decit de obicei. Si asta pentru ca sunt mereu la regim si mi-e tot timpul pofta de diverse chestii. Dar am invatat sa ma controlez.

Ti se ascut simturile. Am inteles ca in special simtul mirosului, dar eu n-am experimentat nici o ascutire.

Slabesti daca alaptezi. Am asteptat sa mi se intimple asta cu sufletul la gura. Vroiam sa vad si eu minunea potrivit careia eu stau cu curu’ pe canapea si cu copilu’ la titza si kilele se duc. Nu numai ca nu mi s-a intimplat asta, din contra, se pare ca exista ceva in corpul meu care impiedica slabirea in conditiile in care tin regim si fac sport zilnic. Cred ca alaptarea! Hua!

Trebuie sa maninci mult ca sa ai lapte. Fals. Eu am tinut regim din a doua saptamina dupa nastere si nici cantitatea, nici calitatea nu au fost afectate de acest lucru. Ozzy a luat cam un kil pe luna, ceea ce inseamna ca mincarea era pentru mine, nu pentru el. La urma urmei e logic, vaca maninca doar iarba si da litri de lapte zilnic…

Nu cumpara nimic copilului inainte de nastere. Asta e o alta aberatie, pentru ca dupa numai de shopping nu-ti arde. Sincer, nu i se intimpla nimic copilului, eu i-am luat totul inainte si e bine mersi.

Daca maninci multe fructe si legume crude are colici. Fals. Eu numai asta am mincat si maninc si nu are nimic. Am bagat tot ce se putea: citrice, fructe de sezon in cantitati care numai decente nu au fost, cit despre legume….ce sa mai zic…

In sarcina iti creste piciorul. Daca s-ar fi intimplat, chiar m-ar fi ajutat sa-mi gasesc si eu incaltari mai de doamne ajuta. Dar nu, si la spital cind m-am dus sa nasc eram incaltata cu tenisii mei nr 35.

Durerile facerii sunt cele mai rele dureri. Acum pot sa spun cu mina pe inima ca maselele m-au durut mai rau.

Daca faci sport, se reduce lactatia. N-am stiut asta pina cind nu mi-au spus asta niste mamici de la sala. S-au mirat ca am venit atit de repede (de la 2 luni dupa nastere) si ca inca mai alaptez. Nu s-a redus, dom’le, nimic. I’m still Milka!

Mamele sunt isterice, by default. Chiar n-am fost pina acum, nu cred sa ma mai apuce de acum incolo…

Cam asta ar fi, nu-mi mai vine nimic in cap. Mai aveti voi alte exemple?

Share on Facebook

Azi am atins apogeul carierei mele de…casnice. Deoarece, ca niciodata, am reusit sa:

- plimb catelul

- ii calc 5 camasi lui Babic

- fac curatenie generala in toata casa

- hranesc/plimb/ma joc cu copilu’ (actiuni imprastiate uniform pe toate durata zilei)

- fac gimnastica

- fac dus

- asist la ora de masaj/inot a lui Ozzy

- fac mincare (prin mincare eu inteleg 2 dovlecei si 3 ciuperci la cuptor, pe hirtie de copt si o salata) si sa maninc de 2 ori (dimineata si la prinz-seara)

- sa citesc

- sa intru pe net/scriu pe blog

Si ziua nu s-a terminat inca. O poveste de seara pentru Ozzy si o partida de sex salbatic cu Babic dupa ce adoarme copilul si voi cere oficial inaugurarea bustului meu in bronz (pe dimensiunea asta de acum)! )))

Asta dupa ce ieri am fost cam depresiva, recunosc. Iar Ozzy a plins toata ziua, s-a tot zvircolit, nu-si gasea locul, parca nu era el. Abia pe seara mi-am dat seama ca ar putea fi deocheat si i-am spus “Tatal nostru”. A functionat, chiar daca eu nu stiam chiar tot textul si am fost nevoita sa insfac telefonul si dau un search pe Google. Dumnezeu nu s-a suparat de lipsa mea de cultura si pustiul  s-a potolit ca prin minune. (Spuneti ce vreti, eu chiar cred in lucrurile astea!)

