De la Rezervatia de caprioare Zetea (Odorheiul Secuiesc).

Share on Facebook

Nici macar nu a incercat sa mute sania. Nici un pic de vointa, curiozitate, ambitie, nimic. Practic, nu-i nici o diferenta intre poza si film. A, ba da, Ozzy care rascolea zapada cu o bagheta Hello Kitty (don’t ask!)

Share on Facebook

Da, ati inteles bine, am inceput orele de engleza. Am fost la prima lectie demonstrativa, la learnwithmusic.ro (multumim Nicol pentru pont).

Bineinteles, totul e in joaca, dansat, cintat, zdranganit, uitat pe carti, cu o profesoara care coordoneaza totul si le spune cuvintele alternativ romana-engleza. Da, stiu, el nu vorbeste nici romana, dar nu conteaza, sper din tot sufletul ca pina o sa inceapa sa se exprime complet, engleza o sa-i fie mai de folos!

La inceput, pina au venit toti copiii (vreo 8 in total) s-au uitat pe niste carti.

Profa: Car

Ozzy: Vuvu

Profa: Trunck

Dar asta nu a fost de ajuns, pina la sfirsit invatase deja expresia. La ultimul cintec,  profa nici n-a mai apucat sa se ridice sa se duca dupa cutie, a zis doar “let’s clean up” si Ozonu’ a inceput sa boceasca de mama focului, uitindu-se la mine cu ochii in lacrimi si cu o privire de genu’ “fa ceva mama, sa impiedicam aceasta ordine!”.

V-am zis e cu distractie, acum depinde doar cine se distreaza mai mult : parintele sau copilul! De data asta a fost 1-0 pentru mine!

Mai mergem si lunea viitoare la inca o lectie, iar apoi din ianuarie o sa-i fac un abonament de 10 sedinte.

Pretul pentru sedinta – 30 ron, pret abonament 250 ron.

PS: Pun diseara si un film, am uitat sa-l descarc (logistica ma omoara)!

“Let’s clean up” face

Share on Facebook

Nu e un loc de joaca, cel putin nu era pina cind nu s-au adunat 4 copii si cu jucariile lor si au inceput sa se alerge si sa tipe! La presiunea indirecta a piticilor, Alex (patronul) a promis solemn ca daca se extinde va face si un loc de joaca. Asa mi-a venit ideea unei campanii pe care am putea sa o pornim impreuna care sa aiba drept scop aparitia locurilor de joaca in circiumi: mergi cu copilul si cu o sacosa de jucarii, le rastorni in mijlocului restaurantului/ barului si astepti sa se sesizeze cei in cauza. Daca nu o fac, mai chemi niste prieteni!

Revenind, Pilot Pizza e un loc unde se maninca extraordinar de bine si pe care vi-l recomand cu caldura. Puteti minca pizza, paste si alte feluri mai autohtone. Noi am fost acolo de 1 decembrie si am stat citeva ore bune ca, na, ce sa faci acasa de 1 decembrie. Am mincat (parte in parte cu feciorul) bruschete si niste paste absolut dementiale, fierte al dente (urasc pastele fierte mult!) cu pesto (facut in casa circiuma), alune de padure si parmezan.

Iata si citeva poze de la incursiune:

1. Parinti responsabili si copilul lor

2. Lectia de citire ( incepem cu notiuni esentiale, in curind si in engleza):

3. Lectia de matematica cu profesor Remus

4. Ora de redecorat locatia (unii ar numi asta devastare)

5. Socializare (sau momentul cind parintii erau recunoscatori stelelor care au adunat mai multi copii sub acelasi acoperis. Nu la fel au gindit si cei fara copii, dar hei, nu fiti egoisti, voi aveti toate serile din lume numai pentru voi!).

6. Vitrina, ultima frontiera (da, poza a fost facuta de afara)

Share on Facebook

Am inceput seria recenziilor locurilor de joaca indoor. De fapt, nu numai locuri de joaca si a tuturor locurilor in care mergem cu copilul…special pentru el. Mi-ar placea sa descopar cit mai multe locuri, cafenele, restaurante in care nu se fumeaza si in care sa existe si un loc de joaca pentru copii. Asa, sa fie toata lumea fericita: copii ca au ce face, parintii se amagesc cu un dram de  normalitate libertate de simbata seara.

