Cel mai neplacut lucru pe care le-am experimentat in gravizenie e foamea cea rea, e golul in stomacul care se transforma intr-un sac fara fund. Senzatia aia ca as minca si de pe jos daca as gasi ceva. (Da, Nero, acum te inteleg prin ce ai trecut cind te-am pus la regim! Dar erai grasut si d’asta te durea spatele, asa a zis Vet).
Din fericire, senzatia naibii a aparut pina acum doar de vreo 5, 6 ori, in momente diferite ale zilei/noptii. Noaptea e mai simplu, ma trezesc, beau apa si ma culc la loc. Cu putin noroc si concentrare adorm la loc. Ziua e cumplit, mai ales la munca. In jurul meu sint colegi care maninca ciocolata, covrigi calzi cu sare, fast food si alte lucruri. Care miros ametitor si care au si (doar) un gust bun (dupa fetele lor). Am senzatia ca maninca nonstop, mereu scot din tolba ceva bun, ca niste hobbiti din Comitatul Gastronomia. Nu pot sa-i condamn, au o greutate normala. Nu au + 16 kg ca mine, nu arata ca un om de zapada cu niste minute mici infipte lateral sau ca un dinozaur (pastram aceeasi proportie dezechilibrata intre minute si corp) care sta la calculator bucuros ca mai ajunge la tastele laptopului…
Nu inteleg de ce, dupa ce la ora 8.30 dimineata maninc o banana, o para si o mandarina (asta-i un exemplu, dar oricum maninc mereu 3 fructe), la ora 11.00 behai de foame. Odata ajunsa in acest punct critic al existentei am 2 posibilitati: un iaurt mare cu fulgi de ovaz integral sau un iaurt mare cu brinza de vaci dietetica. Gustarea asta are darul de a multumi dinozaurul pina in jurul orelor 14.00. Citeva legume, o salata sau niste bruschete cu somon mai ametesc treaba pina seara. Odata ajuns acasa, dinozarul isi intreaba partenerul de viata (lihnit si el din alte motive) “Noi ce mincam?”. Si amindoi prepara vreun fel de salata sau bruschete cu ulei de masline, rosii si busuioc sau dovlecei pe gratar sau citeodata pui, curcan sau peste cu legume la cuptor. Citeodata, partenerul de viata al dinozaurului mai da iama in niste cirnaciori romanesti picanti, pate si salamuri, dar dinozaurul, nu. El e cuminte si se rezuma la legumele lui preferate.
Asta ar fi viata de zi cu zi, cind totul e sub control si foamea este invinsa. Dar de ce se intimpla ca ea sa se razbune crunt pe bietul dinozaur? De ce salata de rosii cu brinza de aseara nu l-a potolit? De ce s-a trezit in creierii noptii lihnit, cu ochii mariti de foame? De ce nici in dimineata asta nu a fost mai bine? Si de ce minutele lui, desi tot scurte sint si mai plinute azi? Dinozaurul nu stie ce sa se mai faca si nu accepta explicatii cum ca ar retine apa, pentru ca mai nou dinozaurul nu mai manica sare. Deci, va intreaba pe voi, cum sa invinga demonul?
Noroc ca o prietena buna de’a lui, Ralu Portocalu’ si-a inceput in sfirsit un blog sanatos care-l mai inspira si incurajeaza pe bietul dinozaur si altii ca el!
mie fructele imi fac o foame de lup. nu ai voie sa mananci un gratar de vita sau de curcan? cu o salata de ceva langa? macar e nitel mai satios. zic si eu.
) Si daca la pranz imi inmuiam mustatile intr-un iaurt care trebuia sa-mi tina de foame pana seara, probabil pe la 16.00 incepeam sa iau lumea la palme. Si daca seara mancam… hai c-ai priceput ce vreau sa zic! 
Loading ...
Pai normal ca mori de foame fato, ca nu mananci mai nimic! Din meniul tau pe o zi eu ma infruptam la o masa… pai numai din fructe si legume asezonate cu un pestisor cum vrei sa va saturati amandoi? Nu zic sa mananci cat doi, nicidecum, ca nici asta nu e indicat, dar macar sa mananci cat unul! O ciorbita, un gratar cu cartof copt si un desert, asta la o masa. Fructele sau bruschetele sunt gustari intre mese, parerea mea, ca nu tin de foame burticilor voastre ca o masa copioasa… De-abia seara cand ajungi acasa vad ca serviti si voi ceva mai consistent