Share on Facebook

Ozzy a venit pe lume tipind din toti rarunchii, murdarel si dragutel. A avut 2.900 kg si 47 de cm, iar ca nota a primit 9 spre 10 (din cauza ca avea minutzele vinetii). La doua ore de la nastere, dupa o scurta vizita in sectia de neonatologie eu si Ozzy ne intilneam pentru prima masa. Si de atunci, nu ne-am mai dezlipit unul de altul. Chestia asta mi-a placut enorm la Spitalul Municipal, iti aduc copilul imediat, ti-l lasa tot timpul cu tine. Toata lumea te incurajeaza sa-l alaptezi la sin, doar in cazuri de maxima urgenta (tipete neocontenite, mame foarte obosite) li se da copiilor putin lapte praf cu glucoza, asa, cu zgircenie, sa nu se obisnuiasca cu alt gust. Dupa ce puradelul revine la sentimente mai bune, asistentele vin si reincep tutorialul cu hranitul la sin. Chiar mi-a placut asta.

Si iata si primul film cu Ozzy Enjoy!

Am stat in spital doua zile, luni si marti, miercuri dimineata Babicu’ facea deja formalitatile de externare. Dar asta este o alta poveste pe care o scrie chiar el.

Share on Facebook

Imediat dupa consultul de la Urgenta, m-am schimbat in camasa de noapte, mi-au facut o ecografie si…mi-au cerut buletinul. Pe care nu il aveam, ca am plecat in graba. Luasem bagajul, mai putin actele mele, dosarul cu analize si telefonul. “Elementar, Joe!”.

“Doamna, cum puteti sa umblati fara buletin la dumnavoastra?”, m-a certat o asistenta de la Urgenta.

“L-am uitat acasa”, am scincit eu intre doua contractii.

“Il trecem pe necunoscut, sa stiti! Si protocolul spune sa chemam politia!”. A cazut cerul pe mine, eu nici zdravana nu prea pot sa comunic cu politia romana, dapai in travaliu.

“Il aduce cineva repede, sa stiti!”, am mai zis eu in timp ce ma duceau “sus”, adica in sala de nasteri a Spitalului Universitar unde, trai neneaca, am fost singura si am putut sa urlu in voie sub privirile binevoitoare ale doctorului si ale moasei. Lucrurile au inceput sa se precipite sau asa mi se parea mie din cauza contractiilor care erau chiar dureroase acum. Amintirile din aceste momente sunt cam invalmasite, asa ca nici macar n-o sa incerc sa le redau in ordine cronologica. Stiu doar ca oamenii astia doi stateau linga mine tot timpul si fie il monitorizau pe Ozzy, fie ma controlau pe mine. Si asteptau.

La un moment dat, moasa m-a pus sa-mi notez frecventa contractiilor care au fost in sfirsit regulate cind au ajuns sa fie la 3 minute. Pina atunci nici contractiile nu semanau intre ele (unele erau lungi, de un minut, doua, altele semi-contractii de citeva secunde), nici intervalul dintre ele nu era constant. Daca aveam in fata planseta aia de la cursul de Lamaze cu etapele travaliului o mincam toata. Imi notam constiincioasa minutele la care incepeau contractiile in telefonul Popovicii, in sectiunea mesaje. La un moment dat am iesit pe hol si am mai stat un pic cu Babicu’ si l-am pus sa-mi aduca un pix. Insa pina cind s-a dus el la masina si s-a intors eu trecusem deja la capitolul “impins”.

Contractiile erau acum chiar dureroase, iar eu am avut un moment de slabiciune in care m-am autoacuzat pentru ideile mele cu nasterea naturala. Doctorul a zimbit binevoitor cu privirea aia de “ti-am spus eu”. Dupa asta, m-am rezumat doar la ragetele mele de magar indurerat. Acuma, ce sa zic, durerile au fost destul de mari, dar nu insuportabile. Se aseamana foarte mult cu cele pe care le aveam la Red Man, dar care ma faceau sa iau 3 pastile la primele 3 minute numai sa scap de ele. Partea buna e ca in travaliu mai ai si pauze sa-ti mai tragi sufletul, partea proasta e ca inevitabil contractia revine si n-ai ce sa-i faci sa treaca. Odata ajunsa in punctul ala, trebuie sa impingi. Iar la capitolul asta am fost naroada rau. Cei doi ma tot incurajau, ma luau cu gluma, cu seriosul, eu incepeam sa imping, dar pe la jumatate mi se facea cam frica de durere si dadeam impinsul pe tipat. Stiu, e penibil ca intr-o nastere naturala sa ti se faca frica tocmai de impins, dar asa am facut. Intr-un final, mi-au facut perfuzie cu oxitocina si dupa inca doua contractii, Ozzy a reusit sa iasa. Nu prea pot sa descriu sentimentul pe care l-am avut cind l-am vazut si cind l-am simtit  pe  burta…

