La prima ei vizita, mi-a zis pediatra sa nu-l tin pe Ozzy mai mult de 15 min la o titza. Ca cica atit ii trebuie unui bebelus sa goleasca sinul. Ce depaseste e distractie, nu munca. Eu, ascultatoare am inceput sa-mi iau telefonul linga mine sa stau cu ochii pe ceas, sa cronometrez copilul. Dupa citeva zile mi-am dat seama cit de tare ma stresa toata treaba. Zici ca eram la munca: “Joe, ai 15 minute sa faci nu stiu ce prezentare”, “Joe, in 15 min avem sedinta”. What the fuck! Asa ca am renuntat de urgenta la acest sistem si am revenit la free style-ul nostru: alaptat la cerere si de durata incerta (sincera sa fiu nu cred ca depasim cu mult cele 15-20 de minute, dar macar nu mai sint asa stresata). Tot ce incerc sa fac e sa nu mai adorm in timpul procesului, pentru ca trebuie sa va impartasesc asta e una dintre placerile recent descoperite.
Asa ca dupa ce ma conversez ce ma conversez cu Ozzy pina cind il apuca picotitul, ma apuc de citit. In numai trei zile, am terminat “In numele porcului” de Pablo Tusset, un roman politist despre o crima oribila la un abator dintr-un sat spaniol. Sfirsitul m-a cam dezamagit, ma asteptam la ceva mai tare, dar in rest cartea a fost buna. V-o recomand.
e cel mai fain somn.
si e pacat sa nu profiti de el
Profit, ca nu pot sa-i rezist. Mi-ar trebui o vointa supraomeneasca!