Pina una alta, am fost la Happy Planet, un loc de joaca mare, chiar foarte mare pe linga Cora Pantelimon. Cuvintul care ar descrie cel mai bine atmosfera ar fi – haos. Un haos vesel, e drept si plin de energie. Daca s-ar gasi o metoda sa se capteze toata energia asta emanata de copii, mai ales in spatii inchise, cred ca am reusi sa scadem facturile la intretinere din orase.

De cum am intrat, Ozzy a zbughit-o la jucarii, noi ne plimbam prin jurul lui. Exista si supraveghetoare angajate sa mentina o orarecare ordine si siguranta printre jucatori, insa va dati seama cit e de usor sa fie depasite de situatie. Locatia e ok, au tobogan gonflabil, balansoar, un carusel, bazin cu bile, jucarii de constructie, un loc de catarat.

Share on Facebook

Trepidam sa ajung la tirg si nu oricum ci in mod absolut egoist, SINGURA. Fara copil ca sa se plictiseasca dupa prima jumatate de ora si fara Babic care, chiar daca ar fi facut eforturi supraomenesti tot n-ar fi rezistat cit sunt eu in stare sa rezist intr-o incapere (uriasa) cu carti.

Asadar, mi-am asigurat terenul. Totusi, mai trebuia sa-mi iau citeva masuri de precautie contra mie insami, mai exact impotriva vinatorului feroce de carti care traieste latent in interiorul meu. In primul rind, nu mi-am luat ochelarii, sa nu vad prea bine toate detaliile, in al doilea rind, nu mi-am luat prea multi bani la mine. Vestea buna e ca vad foarte bine de aproape, ceea ce a fost destul. Si, nu stiu cum (vai, oare cum s-a intimplat) am avut cardul la mine. Si timp.

Am stat 4 ore printre standuri, am rasfoit, mirosit, citit, cumpatat, cumparat. Singurul moment dificil a fost ca inaintam din ce in ce mai greu din cauza greutatii cartilor. Dar s-a rezolvat si asta: niste oameni draguti de la un stand cu jocuri m-au vazut cocosata si indirjita si mi-au propus sa-mi las sacosele acolo pina termin de vizitat. Zis si facut: am lasat cumparaturile, mi-am lasat si geaca si cu forte proaspete am plecat la vinatoare din nou.

Nu pot sa zic ca am vizitat toate standurile, intr-un final a cedat cardul! Daaar, sa va zic ce mi-a placut:

- oferta de carti pentru copii e absolut minunata. Am descoperit cu bucurie ca cei de la editura Art (care mie imi plac in mod deosebit)  aveau multe carti intre 8 si 15 ron, adica mult mai ieftine decit de obicei. Am luat de aici “Piticut, zis si Cinabru” de ETA Hoffmann, o carte pe care o aveam, in format mare si foarte jerpelit de trecerea timpului. Si pe care o iubesc. Asa ca din prea multa dragoste, am cumparat-o din nou.

Si tot la acelasi capitolul, am descoperit o editura despre care nu auzisem pina acum – Editura Prut cu niste carti foarte frumoase, mai ales pentru cei mici, mici. De la ei am luat bestsellerul numit “Elefantelul”, o carte in forma de elefant, cu urechi de cauciuc, pentru ca, da, ati ghicit, trecem prin perioada “elefanti”. 15 ron.

-  La Polirom, a fost delir, multe, multe carti la 9 ron. Am achizitionat  7.  Si as mai fi luat, dar nu mai aveam cum sa le car. Si, desi nu era redusa, mi-am luat si “Insula” de Aldous Huxley, dar, na, cine-i poate rezista?

- Si cei de la Paralela 45 au inteles ca reducerea trebuie sa fie consistenta ca sa merite numele asta. Mi-am luat 2 carti de John Updike,  o, da sf. Si inca doua pentru ca mi-au placut titlurile: “Copilul 44″ si “33 de clipe de fericire”.

- La Humanitas, nu m-au impresionat reducerile prea mult. Si nici oferta, au mizat mult pe autori romani, destepti, consacrati (intelegeti voi- Cartarescu, Plesu, Liiceanu, etc). Stiu ca o sa va dezamagesc crunt zicindu-va asta, dar nu sunt o intelectuala rafinata. Asa ca de la ei am ales “Istoria calvitiei mele” de Arnon Grunberg, “Simbata cind vine Sambo” si “Cartea lui Mos Oposum despre pisicile poznase”.