Tot ce v-am povestit aici a durat 4 ore, de la 11.00 pina la 14.07. Nu-i chiar asa rau, nu? Mai ales ca imediat dupa expulzie, toata durerea a disparut brusc. Si apoi chiar amintirea durerii, pentru ca daca de o infectie la masea de acum citiva ani pot sa ma pling si acum cu aceeasi intensitate, despre durerile nasterii pot sa va spun doar ca au fost suportabile.  Si ca toata experienta a fost una pozitiva. Totul s-a terminat cu o cusatura in punct romanesc traditional care ar face-o pe Udrea sa paleasca de invidie cu gentutele ei maramuresene cu tot!

Multumesc dr Gheorghe Gica si moasei Marcela pentru intelegere si rabdare!

PS: Ca tot suntem la capitolul asta, daca mai aud pe cineva injurind clasic “du-te in p..da ma-tii” il string eu cu miinile mele de git. Nimeni n-ar mai trebui sa se intoarca de acolo de unde a iesit totusi cu atita efort.

(va urma)

Share on Facebook

Ultima data cind accesam blogul asta, vineri mai exact, anuntam plecarea la parintii lui Babic. Reusisem, in  sfirsit, sa-mi fac bagajul de spital, dupa ce pentru fiecare zi in care nu era facut incasam un bobirnac de la Babic conform unui pact anterior. Cu toate astea, am decis amindoi sa-l lasam acasa, convinsi fiind ca: 1. nu prea are cum sa se intimple inca, 2. daca se intimpla, oricum ajungem in Bucuresti, la spital. Asa ca am plecat cu un bagaj minim si cu catelul.

Toate bune si frumoase, am fost noaptea la slujba de Inviere si apoi la niste prieteni sa producem niste cozonac. Mama lui Babic nu facuse, a mea era departe cu cozonac cu tot, iar in mine parca daduse strechea, nu concepeam sa nu maninc atunci o felie de cozonac. Tot universul incepea si se termina cu  acest produs, as fi fost in stare sa ma alatur gastii de cersetori de la biserica numai sa capat si eu. Din fericire, nu a fost cazul.

A doua zi, mare masa in familie, apoi un picnic intre prieteni. Si mai mult cozonac. (A fost unicul meu exces de la masa de Pasti, n-am avut ce sa fac). Mare veselie pe Nero care a avut de distrat doi copii energici (nepoatele nostre de 5 si respectiv 1 an jumate), apoi s-a distrat el cu niste pisici si pui de gaina. O zi reusita. Ne-am culcat pe la miezul noptii, iar pe la 3 juma, 4, ce sa vezi.

“Trezeste-te, curge ceva!”

“Ce?”, ma intreaba Babicu’.

“Pai cred ca mi s-a rupt apa, ca nu obisnuiesc sa fac pe mine!”, incerc eu un spirit.

Dupa citeva drumuri la baie si un intrat rapid pe net, ajungem amindoi la concluzia ca a fost dopul de mucus si ca mai este timp, nu trebuie sa ne panicam. Din contra, ar fi bine sa ne continuam somnul. L-as fi continuat, daca as fi putut, numai ca la putin timp au inceput contractiile. Timid, dar sesizabile. Drept care, am schimbat amindoi diagnosticul in “travaliu fals” , ca in ala normal cica nu dor de la inceput si sint si rare, si regulate, asa scrie la carte. Am incercat din nou sa dormim. Cred ca am reusit doar de vreo citeva ori sa atipesc, apoi contractiile, desi tot neregulate au devenit cam dureroase pentru gustul meu.

Pe la 8.00 am plecat din Costesti, la 9.00 eram acasa. Reintilnire scurta cu Popovii care nu stiau ce sa mai creada. Am facut un dus rapid, m-am schimbat, am insfacat bagajul. Babicu’ l-a sunat pe doctor. Pe la 11.00 eram la spital, aveam dilatatie 4. (va urma).

Share on Facebook