La Galati, Popovica a observat ca Ozzy are doua dungi albe pe gingia de jos. “Ii ies dintii”, zice ea. “Fugi, dom’le de aici, are doar 5 luni, dintii ies mai incolo”, zic si eu viteaza dupa un search pe google. Apoi, intr-o noapte Ozzy s-a trezit de citeva ori intr-un acces de plins asa. Nici nu se trezea, plingea ca din gura de sarpe prin somn. L-am luat in brate, l-am leganat, i-am cintat. Am repetat sportul asta de vreo 2, 3 ori in noaptea aia. Dupa care, iar citeva nopti de liniste. Acum doua nopti inca o noapte cu plins, trezit de vreo 2, 3 ori, plins citeva minute, culcat la loc.
Ieri ne-a vizitat pediatra si a confirmat: i-a iesit primul coltisor al primului dinte. Ce emotie pe noi!
Ne-a scris repede o reteta cu Dentinox sau Calgel si sirop Calma Baby (se da o lingurita inainte de culcare). Inca nu le-am cumparat, deci nu stim cit de bune sunt. Insa asa cum v-am obisnuit, prezentam si alternativa naturista: masaj pe gingie cu degetul inmuiat putin in miere de albine. Nici asta n-am incercat, am mers doar pe consolare, pentru ca n-a fost atit de grav (deocamdata). Oricum, nu stiu daca e cea mai buna solutie – pe mine daca m-ar durea dintii si ar incerca cineva sa-mi vinda balivernele pe care i le zic eu lui Ozzy, i-as da cu ceva in cap.







