Ozzy a inceput de saptamina trecuta lectiile de inot la domiciliu. Doamna Zenovia e moasa la Filantropia, iar eu am aflat de ea de la prietenele Osman si Tir care au apelat la serviciile ei pe cind eu nici nu ma gindeam prea serios la un copil. Dar vremurile se mai schimba, asa ca acum mi-a venit mie rindul sa am emotii cind e pustiul la apa si sa-l filmez. Urmariti, asadar la citeva minute din programul Zeno, masaj si inot care in total dureaza o ora jumatate si care garanteaza un pusti care doarme bustean. Cel putin in seara cu pricina. 
Archive for April, 2010
Ozzy, in “programul Zeno”
April 30th, 2010
{ 8 Comments }
Titze si carti
April 29th, 2010
{ 2 Comments }
La prima ei vizita, mi-a zis pediatra sa nu-l tin pe Ozzy mai mult de 15 min la o titza. Ca cica atit ii trebuie unui bebelus sa goleasca sinul. Ce depaseste e distractie, nu munca. Eu, ascultatoare am inceput sa-mi iau telefonul linga mine sa stau cu ochii pe ceas, sa cronometrez copilul. Dupa citeva zile mi-am dat seama cit de tare ma stresa toata treaba. Zici ca eram la munca: “Joe, ai 15 minute sa faci nu stiu ce prezentare”, “Joe, in 15 min avem sedinta”. What the fuck! Asa ca am renuntat de urgenta la acest sistem si am revenit la free style-ul nostru: alaptat la cerere si de durata incerta (sincera sa fiu nu cred ca depasim cu mult cele 15-20 de minute, dar macar nu mai sint asa stresata). Tot ce incerc sa fac e sa nu mai adorm in timpul procesului, pentru ca trebuie sa va impartasesc asta e una dintre placerile recent descoperite.
Asa ca dupa ce ma conversez ce ma conversez cu Ozzy pina cind il apuca picotitul, ma apuc de citit. In numai trei zile, am terminat “In numele porcului” de Pablo Tusset, un roman politist despre o crima oribila la un abator dintr-un sat spaniol. Sfirsitul m-a cam dezamagit, ma asteptam la ceva mai tare, dar in rest cartea a fost buna. V-o recomand.
Soarele de pe strada noastra
April 27th, 2010
{ No Comments }
Cu vremea asta asa de frumoasa nu stiu cind o sa mai apuc sa scriu pe blog. Azi am stat 2 ore in parc, ne-am bucurat de soare, de aer, de copaci, de prieteni, ne-am plimbat, am dormit (unii dintre noi). Miine il luam si pe Nero cu noi, sa guste si el din viata frumoasa! Asa ca…revenim cu un post mai lung la prima ploaie!
Zile obisnuite aveti voi!
April 26th, 2010
{ 4 Comments }
Ce bine ca nu sint vreo vedeta. Pentru ca daca as fi fost, as fi avut mari sanse sa fiu intrebata de vreun reporter destept “Cum arata o zi obisnuita din viata dumneavoastra?”. Si m-as fi enervat groaznic si i-as fi rupt capul. Nu exista asa ceva sau, mai exact, nu MAI exista asa ceva. Dintre ultimele 21 de zile asa, nici una nu a semanat cu cealalta si mai ales niciuna nu ar merita eticheta de obisnuita.
Ieri, Ozzy a dormit foarte putin. Nu stiu ce a avut, a fost cu fundul in sus de dimineata. Ba minca, ba atipea, ba se trezea. Facea ochii cit cepele, dadea un ocol cu privirea apoi ajungea repede la concluzia ca nu e nimic nou imprejurul lui si se supara. Pe casa, pe noi, pe situatie. Mai tacea un pic cit sa auda un pic dintr-un cintec improvizat si apoi iar isi exprima nemultumirea. Parca s-ar fi hotarit sa incerce toate genurile de plins intr-o singura zi. Ei bine, cum ar putea fi ziua asta obisnuita?
L-am scos afara si a continuat sa plinga un pic si in parc. Pina acum nu s-a mai intimplat. Cum ar putea fi ziua asta obisnuita?
Miercuri a inceput lectiile de inot. Cum ar putea fi ziua aia obisnuita?
Ieri s-a murdarit de lapte pe toata fata. Amuzant si neobisnuit.
N-am mai mincat la aceeasi masa cu Babic de vreo 2 saptamini. Ce e obisnuit in asta?
Azi e ultima zi de concediu a lui Babic. Cele 3 saptamini au zburat neobisnuit de repede.
Anul asta am vazut tot campionatul mondial de snooker. Am fost o victima colaterala neobisnuita.
Nimic din ce mi se intimpla nu mai e obisnuit, va jur.
4 in patul cel maaare!