Prada a fost bogata, pe linga cartile mele, am mai luat citeva supriza, cadouri, etc, ma intelegeti ca nu pot sa va povestesc despre ele. In concluzie, am luat carti de toti banii, nu mai am nici un ban pentru banane pentru ala micu’!

Share on Facebook

Duminica, am vrut sa ne ducem la “Apolodor”, cu Ada Milea, Dorina Chiriac si Radu Banzaru la Green Hours. Numai ca ne-am trezit atit de tirziu, incit si normal ca nu mai erau bilete. Cica o sa mai fie pe la mijlocul lui decembrie, sper sa fiu mai vigilenta (ah, mereu sper asta!).

Asa ca in lipsa de program artistic, am ajuns la Circ, la invitatia unui prieten. Nu prea am sarit in sus de bucurie, nu-mi place la circ. Urasc clovnii, iar amintirile mele despre circ sunt dintr-o singura vizita facuta tare demult, in copilarie. Era cald, elefantul a facut pisu pe scena si mirosea foarte urit. Poate parea putin, dar pentru mine a fost destul incit sa nu mai calc pe acolo 25 de ani!

Dar vremurile se mai schimba, iar sentimentele contradictorii privind existenta clovnilor si viata dura a animalelor de circ ajung sa paleasca in fata perspectivei de a bucura copilul. Asa ca ne-am dus, iar Tudor a fost mai mult decit incintat de spectacol, de lumini, de culori si de animale, clar. Si desi spectacolul a durat vreo 2 ore, a rezistat pina la final. Intre fiecare numar de acrobatie/ dresaj aveau loc niste momente de variete a unor trupe care concurau pentru premiul Simpatia (publicul voteaza). Astea erau momentele cind Tudor se intorcea la titza lui. Variete? Da, dreapta, stinga, dreapta, stinga. Apareau apoi focile, leii, elefantul – suflam usurata, dresorul principal imi dadea o mica pauza. Variete, din nou? Nici o problema. La sfirsit, am fost ferm convinsa ca eu merit premiul Simpatia, sincer.

Una peste alta, nu a fost rau. Desi era intr-adevar tot foarte cald, elefantul s-a abtinut de data asta. Si nu mirosea nimic urit. Si infuzia de clovni a fost minima: un singur  un numar. Nu pot spune ca va recomand neaparat, dar poate functiona ca un plan de rezerva!

Share on Facebook

Unul dintre motivele pentru care sunt atit de mindra de copilul meu e ca e usor de calatorit cu el. Se adapteaza imediat, nu protesteaza, merge cu grupul.

De exemplu, drumul de intoarcere din Viborg a fost cam lung. Am plecat din campus dimineata, la 11.00, cu toate bagajele. Le-am lasat la gara, pentru ca aveam autobuzele la ora 14.30. Asa ca pina la ora aia, ne-am plimbat prin oras. Copilul a mincat de dimineata, apoi s-a culcat (in oras, in gara).

Cind ne-am suit in primul autobuz, s-a trezit. Si-a luat prinzul. Un sandvis, niste biscuiti, o banana.

Am schimbat autobuzul, am ajuns la aeroport, pe la 17.00. I-am mai luat ceva de mincare, apoi am descoperit un loc de joaca, unde a stat cuminte pina s-au afisat detaliile zborului.

L-am schimbat de scutec tot in aeroport, e amuzant ca deja recunoaste camerele speciale. Apoi ne-am suit in primul avion. A mincat cina (pe care si-a procurat-o singur, de altfel. Eu eram gata sa-i cedez portia mea, cind el a intins mina, hotarit, spre stewardesa care i-a dat si lui o portie), ne-am uitat la desene. In al doilea avion, a dormit. S-a trezit si n-a fost deloc mirat cind l-am urcat iar in masina.

Acasa am ajuns la 00.30, de culcat s-a culcat la la 2 noaptea, zimbind bucuros ca i-a regasit pe tata, Nero si nu in ultimul rind,  jucariile preferate. Prin urmare, o zi pe drumuri, copilul rezista.

Share on Facebook

Am revenit. Nu pot sa zic ca sunt cel mai fericit om ca am revenit, dar am facut-o totusi!

