Exista acum un curent de crestere a copiilor in stilul hippie-eco, cu alte cuvinte mai putina stiinta si tehnologie, mai multa apropiere de parinte. Se numeste attachment parenting. Si curentul asta are citeva principii cu care sint mai mult sau mai putin de acord. De exemplu, daca sunt 100% pentru alaptatul exclusiv, nu pot spune acelasi lucru despre utilizarea scutecelor refolosibile. Imi pare sincer rau pentru lipsa mea de sensibilitate, dar ma gindesc ca a renunta acum la pampersul lui Ozzy in favoarea unui scutec din material e ca si cum as renunta eu la mighty OB pentru o improvizatie de bumbac din secolul 18. No way! Scuza-ma, doamna planeta va trebui sa ne suporti asa, poluanti cum sintem!.
Revenind, mai exista un indemn, acela de a-ti purta bebelusul cit mai aproape de corp, in esarfa. Sint de acord si cu asta, am devenit fan sling din primul moment. Insa asta nu inseamna ca nu voi folosi si caruciorul in anumite momente, de exemplu cind vom iesi noi la o terasa, cind vom sta mai mult pe afara si cind un loc in carucior poate fi un picut mai comod. Dupa cum puteti observa, sint plina de echilibru, bun simt, masura si maturitate in deciziile care-l privesc pe Ozzica! Haha!
Tocmai din acest motiv, un lucru cu care nu prea eram de acord (observati ca am folosit timpul trecut) era co-sleeping-ul, mai pe romaneste dormitul copilului in pat cu parintii. Stam in aceeasi camera, dar nu in acealasi pat. Insa Ozzy nu este de aceeasi parere si isi concentreaza toata energia lui de pitic in a se impotrivi dormitului in patutul propriu. Poate sa fie hranit, imbaiat, obosit, adormit cind il punem in patul lui incepe scandalul. Se stringe, se schimonoseste, se crispeaza, se incrunta, tipa ca din gura de sarpe. Zici ca l-am asezat pe plita incinsa. Initial, credeam amindoi ca il doare burta, ca are colici sau mai stiu eu ce. Dar cum se face ca toate acestea dispar ca prin minune cind Ozzy aterizeaza in patul nostru, intre noi 2? Este a doua noapte in care ne demonstreaza clar ca tot ce isi doreste este un locusor intre parintii lui si atit. Ca odata ajuns in patul cel mare e cel mai fericit copil care se cufunda in cel mai odihnitor somn. Si cum il pot parintii lui refuza cind se vad pusi intre a alege intre o noapte alba plina de scirtiituri, curse prin casa, invocarea “poetului-nepereche” si a capodoperei lui trunchiate si 9 ore de somn linistit cu maxim o pauza de mincare, asa cum a fost azinoapte?
Ce conteaza ca dormim 4 intr-un pat si ca aratam ca o familie de refugiati albanezi? O familie odihnita e o familie fericita! 
Mi-o placut textul asta. Your choice cu dormitul la comun. Si Ioana cam se preface cu dureri in ultimul timp ca sa doarma cu noi sau macar sa vina cineva sa o tina pe canapea in brate. Dar sunt sigur ca o face perfect constienta.
subscriu! o familie fericita cu un bebe si mai fericit
) si din proprie experienta iti spun ca peste cateva luni o sa doarma linistit in patutul lui. Pana la 5 luni am dormit cu Leeloo, iar intr-o noapte am pus-o pur si simplu in patul ei si de atunci doarme la fel de fericita intre zabrelele ei 
)