April 20th, 2010
{ 2 Comments }
Exista acum un curent de crestere a copiilor in stilul hippie-eco, cu alte cuvinte mai putina stiinta si tehnologie, mai multa apropiere de parinte. Se numeste attachment parenting. Si curentul asta are citeva principii cu care sint mai mult sau mai putin de acord. De exemplu, daca sunt 100% pentru alaptatul exclusiv, nu pot spune acelasi lucru despre utilizarea scutecelor refolosibile. Imi pare sincer rau pentru lipsa mea de sensibilitate, dar ma gindesc ca a renunta acum la pampersul lui Ozzy in favoarea unui scutec din material e ca si cum as renunta eu la mighty OB pentru o improvizatie de bumbac din secolul 18. No way! Scuza-ma, doamna planeta va trebui sa ne suporti asa, poluanti cum sintem!.
Revenind, mai exista un indemn, acela de a-ti purta bebelusul cit mai aproape de corp, in esarfa. Sint de acord si cu asta, am devenit fan sling din primul moment. Insa asta nu inseamna ca nu voi folosi si caruciorul in anumite momente, de exemplu cind vom iesi noi la o terasa, cind vom sta mai mult pe afara si cind un loc in carucior poate fi un picut mai comod. Dupa cum puteti observa, sint plina de echilibru, bun simt, masura si maturitate in deciziile care-l privesc pe Ozzica! Haha!
Tocmai din acest motiv, un lucru cu care nu prea eram de acord (observati ca am folosit timpul trecut) era co-sleeping-ul, mai pe romaneste dormitul copilului in pat cu parintii. Stam in aceeasi camera, dar nu in acealasi pat. Insa Ozzy nu este de aceeasi parere si isi concentreaza toata energia lui de pitic in a se impotrivi dormitului in patutul propriu. Poate sa fie hranit, imbaiat, obosit, adormit cind il punem in patul lui incepe scandalul. Se stringe, se schimonoseste, se crispeaza, se incrunta, tipa ca din gura de sarpe. Zici ca l-am asezat pe plita incinsa. Initial, credeam amindoi ca il doare burta, ca are colici sau mai stiu eu ce. Dar cum se face ca toate acestea dispar ca prin minune cind Ozzy aterizeaza in patul nostru, intre noi 2? Este a doua noapte in care ne demonstreaza clar ca tot ce isi doreste este un locusor intre parintii lui si atit. Ca odata ajuns in patul cel mare e cel mai fericit copil care se cufunda in cel mai odihnitor somn. Si cum il pot parintii lui refuza cind se vad pusi intre a alege intre o noapte alba plina de scirtiituri, curse prin casa, invocarea “poetului-nepereche” si a capodoperei lui trunchiate si 9 ore de somn linistit cu maxim o pauza de mincare, asa cum a fost azinoapte?
Ce conteaza ca dormim 4 intr-un pat si ca aratam ca o familie de refugiati albanezi? O familie odihnita e o familie fericita!
Prima plimbare
April 20th, 2010
{ 2 Comments }
Nedumerire
April 16th, 2010
{ 4 Comments }
Daca nu am voie sa maninc ceapa, usturoi si condimente puternice pentru ca schimba gustul laptelui asta inseamna ca daca maninc scortisoara la greu voi produce Scortilapte? Si daca bag si martipan fac Martilapte? N-ar fi tare? Sa am intr-o titza Scortilapte si in alta Martilapte? Hahaha!
La categoria grea
April 15th, 2010
{ 7 Comments }
S-a dus magia primelor zile cind Ozzy adormea imediat ce termina de mincat. Acum vrea actiune! Si daca la partea cu mincatul, e baiat cuminte si maninca tot, ba ar mai vrea si in plus, la capitolul somn se afla in negocieri dure si cu mine si cu ta’su.
Pina acum, am descoperit ca:
- stiu extrem de putine cintece pentru copii si alea ca vai de ele. Trebuie sa inventez mereu ceva, iar rezultatele depasesc orice imaginatie (si nu in sensul bun, credeti-ma)
- cint foarte, foarte prost, n-am voce absolut deloc, iar zimbetul care apare din cind in cind pe chipul lui Ozzy se poate datora si acestui fapt
- singura melodie care a functionat pina acum a fost o combinatie disperata intre “Se legana pe o pinza de paianjen” si “O, brad frumos!” (da, am “atacat” si colindele)
- “Scrisoarea a III- a”, spusa/cintata de ta’su cu fiecare ocazie nu reuseste sa-i strineasca interesul decit daca are accente rock. In stilul asta, o sa creada ca Eminescu avea si trupa.
Aseara, am avut o tura usoara, l-am culcat pe la 12.00 noaptea, s-a mai trezit pe la 3.00 a mincat si apoi dimineata, la 7.00 si apoi la 11.00. Ei, si de la 11.00 la 15.00 am cintat cu totii! Have a break, have a KitKat!