Asa cum probabil ati observat, bloggingul din Viborg a fost inexistent din motive mai mult sau mai putin intemeiate. In primul rind, cursul a fost intensiv, stateam acolo de la 9 dimineata la 6 seara cu o pauza de masa de o ora. Exercitii, scris, citit, feedback, ce mai, la sfirsitul zilei eram rupta. Mergeam la camera si ii luam pe pitic si pe bunica lui la plimbarea de seara. Citeodata mergeam la supermarket, citeodata doar plimbare. Veneam, mincam si ne culcam. Rareori ne-am mai uitat la vreun film sau am citit ceva. Ozzy era si el obosit pentru ca mama il plimba muuult in timpul zilei, asa nu prea am apucat trezi ora 22.00.

In plus, in camera nu aveam internet, asa ca singura optiune ar fi fost sa scriu seara si sa public dimineata. Prea dificil.

Insa mi-am notat citeva chestii pe care am simtit impulsul sa vi le impartasesc:

1. “Everything you will hear at this workshop is just my opinion. Yours is even more important than mine”. Asa si-a inceput profa cursul. Nu sunt niste vorbe goale, e o atitudine. O atitudine pozitiva, incurajatoare, plina de optimism pe care am regasit-o in multe alte situatii acolo. (Erau si vreo 2 gradinite pe acolo, nu intelegeam ce spuneau educatoarele care mai mult zimbeau, dar am avut sentimentul ca mesajul era acelasi, indiferent de activitati. I-am vazut intr-o zi pe copii, afara, pictind, iar in alta zi, tot afara, dansind cu totii pe melodii alese de fiecare dintre ei, pe rind. O atitudine care are un singur scop – acela de a-ti da tuturor incredere in fortele proprii, in a face ceea ce crezi tu ca ti se potriveste, ca vrei, ca poti, ca-ti place, etc. M-am gindit ca daca as avea puterea necesara, i-as pune pe profii din Romania sa-si inceapa asa orele, sa inlocuiasca rugaciunea sau imnul sau ce s-o mai zice inainte de ore cu 2 propozitii (nu mai mult) prin care sa le insufle copiilor sentimentul ca pot, ca e bine, ca vor reusi, ca ceea ce cred si simt ei e cel mai important din lume. Din pacate, chiar in avionul de intoarcere am auzit (fara sa vreau) o conversatie care mi-a amintit de atmosfera (generala, exista si exceptii, sunt sigura) din scolile romanesti. Erau in spatele meu o mama care se plingea alteia cum invatatoarea i-a rupt in fata copilului ei albumul de lucru manual (ceva cu frunze, parca), pentru ca nu era ceea ce a cerut ea.WTF! Destul de traumatizant cit sa-mi promit ca-l vom trimite pe Ozzy la scoala in alta tara, cit de repede vom putea.

Si inca un subpunct – nu e nepoliticos sa maninci, sa te duci la baie, sa te descalti in timpul orei. Dimpotriva, ideea e sa te simti cit mai bine, confortabil, relaxat, deschis…Ciudat, nu?

2. Oamenii sunt veseli, relaxati. Iti zimbesc. Asa da soc. Mi-am amintit ca mai demult mergeam odata pe o strada in Bucuresti si zimbeam (nu mai stiu motivul, nici macar nu-mi dadeam seama ca zimbesc). La care un necunoscut ma vede si mi-o trinteste: “Rizi ca proasta!”. Sau ca nebuna, cine stie…

3. Totul e curat: aerul, strazile, lacurile, apa de la robinet, spatiile verzi. Din pricina aerului (cred), Ozzy mai ca ne-a mincat si urechile si s-a mai ingrasat, e mai greutz(l-am cintarit in aeroport, pe un cintar de bagaje). Abia astept sa-i zic pediatrei ca nu titza, ci tzara e de vina! Si am mai fost socata cind am vazut primul coleg care a baut apa de la robinet fara nici un stres. Primul impuls a fost sa tip un NOOO, apoi mi-am amintit ca e alta tara, apoi m-am gindit. “Baiete, daca vii in Bucuresti, sa nu faci asta niciodata, ca esti terminat!”

Gata, nu mai pot sa mai scriu acum, ma deprim.

Share on Facebook

Popovica l-a invatat pe Ozzy sa faca cu ochiul:

Share on Facebook