In week-end am facut asa: simbata, am stat sechestrati in casa, cu aerul conditionat in brate, iar duminica ne-am trezit de dimineata si am fugit la munte. La cel mai apropiat munte, cu drum neaglomerat, Olanesti, leaganul vacantelor lui Babic-copil. Am mincat, ne-am plimbat prin zona, Babic a incercat sa bea din cele mai puturoase si coclite izvoare binefacatoare. Asa e el, prefera izvorul madlenei.
Era cit pe ce sa ramina cu apa nebauta (dupa ce, saracu’ si-a cumparat si bidon de plastic regulamentar), pentru ca la Olanesti s-au introdus cartelele magnetice cu acces la izvor. Pe scurt, te duci la medic, el te consulta si iti prescrie izvorul, tu platesti si iti iei cartela cu acces la apa. Toate bune si frumoase pina aici, dar de ce sa nu inventam si o metoda de a le lua banii si turistilor masochisti? De ce sa nu avem o taxa pe gura de apa? Un bilet de-o zi cu acces nelimitat la sulfuri? De ce sa nu vinzi apa aia si unuia care pica la Olanesti pe duminica dupa-amiaza, nu are de gind sa se duca la doctor si nici sa se vindece de ceva? Ci doar e curios sa vada ce gust are un izvor care-i lasa gura…apa. Pina la urma, datorita numeroaselor traininguri de negociere i-a convins pe paznici sa-l lase sa-si faca damblaua.
Si am plecat bucurosi in padure, sa facem un minitraseu pina la Piatra Scrisa, un alt obiectiv turistic bifat de copilul Babic.
Nu vi se pare, chiar am filmat invers! 
Loading ...