Milky playlist
April 14th, 2010
{ 4 Comments }
Se intimpla ceva ciudat…in timp ce alaptez in cap mi se pornesc diverse melodii, exact ca-n Ally McBeal. Azinoapte, am cintat cu cei de la Manic Street Preacher – If you tolarate this. (Mai ales refrenul, ca nu stiu chiar tot cintecul). Tare, clar, imposibil de ignorat, again and again timp de o ora. Asa ca ascultati-l, sa va intre si voua in cap!
Dimineata, ma transformasem intr-o Edith Piaf cu sinii dezgoliti care cinta “Non, je ne regrette rien”. Faza e ca mi se pare ca Ozzy aude si chiar ii place asta. Acuma, serios, o iau razna de tot?
Inmatricularea!
April 13th, 2010
{ 1 Comment }
Cea mai mare aberatie pe care am intilnit-o e sistemul birocratic din frumoasa noastra tara. Pentru “inmatricularea“ lui Tudor am avut nevoie de 2 acte: buletinul mamei si certificatul de nastere al mamei. De ce si certificat…nu-mi pot explica. Ce stiu eu e ca buletinul unei persoane il obtii prin intermediul certificatului de nastere, cu alte cuvinte ca in matematica daca A>B si B>C atunci si A>C. Prin urmare, nu vad de ce as mai avea nevoie de certificat. Trecem peste aceste mici amanunte si mergem pe firul epic. La Inregistrari in Spitalul Municipal e o domnita, cam grasa de altfel, care are program de la 9-11:30. Nu va imaginati ca o si gasiti in acest interval, oamenii mai au nevoie de pauza de tigara, de masa si de alte pauze fiziologice. Dupa o mica discutie cu doamna, aflu detaliile protocolului de inregistrare a numitului Tudor Cirstea si ma pregatesc sufleteste pentru a doua zi. Daca la momentul nasterii nu aveam asupra noastra buletinul mamei acum nu posedam nici certificatul de nastere. Dupa multe cautari pe acasa si dat telefoane la Galati certificatul este gasit in posesia Popovicii (stringatoare si ordonata) si imi parvine undeva pe la 9 dimineata cu cursa charter (maxi-taxi) via Galati- Bucuresti. Ajung din nou la domnita din spital si dupa 5 minute de completat foi plec spre Primaria sectorului 5 . Aici, dupa ce ma ia in primire o alta domnita de la paza si protectie care, la prima impresie, a fost destul de politicoasa ma asez la coada la Nasteri. Ciudata primarie, pe partea dreapta a coridorului sunt Nasterile iar pe partea stinga sunt Decese si Nunti. Ma scarpin in cap si ma gindesc ce pile are domnita “paza si protectie” la Doamne, Doamne. Are tot ce-si doreste un om. Dupa alte 5 minute, intru cu hirtia si spun sus si tare ca am venit la “ inmatriculare “ . Mi se raspunde cu un” Mda…Nu sunteti casatoriti asa ca uite foaia asta pe care trebuie sa o completati. Era pur si simplu o foaie A 4 pe care puteam sa o scot de pe net si sa nu mai fac drumul degeaba. Ma intorc la spital completez foicica in care era specificat ca pustiul Tudor v-a purta numele de Cirstea. O semnez si eu si Popov, trec pe la domnita grasuta si imi pune o stampila. Eu ramin putin consternat. De ce doamne iarta-ma nu mi-a dat din start cele 2 foi cu stampile si m-a mai pus pe drumuri… E o enigma care intr-un final se va elucida. Cu actele plec din nou la Primaria sectorului 5 unde domnita “paza si protectie“ ma recunoaste si ma indruma sa ma asez frumos la coada. Pe cind stateam eu linistit apare un coleg de suferinta cu care ma intilnisem la inregistrari in spital. Ne salutam si schimbam citeva impresii. Ca un bun samaritan incerc sa-i explic ca ar trebuii sa se grabeasca, ca are de facut 2 drumuri intre spital si primarie…si domnita de la spital are program pina la 11:30. Relaxat, imi explica ca el a rezolvat altfel. Enigma se elucideaza printr-o mica atentie constind intr-o sticla cola de 0,5. Ma rusinez si spun ca mie imi place sa merg cu masina si ca nu am nici o problema sa fac drumuri. Dupa ce mai completez si domiciliul viitor al tinarului Ozzy mi se inmineaza Certificatul de Nastere cu mica precizare:
- Dar timbru fiscal aveti?
- Ce timbru fiscal?
- Timbru de 1 ron!
- Nu, nu-l am, nu scrie nicaieri de acest timbru.
- Nu scrie, dar va trebuie, dar nu e nici o problema il avem noi dar va trebui sa-i platiti contravaloarea.
Ma scotocesc prin buzunare si dau de o hirtie de 10 ron pe care o dau cu zimbetul pe buze. Mi se zimbeste si mi se transmite tot binele din lume!
Loading ...